O după-amiază pe Strada Carol… Anii 1900

E o după-amiază târzie şi calmă la Râmnic, un orăşel cu nici 15 000 de locuitori… Trecând pe Strada Carol, un fotograf se opreşte în apropierea Gimnaziului de Băieţi, o clădire desenată de Leonida Negrescu la cumpăna veacurilor XIX şi XX. Aici învaţă cei mai buni elevi din oraş, iar exigenţa profesorilor nu-i scuteşte pe niciunul dintre ei.
Elevul Octavian Moşescu rămâne corigent la limba română şi limba franceză în clasa a IV-a (echivalenta clasei a VIII-a de azi), iar cel care-l pedepseşte este tocmai dirigintele său, profesorul de limba română Dumitru P. Mazilu. Respins în sesiunea din septembrie 1910, promovează (cu media generală 5,00) abia în iunie 1911.
În aceeaşi clasă cu Octavian Moşescu se află Emilian Constantinescu, viitor profesor secundar şi avocat, cel care – în Almanahul Râmnicului din 1933 – semna o tulburătoare evocare despre râmnicenii de altădată, intitulată „Siluete râmnicene”. Era premiantul clasei.
Printre elevii gimnaziului îl mai aflăm pe D.D. Roşescu (clasa a II-a), corigent şi el la matematică, în septembrie 1909. La începutul anilor ’30, preotul D.D. Roşescu din Bălţaţi conducea, în calitate de preşedinte, Şcoala de cântăreţi bisericeşti din Râmnicu Sărat.
Despre viitorul avocat şi deputat Virgil Sotirescu (clasa a IV-a) aflăm că, în iunie 1910, promovează examenul de corigenţă la disertaţie.
Revenind la fotografie, observăm că aceasta este luată dinspre sud şi încadrează faţada aproape în totalitate. Poarta care astăzi se găseşte în dreptul intrării profesorilor se afla în urmă cu mai bine de o sută de ani în colţul de sud-vest al grădinii gimnaziului.
Cadrul este animat de concitadinii noştri de peste timp. Oamenii pozează „ca la fotograf”, stând pe loc, cu ochii aţintiţi în obiectiv. În mijloc, un domn în costum, cu pălărie, papion şi baston, se încredinţează că prezenţa sa nu va trece neobservată. Puţin mai departe, în dreptul intrării profesorilor, doi copii sunt şi ei atenţi la omul cu camera obscură. Unul dintre ei s-a cocoţat pe postamentul din calcar al gardului din fier forjat. În plan îndepărtat, mai mulţi elevi de gimnaziu (se recunosc după şepci) privesc curioşi la neobişnuita apariţie a unui fotograf pe strada prăfuită din oraşul lor. Nu îndrăznesc să se apropie, „topindu-se” în peisajul unei urbe de provincie, la început de veac XX.
Imaginea a fost expediată în septembrie 1909, ceea ce înseamnă că fotografia a fost făcută în prima decadă a secolului, probabil pe vremea primariatului lui Gabriel Dobreanu (între 1905 şi 1907).

BANCA NAŢIONALĂ A ROMÂNIEI – 83 DE ANI

În iarna anului 1929, în luna lui făurar, se inaugura la Râmnic localul Băncii Naţionale. Imobilul în manieră neoclasică a fost ridicat pe Strada Carol, peste drum de grădina publică. Coloanele dorice, corpurile laterale în rezalit, cornişa sprijinită pe console şi aticul ce maschează acoperişul alcătuiesc o compoziţie plăcută privirii.
Câteva detalii despre acest imobil aflăm din cartea „Judeţul Slam-Râmnic, un colţ de ţară românească”, autor V. Nicolescu: „Instalaţiile de încălzire centrală s-au realizat de către firma Silzes Freres din Bucureşti. Au mai executat lucrări următoarele firme: instalaţii sanitare, firma A. Covaci din Bucureşti; împrejmuirea, antreprenorul Mihai Gheorghiu; sobele din faianţă, Fabrica de Sobe Robert Moser; instalaţia electrică, firma Radionel din Bucureşti; lămpile de iluminat au fost furnizate de Societatea Lumina din Bucureşti; mobilierul de către Fabrica de Mobile Szekely & Retiu din Târgu Mureş, alte piese de mobilier fiind realizate de către Atelierul de Tâmplărie Sotir Tarază din Râmnicu Sărat; maşinile de gătit, firma Gaiser & Co. din Bucureşti, soneriile de alarmare au fost montate de Jean Bodelescu; rulourile de pânză de la ferestre de către tapiţerul BNR, C. Mihăescu, după ce s-a refuzat oferta lui Moritz Springher, tapiţer din Râmnic; uşile blindate de la camera de tezaur fiind marca Ratcliff & Horner; grilajele de fier de la balcoane – Gheorghe Creţu din Râmnic, montate de I. Warlam, maestru la Şcoala de Arte şi Meserii; nivelarea şi pavarea curţii – antrepriza Juliany Pacific din Buzău, tot aceasta montând jgheaburile şi burlanele de scurgere a apelor pluviale; marchiza de la intrarea principală în sala de operaţiuni şi glasvandul dintre sala contabilităţii şi culoarul către casierii, de Laurenţiu Blondor din Sebeşul Săsesc; broaştele de la uşi – firma Fichert din Bucureşti; grilajele de la ferestre şi alte lucrări mărunte – Şcoala de arte şi Meserii”.
Inaugurat la 10 februarie 1929, noul sediu dispunea de subsol, parter şi etaj, cu încăperi pentru birouri şi locuinţe personal, astfel: la subsol – 5 camere şi 6 dependinţe; la parter – 9 camere şi 2 săli, iar la etaj – 8 camere şi 8 dependinţe. În conformitate cu o lege de încurajare a construcţiilor, nu se plătea impozit zece ani.
„Unul dintre vecinii noului sediu, Menelas Chircu, a avut un diferend pe parcursul a câţiva ani cu banca, pe motiv că împrejmuirea a fost făcută pe o parte din terenul său, situaţie de arhitectul N. Trandafirescu. Diferendul s-a încheiat prin sentinţa Tribunalului Râmnicu Sărat din 23 iunie 1930 (judecători C. A. Degan şi Constantin Zotta), prin care Agenţia BNR îi plătea o despăgubire de 140 000 lei”.
Aşadar, imobilul neoclasic al Băncii Comerciale Române se apropie de o sută de ani. Cu mai bine de zece ani în urmă, cei de la bancă au instalat reflectoare care să pună în valoare faţada în întuneric. Din păcate, au funcţionat o scurtă perioadă de timp, bancherii evitând probabil cheltuielile inutile. În ciuda anilor care au trecut peste această clădire, ea rămâne un martor trecut al unor vremuri în care, chiar şi într-un târg prăfuit de provincie, se construia durabil, în contrast cu ceea ce se întâmplă în prezent.

*

Doamna Nicoleta Leu, o distinsă şi inimoasă colaboratoare la RETRO-RÂMNIC, îmi trimite o imagine cu un imobil de pe Strada Unirii, existent şi azi, ce adăpostea înainte de 1929 Banca Naţională. Din păcate, clădirea se află azi în paragină. Şi nimeni nu cred că se gândeşte la refacerea ei. Mulţumiri doamnei mai sus amintite.

Vechea Bancă Naţională, detaliu de arhitectură