Tineri şi tinere, participaţi cu toţii la festivalul filmului sovietic!

Mai mulţi râmniceni s-au strâns în faţa cinematografului „Progresul” de pe Strada Suvorov (azi Victoriei) din Râmnicu Sărat. În ţinute caracteristice perioadei de început a comunismului românesc, tinerii alcătuiesc o grămadă dezordonată pe trotuar. Steaguri roşii ale Partidului Muncitoresc Român sau ale U.R.S.S. străjuiesc faţada cinematografului, însoţite de pancarte cu lozinci ca „Tineri şi tinere, participaţi cu toţii la festivalul filmului sovietic!”. Un citat din Lenin despre înalta expresie a artei cinematografice completează inscripţiile. Păcătosul a avut dreptate, unele producţii sovietice figurând în prezent printre cele mai reuşite din lume.
Cinematograful avea la momentul cu pricina vreo jumătate de veac de existenţă. La începutul secolului XX, prin 1906, cinematograful „LUX”, proprietatea Eforiei Spitalelor Civile, era arendat prin licitaţie publică evreului Strul Posmantir. După Primul Război Mondial, acelaşi Strul Posmantir administra cinematograful ca antreprenor.
În anul 1927, cinematograful „LUX” din Str. Victoriei nr. 40-42 avea o capacitate de 200 de locuri la parter şi balcon. În octombrie 1931 rulează primul film sonor – Tarakanova – potrivit ziarului „Presa”. Între 1939 şi 1940,cinematograful este administrat de către Întreprinderile Comunale Râmnicu Sărat.
În 1945, M. I. Posmantir se judeca cu Eforia Spitalelor Civile solicitând tribunalului repunerea în drepturile de chiriaş al cinematografului „LUX”, care suferise la cutremurul din 1940. Naţionalizat în 1948, cinematograful îţi schimbă denumirea în „Progresul”, iar în 1981, odată cu demolarea centrului istoric, se construieşte o nouă sală, transformată azi în club de noapte.
Aceasta este istoria telegrafiată a cinematografului râmnicean, regresul „Progresului”. Mulţumesc domnului Ion Cioroiu pentru că mi-a pus la dispoziţie pentru RETRO-RÂMNIC această fotografie veche, luată în momentul unei cotituri istorice, când lumea veche lăsa locul noii lumi, noii ideologii.

Teatrul din grădina publică

Azi am pus mâna pe o imagine luată de Ion Hansa în grădina publică din Râmnicu Sărat. Imprimată la Librăria „Progresul”, fotografia reprezintă Teatrul Comunal, despre care Retro-Râmnic a amintit aici. Ridicat în anul 1906, Teatrul Comunal n-a fost dorit de toţi locuitorii. În acest sens, prin 1905, un râmnicean semna în „Machina” următoarele versuri satirice: „De biruri grele şi-angarale / Ne crapă buza-n patru / N-avem nici apă nici canale / Da-n schimb avem un teatru / Nu mai vorbesc de străzi pavate / N-avem decât trei, patru / Şi alea prost iluminate / Da-n schimb avem un teatru / E drept, suntem mult mai prejos / Ca insula Sumatru / Deşi plătim prestaţii gros / Da-n fine avem un teatru”.
Teatrul avea destinaţie culturală, dar şi comercială; era închiriat la diferiţi antreprenori şi periodic aveau loc diverse expoziţii, cele agricole stârnind interesul celor mai mulţi dintre râmniceni.

Lângă teatru se găsea un bufet unde, la o bere ori o bragă, domnii făceau politică. De 10 Mai, grădina era plină de lume ieşită la promenadă.
Teatrul n-a avut o viaţă uşoară, în vara lui 1921, „Foaia Râmnicului” menţionând că teatrul „pare o vilă părăsită…iar trupele de teatru, demult au încetat să-l viziteze”. În 1929 are loc un incendiu care lasă teatrul fără obiectele necesare, iar în 1942 se pune problema unei noi construcţii cu sală de spectacole, întrucât vechiul local devenise impropriu, fiind folosit ca depozit de alimente.
Odată cu schimbarea de regim politic, în 1948, comuniştii hotărăsc demolarea Teatrului Comunal şi ridicarea noului Teatru Muncitoresc, actuala Casă de Cultură. Dispărea astfel din geografia oraşului un simbol artistic, ridicat în manieră autohtonă de Petre Antonescu, fiul oraşului de pe malurile Râmnicului. Cu atât mai mult îi suntem recunoscători fotografului Ion Hansa pentru că şi-a aşezat într-o zi de toamnă ori de primăvară aparatul în faţa Teatrului Comunal din Râmnicu Sărat.