Prima pagină > Nostalgie > RÂMNICUL DE DINCOLO…

RÂMNICUL DE DINCOLO…

Când şi când mă plimb prin cimitirul oraşului deşi, spre mulţumirea mea, n-am pe nimeni îngropat acolo. Ai mei sunt de la ţară, iar strămoşii îmi sunt îngropaţi în satele de unde provin ori, în cazul unui bunic patern, în pământul nemărginit al Rusiei. Vizitele le fac de unul singur sau însoţit de câte un prieten, amator şi el de potcoave de cai morţi. Caut o altă faţă a oraşului, dincolo de străzile aglomerate şi prăfuite, dincolo de oamenii prezentului şi de oraşul cunoscut. Caut oraşul necunoscut, oraşul de dincolo… O căutare anevoioasă, dar care îţi poate da o indescriptibilă satisfacţie. Nu trebuie să te aventurezi prea departe pentru a descoperi lumea de dincolo. Important e să treci „dincolo” de prejudecăţi, dincolo de graba fiecărei zile. Poţi ajunge neaşteptat de departe.
Plimbările mele prin Râmnicul de dincolo de (unele) străzi caută să întregească oraşul, aşezându-l pe axa timpului – trecut, prezent şi viitor. În cimitir, nu văd „lumea tăcută” în ipostaza ei defunctă, de mausoleu, ci sub aspectul recuperării memoriei şi reprezentării unei lumi de odinioară. O lume – am mai spus-o – nici mai bună, nici mai rea decât cea de astăzi; doar o lume…altfel.
În spatele unor chipuri şi nume gravate pe cruci se ascund vieţile râmnicenilor de demult, vieţi despre care nimeni nu mai ştie nimic. O vizită pe aleile cimitirului poate fi începutul cunoaşterii unor astfel de vieţi, pendulând între personalităţi şi anonimi, între oameni de ieri şi oameni de azi.
Turul prin cimitir, de-a lungul căruia surprind câteva fotografii, se termină relativ repede, necropola nefiind prea mare. Obligatorii sunt opririle în faţa monumentelor funerare de acum un veac, artistic lucrate de meşterii vremii. Deşi unele sunt simple imitaţii, le admir întotdeauna cu aceeaşi plăcere şi le fotografiez în lumina dulce a după-amiezilor târzii de toamnă ori atmosfera mohorâtă a unei zile de decembrie.

Anunțuri
Categorii:Nostalgie
  1. dibu
    05/01/2010 la 21:26

    Imi place cum descrieti orasul nostru, nu ca un gunoi ci ca un diamant murdarit.
    Apreciez foarte mult ce faceti pentru oras.Felicitari

  2. dana
    12/05/2011 la 22:24

    da,bine spus”un diamant murdarit”Dar noi ce facem ca sa-l curatam,sa-l lustruim sa straluceasca din nou?Si eu ma plimb uneori cu familia pri cimitir,aprindem cate o lumanare la cei ce i-am cunoscut si nu mai sunt,rude si cunoscuti.Centrul cimitirului pastreaza acel aspect frumos,pios.Pe margini insa au aparut acele parcele uniformizate,cu gardut de prost gust din deseuri metalice,capele din termopan enervante privirii.Tot mai frumoase si mai calde erau gardurile din lemn intretinute cu vopsea.Micile statuiete care insoteau crucile,unele cu fotografii sepia,decolorate de vreme.CAND POMII SUNT PLINI DE VERDE SI FLORILE PRIMAVERII INUNDA MORMINTELE PARCA VIATA CU MOARTE SE INTALNESC PENTRU A CREA NEMURIREA.Acolo,la cimitir ,inteleg cat de fragili si efemeri suntem.Suntem frunze trecatoare pe acest pamant…Sa traim frumos ceea ce ni s-a dat-VIATA.

  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: