Prima pagină > Memorie > RATHAUS

RATHAUS

E o după-amiază calmă de vară a anului 1917. Pe străzile Râmnicului, lumea caută umbra castanilor şi cişmelele de la răspântii. În capătul de apus al Străzii Primăriei, un ofiţer german îşi potriveşte aparatul de fotografiat pentru a imortaliza clădirile ce flanchează latura de sud a străzii. Este vorba – în prim plan – de un imobil cu etaj, cu deschideri în plin cintru, sub streaşina căruia scrie cu litere de-o şchioapă – PRIMĂRIA. Un balcon din fier forjat însoţeşte cele trei deschideri de la etaj, iar un atic trapezoidal cu un orologiu fixat în deschiderea lucarnei completează clădirea. În plan secund, până în Strada Constantin Brâncoveanu, se succed câteva prăvălii.
Ofiţerul are tot interesul să fotografieze imobilul din Strada Primăriei, atâta timp cât acesta nu mai adăposteşte Primăria oraşului, ci comandamentul armatei germane. Încă din decembrie 1916, de când Râmnicul a fost ocupat, germanii şi-au instalat birourile în Primărie, au evacuat funcţionarii şi nu au mai permis localnicilor să calce în local, nici chiar primarului, Al. Nica. Primăria funcţionează acum nu departe de vechiul loc, în casa lui Ion Teodorescu, pe aceeaşi stradă.
Din însemnările celor ce au trăit acele zile, aflăm că germanii erau atraşi de ţiganii de prin mahalalele oraşului sau din satele din împrejurimi, pe care-i fotografiau ori de câte ori li se ivea prilejul. Imortalizarea acestora în pielea goală era amuzantă pentru ocupanţi. În mai multe rânduri i-au silit pe ţigani să facă baie într-o sală improvizată în care înghesuiau la un loc femei, bărbaţi şi copii. Al. Nica, edilul din acea vreme, menţionează că „Acest soi de igienă nemţească îngrozise populaţia în aşa fel, că la vederea santinelelor într-o stradă, femeile şi copiii ţipau, dând alarma că vin hingherii să-i ducă la baie, căci în afară că nesocoteau morala, pe gerurile de iarnă, erau siliţi să se îmbrace şi să se dezbrace într-o sală comună şi fără a fi încălzită. Cu sistemul acesta de îmbăiere, mulţi, în loc să se cureţe de impurităţi, s-au curăţat de zile.”
Victor Dimitriu, gazetarul de la „Foaia Râmnicului” şi „Acţiunea”, rememora la începutul anilor ’30 perioada de ocupaţie, amintind zilele „de sânge şi de durere” din 1916 şi 1917. De la extazul mobilizării din 1916, anunţată „cu glasul sugrumat de emoţie” de prefectul Nicolae Gâlcă din balconul Prefecturii, până la agonia oraşului „plin de refugiaţi, ca o cetate asediată” mirosind a deznădejde şi moarte, drumul nu a fost prea lung. „Au rămas, în târgul înfrigurat şi aiurit, numai bătrânii, femeile şi nevârstnicii, gloata nevolnică sortită să înfrunte chinuitoarea ameninţare a zilei următoare, desluşită în vedenia cumplită a înverşunatei înaintări vrăşmaşe”, aflăm de la acelaşi talentat ziarist.
Revenind la fotograful nostru, iată-l aşadar în colţul grădinii din faţa halei de carne, luând în vizor imobilul în care-şi desfăşoară activitatea comandamentul armatei de ocupaţie. Observând intenţia militarului, câţiva localnici se strâng în faţa intrării, dornici să fie fotografiaţi. În acelaşi timp, doi trecători traversează strada şi se îndreaptă către grup. Este momentul în care neamţul apasă pe declanşator, nemurind realitatea cotidiană a unei clipe. Imaginea, călătoare prin timp, nu poate decât să ne tulbure şi să ne proiecteze temporal în atmosfera de altădată a unui orăşel de provincie, aflat într-un moment greu al istoriei sale.

Anunțuri
  1. Horia Oprea
    26/01/2010 la 08:13

    Bun articolul! Istoria unei imagini – un fragment din istoria Ramnicului, cu o prezentare excelenta. Felicitari!

  2. 47
    22/02/2010 la 21:57

    Din articol lipseşte o localizare ceva mai precisă a clădirii (ceva mai mult de „strada Constantin Brâncoveanu” şi atât). Îmi creează impresia că aş şti-o de undeva, dar nu pot să îmi dau seama dacă doar seamănă sau chiar o ştiu, bine, chit că nu pot să nu mă gândesc că e undeva în locul actualului muzeu. Totuşi, pe unde s-ar fi aflat?

  3. 23/02/2010 la 20:23

    Clădirea se afla (se află şi în prezent) pe Str. Primăriei, ulterior V. Cristoforeanu (1936-1948), apoi Primăverii. Este vorba de imobilul ce adăposteşte actualul muzeu. Faţada a fost modificată, de aceea probabil nu ţi-ai dat seama de la început despre ce e vorba.

  4. 47
    23/02/2010 la 20:49

    A fost modificată destul de violent (eufemistic vorbind), din ce văd. Ulterior m-am convins că aşa e, găsind o hartă veche pe ramnic.blogspot.com.

  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: