Prima pagină > Nostalgie > PORTRET DE GRUP

PORTRET DE GRUP

Zi de vară în târgul Râmnicului!…Băieţii de la „Boerescu” s-au strâns în faţa şcolii pentru o fotografie de grup. E o ocazie deosebită într-o urbe ca Râmnicul, unde atelierele foto sunt adevărate rarităţi. Oraşul e mic, nu atrage prea mulţi meşteri într-ale fotografiei. Tocmai de aceea, gimnaziştii, mai mici sau mai mari, în număr de vreo sută, au ieşit pe trotuar pentru a-i poza fotografului instalat în mijlocul Străzii Carol; cine ştie când mai prind o astfel de ocazie! Cei din spate s-au cocoţat pe soclul de calcar al grilajului ce împrejmuieşte grădina gimnaziului, să se vadă mai bine. Câţiva profesori s-au amestecat printre elevi. Să fie sfârşitul anului şcolar? Cine poate şti? Fotografia nu e datată. E doar dintr-un alt timp, o altă lume, plină de linişte, de amintiri şi de nostalgie !…O imagine care ne proiectează în trecut gândurile şi simţămintele prezente, un refugiu temporal din calea unui prezent confuz şi nesigur. Fundalul fotografiei e dominat de silueta gimnaziului. Imobilul nu are decât parterul, etajul fiindu-i adăugat mai târziu, pe vremea regelui Ferdinand. În acest sens, gimnaziul va primi – în 1920 – numele: Liceul „Regele Ferdinand”.

Octavian Moşescu, elev la Gimnaziul „Vasile Boerescu”, fotografiat în atelierul lui I. Hansa

Imaginea gimnaziului este anterioară Primului Război Mondial (în perioada ocupaţiei germane localul gimnaziului fiind evacuat), eveniment ce a zguduit din temelii viaţa calmă a confraţilor noştri de peste timp. Unii dintre ei, juni cu precădere, au fost surprinşi de obiectivul unui fotograf anonim într-o dulce clipă din trecut, într-un decor urban arhaic, cu o puternică tuşă nostalgică.

Anunțuri
  1. 47
    22/02/2010 la 21:41

    Superb. Parcă e un pic modificată faţada asta azi… unde e şirul lung de ferestre nu e azi o uşă? Până acum nu m-am uitat special să aflu, dar parcă aşa ţin minte.

  2. 23/02/2010 la 20:16

    Faţada e modificată, în sensul că e supraînălţată. Unde e şirul lung de ferestre nu e nicio uşă; ferestrele corespund cabinetului directorului adj., cancelariei, casieriei şi unei săli de clasă (ultima-cea din plan apropiat). Te gândeşti probabil la deschiderea din vestibulul care leagă vechiul gimnaziu de fosta Şcoală Primară de Băieţi (azi anexa colegiului, cea cu luminator)

  3. 47
    23/02/2010 la 20:46

    Da da, la asta mă gândesc. Ştiu că a fost adăugat un etaj, ulterior construcţiei iniţiale… chiar o să fiu atent când trec iar prin Râmnic.

  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: