Prima pagină > Memorie > VEDERE SPRE PIAŢĂ

VEDERE SPRE PIAŢĂ

Cu mai bine de un secol în urmă, la cumpăna veacurilor, Alex Antoniu, un fotograf bucureştean, s-a oprit şi pe malul Râmnicului pentru a fotografia panorama oraşului. Intenţionat sau nu, fotograful a surprins practic nucleul oraşului, mahalaua centrală de jur-împrejurul căreia a crescut urbea. Marcată cu roşu în veacul al XIX-lea, mahalaua „Vatra” era inima târgului de pe stânga Râmnicului.
Lipsită de valenţe artistice, fotografia rămâne un document de maximă importanţă pentru cei îndrăgostiţi de trecutul oraşului. Punctul de staţie este pe dreapta râului, în vecinătatea vechiului pod de fier ridicat pe vremea lui Costache Zamfirescu, primar între 1865 şi 1866. Prim-planul fotografiei este dominat de terasa râului, pe care se găsesc doi copii. În plan secund, podul conduce privirea spre fundalul dominat de silueta joasă a oraşului. La data fotografiei, podul se găsea la sud de actualul pod, în dreptul Străzii Pieţii.

Centrul oraşului Râmnicu Sărat – Mahalaua „Vatra”, la începutul secolului XX

Observatorul atent poate distinge digul de pământ de pe stânga Râmnicului, oborul, halele, ansamblul vechii mănăstiri. Se văd câteva imobile de pe Strada Spătarul Cantacuzino (azi Toamnei). Pe bucata de pământ dintre mănăstire şi râu se afla, ca şi azi, piaţa oraşului, străbătută leneş de Iazul Morilor. Dindărătul casei domneşti se iţeşte turla bisericii lui Mihail Cantacuzino, „cea mai înaltă din câte a făcut Brâncoveanu”, după cum spunea Nicolae Iorga într-o conferinţă din 1910, la Râmnic.

Despre Alex Antoniu (care a fotografiat şi Biserica „Piatra” sau „Domneasca”, cât timp se mai afla în picioare) aflăm mai multe de la Emanuel Bădescu: „Alexandru Antoniu (activ între anii 1890-1925) s-a zbătut toata viaţa să se afirme. Ignorat de talent şi simţind această grea lovitură a Destinului, a optat pentru ambiţie. Pornind la drum cu deviza «vreau, deci pot», Antoniu a lăsat posterităţii lucrări curate, valoroase din punct de vedere documentar, dar lipsite de acea atracţie magnetică proprie artei. Bineînţeles, se întâlnesc şi excepţii, însă după căutări îndelungi şi obositoare pentru ochiul nerăbdător să fugă de banalităţi. Fotografiile cuprinse în Albumul General al României, tipărit în anul 1901, i-au adus medalia de bronz la Expoziţia Universală de la Paris din 1900. Dedicat a son Excellence mr. Tr. Djuvara Ministre de Roumanie a Bruxelles, albumul era totodată şi un «Omagiu Corpului Oficeresc din Armata Română». Aceste aspecte coroborate cu existenţa «comentariului la imagini» în limbile română, franceză şi germană fac evident caracterul propagandistic. Convins că, prin publicarea fotografiilor, face o bună propagandă ţării şi numelui său, Antoniu a mai publicat albumele Expoziţia Generală Română (1906) şi Din Bucuresci (1910), ambele tipărite la Socec”.
Mulţumită acestui fotograf, ştim cum arăta oraşul de acum mai bine de o sută de ani. Imaginile sale scot la iveală repere de mult dispărute din geografia Râmnicului: podul de fier (aflat azi în amonte, la Dumitreşti), oborul, vechile hale de carne şi peşte, prăvăliile mahalalei „Vatra” ş.a. Toate acestea dădeau viaţă unui târg care, după ce lepădase haina orientală, păşea cu încredere spre valorile Europei, într-o epocă de adânci prefaceri pentru ţara aflată la porţile Orientului.

Anunțuri
  1. 26/02/2010 la 19:36

    Îmi place articolul. Documentat, cu observaţii pertinente, dezvăluie o clipă de istorie locală, care ar fi rămas uitată, poate, dacă activitatea de cercetare şi pasiunea ta pentru fotografie, dar şi pentru trecutul Râmnicului, nu ar fi adus-o în actualitate.

  2. Ion Negoias
    26/02/2010 la 19:59

    Din pacate doar cativa oameni si pozele mai vorbesc despre trecut.Fie ca vorbim de Ramnic sau de Romania la modul general.Trecutul nu mai inseamna mult pentru multi.Si cu asta ne-am lamurit de lipsa identitatii locale, nationale..Pacat de gloria si valoarea trecutului.Pacat, pacat – De sangele varsat!

  3. Daniel Stancu
    27/02/2010 la 19:03

    Impresionant..si eu care credeam ca am vazut mai toate locurile din Ramnic surprinse de aparatul de fotografiat din acei ani..te simti ca si cum aceasta imagine fara sa-ti ceara consimtamantul te poarta in trecut..frumos..eu o simt ca pe o intoarcere la radacini..poate nu chiar la radacini dar oricum pe aproape..multumim Razvan..

  4. 47
    01/03/2010 la 15:36

    Ar fi mult mai interesant de văzut o imagine scanată la o rezoluţie mai mare. 🙂

    • 01/03/2010 la 19:16

      De acord cu tine, dar… din păcate nu dispun decât de imaginea la rezoluţia asta. Originalul se află într-un album pe care nu mi-l permit.

  5. 07/03/2010 la 12:10

    Cine vrea sa vada acest pod sau ce a mai ramas din el poate sa dea o fuga pana la Dumitresti. Prin 1930, nu stiu exact, a fost mutat la Dumitresti peste Ramnic de catre senatorul de atunci Al. Zamfirescu. Cred ca ar trebui declarat monument istoric.
    Apropo. Stie cineva cand a fost construit prima oara ?

  6. 07/03/2010 la 14:31

    De când datează exact podul, nu ştiu. Din Almanahul Râmnicului (1933) aflăm că primarul Costache Zamfirescu (bunicul lui Al. I. Zamfirescu) „a stăruit pe lângă domnitorul Cuza şi s-a hotărât costruirea podului de fier”. A fost mutat la Dumitreşti în timpul lui Mitti Zamfirescu (fratele lui Alexandru), prefect de Râmnic între 1922 şi 1926. De acord cu clasarea sa drept monument istoric.

  7. 47
    07/03/2010 la 18:53

    Astă-vară am fost cu maşina în sus pe Râmnic, şi ştiu că pe la Dumitreşti, parcă, se trecea pe un pod, deci e posibil să fie chiar ăsta. Nu prea mi-a inspirat multă siguranţă pentru o maşină de o tonă, dar nu prea văd cum ar putea fi făcut monument istoric, aşa cum nu văd cum ar construi cineva pod peste Râmnic la Dumitreşti.

  8. 07/03/2010 la 19:09

    E adevărat, la prima vedere podul pare destul de şubred, dar iată că săracul rezistă. Nici eu nu văd cum ar construi cineva pod la Dumitreşti prea curând. Nu suntem în anii ’60, când – pe vremea republicii populare – se construiau poduri peste Râmnic într-o veselie…

  9. dibu
    13/03/2010 la 09:30

    Oricum multumim Domnului Chirac pentru aceste imagini, chiar va admir pentru ca ati deschis acest blog.Felicitari.Foarte bune articolele

  10. 13/03/2010 la 09:35

    Mulţumesc, Andreea. Mă bucură să văd că „vechiturile” astea sunt pe placul noii generaţii.

  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: