Prima pagină > Memorie > VLAHUŢĂ ŞI CASA DE CULTURĂ

VLAHUŢĂ ŞI CASA DE CULTURĂ

Postez de astă dată – pentru prima oară – o imagine „socialistă” a Râmnicului de pe vremuri… O fotografie în care un monument interbelic stă alături de o clădire postbelică, de un gust discutabil. Din 1937, Al. Vlahuţă priveşte gânditor mulţimea. Bronzul a fost modelat de Oscar Spaethe, la dorinţa câtorva boieri râmniceni cu dare de mână: Menelas Chircu, Al. I. Zamfirescu ş.a. Erau cei alături de care Vlahuţă urcase pe valea Râmnicului, până în munţii de sub care râul îşi adună apele. Interesant este că bronzul a fost turnat cu destui ani înaintea dezvelirii oficiale, dar – aşa cum se întâmplă la noi – treburile au trenat, piedicile nefiind puţine. Prin 1932, înainte de dezvelirea din ’37, părerile râmnicenilor despre statuie erau împărţite: „Acum, bustul a fost aşezat pe soclul ridicat lângă liceul de băieţi. Cum stă însă pe acest soclu, vede toată lumea: nu numai că soclul este prea îngust faţă de bust dar, ce e mai rău, în partea dreaptă bustul atârnă în afară mult mai mult ca în partea stângă. Parcă ar fi cumpărat «de ocazie» şi potrivit pe soclu de mântuială”. Aceste frământări nu arătau decât că râmnicenilor le păsa de oraşul lor, de modul în care li se înfăţişa acesta propriilor locuitori, dar şi străinilor.
Din 1960, lui Vlahuţă i s-a alăturat Teatrul Muncitoresc, actuala Casă de Cultură, un imobil a cărui construcţie s-a prelungit pe toată durata anilor ’50. Aşadar, la data fotografiei (sfârşitul deceniului şapte), faţada realist-socialistă domina de aproape zece ani răscrucea din faţa vechiului gimnaziu de băieţi. Imobilul reflectă influenţa arhitecturii sovietice din acea perioadă. După Al Doilea Război Mondial, „lumina venea de la răsărit”, iar repertoriul arhitectural oficial avea să se schimbe. Astfel, clădirea în manieră autohtonă a Teatrului Comunal din grădina publică avea să dispară din geografia oraşului, timp în care, folosindu-se chiar cărămizile rezultate în urma demolării teatrului, se edifica noua construcţie a Casei de Cultură. Noul stil nu era rodul unei evoluţii organice, ca în cazul curentului neoromânesc, ci a fost adoptat ca o componentă a noii ideologii socialiste. Realism socialismul, un concept artistic dezvoltat în Uniunea Sovietică, îşi reclama originile clasice, dar scopul lui nu era acela de a crea o artă accesibilă maselor ci, mai degrabă, o reacţie la adresa arhitecturii occidentale (modernă, cubistă, internaţională) considerată inaccesibilă maselor. Curentul se dorea a fi o reflectare a gustului tradiţional amestecat cu elemente antice, fapt reflectat de lozinca la modă atunci: „Să învăţăm de la clasici!”. De altfel, trecătorul atent observă frontonul clasic – motivul triunghiular lipsit de ornamente care încoronează faţada.
În prezent, Casa de Cultură poartă numele sopranei Florica Cristoforeanu, născută la Râmnic în luna lui florar a anului 1886.
Fotografia ilustrează un oraş patriarhal, cu străzi pavate cu piatră cubică, pe care circulă mai mulţi biciclişti decât automobilişti. Câtă diferenţă faţă de prezent! În spatele scuarului cu statuia lui Vlahuţă se află un alt scuar verde, dispărut în anii ’80. Azi locul e înţesat de automobile. De o parte şi de alta a clădirii, privirea alunecă de-a lungul străzilor Amurgului (fostă Elisabeta Doamna) şi Tudor Vladimirescu (fostă Carol I). Pe cea din urmă, clădirea din plan îndepărtat a adăpostit o bucată de vreme, între războaie, Căminul Cultural.
Imaginea a fost făcută după-amiaza târziu, iar fotografa (o oarecare Valentina Giurgianu) s-a cocoţat pe ceva, cadrul nefiind luat de la nivelul străzii.

Anunțuri
  1. 47
    05/03/2010 la 08:42

    Tot din seria „legende urbane râmnicene”, auzisem că, în construcţia Teatrului Muncitoresc, au fost puse şi cărămizi luate de la un mausoleu al nemţilor, demolat, bineînţeles, care s-ar fi aflat prin zonă.

  2. 05/03/2010 la 08:44

    Da, aici ai dreptate, e vorba de mausoleul de la Racoviţeni, ridicat în memoria soldaţilor germani din Primul Război Mondial.

  3. dumdorin
    06/03/2010 la 19:52

    Mausoleu ridicat in cinstea soldatilor germani, austrieci si rusi ce au luptat intr-o zi de craciun in primul razboi mondial. In acea lupta au murit si 6 romani aflati in locul nepotrivit si la timpul nepotrivit. Fundatia acestui mausoleu se vede din masina de pe E85 cand urcati catre Crucra Comisoaei, in dreapta, catre dealul Racoviteniului.

  4. dumdorin
    06/03/2010 la 19:54

    aici gasiti mai multe informatii:
    http://stiri.rol.ro/content/view/28214/2/

  5. 06/03/2010 la 20:04

    Da, ştiam de Weihnachtsschlacht (bătălia de Crăciun) – 1916. Numai că „românii, în ciuda unei rezistenţe dârze, se retrag cu mari pierderi”, spune C. Kiriţescu. Deci, nu e vorba doar de „6 români aflaţi la locul şi la timpul nepotrivit”.
    În privinţa fundaţiei mausoleului, nu cred că poate fi văzută de pe drumul european 85 pentru simplul motiv că orice fundaţie e ÎN PĂMÂNT, deci nu se poate vedea la suprafaţă.

  6. 07/03/2010 la 17:24

    Imaginea nu e deloc rea, iar articolul, ca de obicei, excelent!

  7. Ion Negoias
    08/03/2010 la 19:43

    Ce sa zic.6 romani la locul nepotrivit…imbracati in soldati…cu arme…Nu mi se par oamenii nepotrivti la locul nepotrivit…

    Foarte buna imaginea.Ma intreb unde e parculetul ala din fata Casei de Cultura..Transformat azi in parcare …

  8. 08/03/2010 la 19:47

    Era cât pe ce să dispară şi scuarul în care e statuia lui Vlahuţă. „Motivul”? Încurca circulaţia. Oricum, oraşul e al automobilelor, nu al oamenilor.

  9. dibu
    13/03/2010 la 09:28

    Cat de linistit parea orasul..

  10. 13/03/2010 la 09:32

    Cu adevărat, senzaţia pe care ţi-o lasă vederea este aceea de linişte… Lipsa automobilelor întăreşte acest sentiment. Mi-aduc aminte că i-am arătat odată unui german nişte imagini cu Bucureştii de odinioară; a spus: good times, no cars.

  11. Aura A.
    12/04/2012 la 08:09

    Sa-mi fie iertata necuviinta,dar intotdeauna am considerat aceasta cladire lipsita de gratie si de stil.Amplasamentul si rostul ei pretindea o cu totul alta arhitectura….

  12. Aura A.
    12/04/2012 la 08:11

    Scuze…..pretindeau….

  13. 12/04/2012 la 08:29

    Sunt de acord cu dumneavoastră, nu se încadrează în peisaj.

  14. Aura A.
    18/04/2012 la 10:57

    Am citit zilele astea ceva f interesant ,amintiri despre Maria Tanase scrise de fostul ei impresar Gaby Michailescu..
    Si …printre altele pomeneste cu mare respect si placere despre Ramnicu Sarat …

  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: