Prima pagină > Memorie > PORTRETE DE ALTĂDATĂ

PORTRETE DE ALTĂDATĂ

Prin anul 193…, pe străzile Râmnicului putea fi văzut un tânăr însoţit de un aparat de fotografiat, interesat de statuile, clădirile şi grădinile oraşului. Era „pozarul” de pe strada „Mare”(Victoriei), un tânăr cu faţa prelungă, fruntea lată, de sub care ochii iscoditori scrutau străzile târgului. Ochelarii şi mustaţa completau portretul fotografului Ion G. Hansa.


Profesori şi elevi de la Şcoala Comercială; în mijloc – directorul, Emil Butnariu

Fotografiile de la începutul deceniului patru le-a făcut la îndemnul concitadinilor Paul Nicolescu şi Constantin Anastasiu, doi gazetari cărora le păsa de oraşul în care trăiau. Tinerii ziarişti au întocmit un almanah al judeţului, o „mică enciclopedie” a ţinuturilor râmnicene. Iată ce declarau cei doi în prefaţa cărţii: „(…) am căutat, în această lucrare, să scoatem în relief viaţa economică, socială, culturală şi politică; bogăţiile solului şi subsolului, precum şi trecutul istoric al oraşului şi judeţului Râmnicu Sărat.”. Pentru imagini au apelat la Ion G. Hansa, portretistul cu atelier în strada Victoriei. Acesta, deşi se deplasa la chemare, ieşea destul de rar din atelier. Specializat în portrete, Hansa era mai puţin atras de peisajul citadin, în pofida faptului că Râmnicul interbelic oferea o paletă largă de subiecte fotogenice.
Iată cum îşi făcea Hansa reclamă în epoca interbelică: „Specialist pentru fotografiatul copiilor, grupuri, nunţi, precum şi pentru banchete. Instalaţie specială modernă pentru fotografiat seara. Specialist pentru fotografiat în orice saloane cu lumină electrică sau magneziu. Măriri fotografice. Portrete la înălţimea artei fotografice. Reproduceri după picturi, instantanee, lucrări industriale şi arhitectonice. Interioare şi exterioare. Reproduceri de documente. Fotografii de porţelan pentru morminte, în orice mărime, după fotografii cât de uzate. Aparat fotografic, ultima creaţiune, care prinde mişcările cele mai vertiginoase în instantaneu cu o preciziune uimitoare: alergări de cai, curse de automobile, avioane în plin zbor, etc”. De asemenea, în atelierul din strada Victoriei nr. 146, amatorii puteau găsi diverse articole fotografice.
Imobilul în care odinioară era atelierul fotografic există şi astăzi. A adăpostit până de curând un magazin pe care actualul proprietar l-a botezat „Casa Hansa”, cu gândul şi inima la portretistul de altădată. Acum acolo se află un salon de frumuseţe.

Anunțuri
  1. 15/03/2010 la 16:56

    Hansa stia sa-si faca reclama, nu gluma! 🙂

  2. 15/03/2010 la 18:43

    Mi-ar fi plăcut să-l cunosc, a fotografiat generaţii…

  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: