Prima pagină > Memorie > RĂSCOALELE DIN RÂMNICU SĂRAT

RĂSCOALELE DIN RÂMNICU SĂRAT

În primăvara lui 1907, vâlvătăile au pârjolit o Românie săracă şi profund rurală, din nordul Moldovei, până la Dunăre, lăsând urme de sânge şi în ţinutul Râmnicului. Cauzele exploziei de ură populară stau încă ascunse în faldurile speculaţiilor şi minciunilor istoriei, tălmăcită şi răstălmăcită de regimurile politice. Presa vremii a fost zgârcită cu acest eveniment enigmatic, martorii au murit demult, iar documentele oficiale au fost, în bună măsură, arse!

Iată ce aflăm de la corespondentul ziarului «ŢARA», din 20 martie 1907:

Furia ţăranilor contra unui sublocotenent

Odată lumea scoasă din piaţă, unde vădit avea intenţia să devasteze Primăria, s-a crezut că oraşul a fost desigur scăpat de o nenorocire. Dl. procuror Paul Mironescu convorbise cu un grup de ţărani şi din vorbă în vorbă i-a condus până la hanul dlui. Ghiţă Teodorescu, de unde se credea că ţăranii vor apuca spre barieră, ca să plece acasă.
O altă parte însă, care părea mai îndârjită şi care căuta pricină de bătaie, se opreşte în Strada Victoriei, unde dl. căpitan Constantiniu, cu ai săi jandarmi călări, barase drumul. Aici au loc mai multe protestări din partea ţăranilor, protestări care se transformă într-o adevărată furie când mulţimea zăreşte pe dl. sublocotenent de jandarmi Arhim şi cât pe-aici să-l linşeze dacă dl. căpitan Constantiniu nu ordona jandarmilor călări să înainteze în faţa lor. Sublocotenentul a avut aici un gest frumos: cu mâinile încrucişate a stat mândru în faţa mulţimii înfuriate, sfidând urgia poporului. Spre liniştirea spiritelor, i s-a poruncit să plece tocmai când ţăranii care găsiseră în sfârşit un motiv de a-şi dezlănţui furia, încep a străbate printre cai şi delături şi o iau la fugă pe Strada Victoriei, scoţând strigăte sediţioase şi chemând şi pe ceilalţi, care se împrăştiaseră. Voind a prinde pe sublocotenentul Arhim, mulţimea apucă pe o stradelă spre Principele Ferdinand, dar pierzându-l din vedere, pe o altă stradelă ieşi iar în Strada Victoriei, în dreptul proprietăţii dlui. Antonescu, unde era instalată o cafenea.


Devastările

În această cafenea se adună în general arendaşi, proprietari şi comercianţi mai de seamă. La strigătele mulţimii, câţiva clienţi ai cafenelei apar pe trotuar. Ţăranii, zărind probabil printre aceştia vreun proprietar sau arendaş, se reped la ei, dar cei vizaţi dispar imediat în cafenea şi după cum se spune s-au refugiat în etajul de sus al clădirii. Atunci, câţiva ţărani urmaţi de o droaie de derbedei intră în cafenea forţând uşile şi înăuntru se dedau la stricăciuni. Scaune, canapele, biliard, oglinzi, portrete, totul în sfârşit complet sfărâmat şi scos în stradă.
Cei de afară au spart geamurile iar cu fărâmăturile de mobilă aruncau în etajul al doilea, ale cărui geamuri şi uşi au fost de asemenea sfărâmate cu totul.
Poate că mulţimea s-ar fi suit şi în etajul al doilea, dacă nu sosea un pluton de soldaţi care să-i dea afară din cafenea.
După această teribilă devastare, mulţimea o ia înainte pe Strada Victoriei, devastând pe rând toate prăvăliile fără obloane de pe partea dreaptă. La Tănase Condopol, o altă cafenea principală, nu s-a întâmplat nimic. Antreprenorul pusese la geam o icoană şi o candelă aprinsă, iar la trecerea gloatei a ieşit înaintea prăvăliei implorând graţie. A mai fost cruţat magazinul de încălţăminte al dlui. Panait Angelescu, probabil tot prin sugestia icoanelor şi candelei aprinse, ce domnia sa avusese prudenţa a le scoate la geam. Prăvăliile cu obloane şi uşi de fier n-au suferit nimic din cauză că ciomegele ţărăneşti erau prea slabe cu rezistenţa fierului.
Între altele a fost devastată prăvălia unei modiste, care desigur n-avea nimic de împărţit cu ţăranii. Asemenea, s-a devastat un biet ceasornicar, un bătrân septuagenar, care de douăzeci de ani migăleşte la tejgheaua lui pentru o mizerabilă existenţă. Apoi au fost devastate două cafenele a doi supuşi otomani. Una a dlui. Ovanes, instalată în proprietatea dlui. arendaş Codreanu, unde furia s-a dezlănţuit cu mai multă furie (sic!), şi a dlui. Vahan Măgârdician. Ambii au reclamat consulului turc din Galaţi.


Alte devastări

De la cafeneaua dlui. Vahan, devastatorii au mai spart câteva geamuri la locuinţa dlui. doctor Blasian şi apoi păreau că s-au împrăştiat. Se credea că oraşul a scăpat cu atâta. Acestea s-au petrecut pe la orele 12. După prânz am aflat că s-a devastat palatul dlui. Constantin Lupescu şi casa dlui. Anton Antonescu.

Mulţumim dlui Marian Galoiu din Dumitreşti pentru sprijinul acordat.

Anunțuri
  1. Ion Negoias
    23/03/2010 la 20:12

    Foarte tare!
    Foarte multe detalii!

  2. 23/03/2010 la 20:16

    Întradevăr! Interesant e că gratiile de la intrarea Casei Lupescu au ştanţate pe ele anul…1907. De ce oare?

  3. 21/02/2012 la 15:18

    Interesant articol .

  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: