Arhiva

Archive for Mai 2010

CASA ITEANU

08/05/2010 9 comentarii


Era cea mai frumoasă casă de pe Strada Carol (azi Tudor Vladimirescu). O vilă burgheză, inspirată din arhitectura ţărănească subcarpatică, un imobil la care raportul între plinuri şi goluri este bine ales de anonimul arhitect de odinioară. Casa cuprinde două corpuri inegale ca înălţime, legate printr-un vestibul retras, prevăzut cu o intrare la care conduce o scară încorsetată de balustrade decorate cu motive tradiţionale.
Corpul din dreapta intrării prezintă un foişor cu coloane de inspiraţie brâncovenească. Sub cornişă, trecătorul curios într-ale arhitecturii observă un brâu în torsadă, o împletitură din piatră caracteristică arhitecturii medievale româneşti. Are o încărcătură simbolică legată de Sfânta Treime.
La corpul din stânga intrării, mai coborât, s-a intervenit brutal prin astuparea golurilor iniţiale, inclusiv a gârliciului de la pivniţă, acesta din urmă fiind un element specific vechilor case boiereşti din podgorii.


În faţa casei, de o parte şi de alta, tronează doi sfincşi din piatră ce fac notă discordantă cu ambientul arhitectural al casei. Ce vor fi căutând acolo, probabil doar proprietarul casei ne-ar fi putut răspunde. Cine a fost acesta? Alexandru Iteanu – ardelean pripăşit la Râmnicu Sărat, farmacist, om politic liberal, deputat, preşedinte al Camerei de Comerţ şi Industrie a judeţului Râmnicu Sărat, colaborator al revistei „Gazeta săteanului”.
În prezent imobilul adăposteşte Poliţia Municipală.

Fragment din „Râmnicu Sărat – ghid turistic”, autor R.T. Chirac, Ed. Rafet, 2010

Acelaşi cadru, altă denumire – Vila Niţescu. Să fi preluat acest Niţescu imobilul de la Al. Iteanu?

Iată şi o imagine de detaliu a casei, cu deschiderile in plin cintru vitrate

Iată părerea lui Valentin Mandache, expert în case de epocă: Multumesc pentru acest remarcabil share! Fotografia e superba, iar dupa cum arata cetateanul in trench ar putea fi de la sfarsiul anilor ’20, ceea ce corespunde si cu stilul de neoromanesc in faza matura al acestei case. E o „rascoala” de v…olume acolo, dar placute ochiului in ansamblu. Imi place padurea de finiale, o caracteristica a fazei mature, si a faptului ca foloseste cu predilectie zidarie de caramida si mai putin beton si otel. Sunt de toate acolo, de la ferestre trilobate, turnuri aparente de cula, frize, medalioane, simboluri de cruci grecesti, capete de burlane neoromanesti, cos de soba neoromanesc, veranda cu stalpi etnografici, gard neoromanesc cu simbolul abstract al funiei, stalp de gard ce simbolizeaza turn de cetate, usa de beci ca la casele boieresti de sec. 19, geamlac, etc. Sunt curios cine-i arhitectul si daca mai exista ceva din aceasta cladire atat de reprezentativ pentru neoromanescul fazei mature in general? Cladirea e martorul unor timpuri cand locuitorii urbei si ai Romaniei erau mult mai sofisticati cultural si constienti de exprimarea identitatii prin arhitectura.

Categorii:Memorie Etichete:, ,

GEOGRAFIA JUDEŢULUI RÂMNICU SĂRAT, 1929-1930

Revin asupra manualului de geografie al judeţului, dar de data asta prezint manualul de la sfârşitul anilor ’20, pentru clasa a II-a primară, avându-l drept autor pe institutorul Ion Enescu, acelaşi care la începutul veacului XX a întocmit primul manual de geografie al judeţului Râmnicu Sărat.
În 1929, manualul ajunge la ediţia XXI şi este tipărit în 5000 de exemplare în tipografia evreului Leon Svorene.
După portretul regelui Mihai I, urmează „Sfaturi împotriva beţiei”; unul dintre ele spune: „Copii, rachiul să nu atingă buzele voastre, căci el este otrava care înnebuneşte şi omoară”.
Urmează, ca şi la ediţiile mai vechi, „Punctele cardinale pe cer”, „Planul şcolii”, „Împrejurimile şcolii”, „Casele şi locurile din vecinătatea şcolii”, „Casa părintească”, „Familia”. Apoi, şcolarii sunt invitaţi la plimbare: în sat, în oraşul Râmnicu Sărat, afară din sat (sau din oraş).

Trimestrul al II-lea debutează cu descrierea satului Puieşti, după care urmează caracterizarea oraşului Râmnicu Sărat. Pe planul oraşului, se constată unele modificări ale numelor străzilor. Astfel, faţă de ediţia din 1909, Str. Tudor Vladimirescu se numeşte acum M. Cogâlniceanu; Str. Independenţei – Str. Spătarul Cantacuzino; Str. Regală – Str. C. Brâncoveanu; Bd.Justiţiei – Bd. Prefecturii; Bd. Libertăţii – Bd. M. Basarab. Oraşul are la finalul deceniului trei „patru şcoli primare de băieţi, trei de fete, o şcoală mixtă şi două grădini de copii mai mici de şapte ani”. De asemenea, „un liceu de băieţi şi unul de fete, unde se duc copiii să înveţe carte, după ce au terminat clasele primare”. Se adăugau o şcoală normală, „unde băieţii învaţă pentru a se face învăţători”, o şcoală profesională, una de meserii şi una de agricultură, în localul fostei gări. Tribunalul şi Prefectura se aflau pe Bulevardul Niculeştilor (azi N. Bălcescu), nume datorat boierilor Niculeşti pe ale căror vechi proprietăţi s-a construit Palatul Administrativ şi de Justiţie.


Un alt capitol prezintă deosebirile dintre oraş şi sat. De aici, extragem o idee etnografică: „Îmbrăcămintea orăşenilor se deosebeşte de a sătenilor. Adevărata îmbrăcăminte românească este a sătenilor, mai ales a celor de la munte”.
Pe trimestrul al III-lea, elevii învăţau judeţele vecine, harta judeţului Râmnic, noţiuni de geografie umană şi economică.


Aşadar, un manual în spiritul conceptului fundamental al „orizontului local”, despre care vorbea Simion Mehedinţi, unitatea de măsură a tuturor fenomenelor geografice: „Cu cele văzute în apropiere, măsurăm tot ce auzim despre alte ţări” (S. Mehedinţi – Introducere în geografie, pentru clasa I secundară, ed. a III-a, Ed, Socec, Bucureşti, 1934-1935, coperta I). Acelaşi geograf milita pentru manuale întocmite după chipul şi asemănarea şcolarului român (nu există elev internaţional, iar geografia nu e o ştiinţă abstractă ca algebra). Din acest punct de vedere, Mehedinţi se află în totală contradicţie cu unii „geografi” actuali care impun decentrismul – o predare echilibrată şi o comparare a zonelor apropiate şi îndepărtate şi evitarea centralismului naţional sau continental. Dornici să se alinieze la directivele internaţionale, „geografii” de azi adoptă modele străine de tradiţia învăţământului geografic românesc. Trist e că mulţi dintre ei nu l-au citit pe Mehedinţi, altfel n-ar fi vorbit de „evitarea centralismului naţional şi continental”.