Prima pagină > Memorie > SALUTĂRI DIN RÂMNICU SĂRAT

SALUTĂRI DIN RÂMNICU SĂRAT

Pe la începutul anilor ’30 ai veacului dinainte, Râmnicul era un târg prăfuit de provincie, cu vreo 20 000 de locuitori, răspândiţi de-a lungul râului, în mahalale cu aspect mai degrabă oriental decât european. Câteva „insule” de civilizaţie apuseană se găseau în centru, unde gospodarii mai noi sau mai vechi ridicaseră imobile publice în manieră occidentală. În rest, casele orăşenilor se pierdeau în mijlocul unor grădini, aflate de jur-împrejurul bisericilor ctitorite de boierii Bagdaţi, Niculeşti, Robeşti ş.a. În partea de miazăzi a târgului se mai puteau vedea, până pe la începutul veacului, urmele caselor unor vechi familii boiereşti.
Strada Victoriei, aflată în centru, însufleţea târgul amorţit de la periferia vechii Valahii. La sfârşit de săptămână, mai ales, se umplea de lume dornică să iasă la promenadă.
Un tânăr reporter bucureştean, aflat în vizită la Râmnic, ne-a lăsat câteva rânduri despre viaţa oraşului de odinioară. Să-i dăm cuvântul: „Oamenii care au apucat timpurile bune, din băieţi de prăvălie au ajuns comercianţi de vază, proprietari ai caselor de la centru. În viaţa oraşului ei reprezintă simbolul opulenţei…În fine, sunt cuconi, mari potentaţi. Cuconu Mihai, cuconu Alexe, cuconu Fănică. Tot oraşul se descoperă şi se apleacă până la pământ când trece prin faţa cuconilor. La aceste saluturi de sclav, cuconul respectiv răspunde cu o mişcare obosită şi dispreţuitoare a capului, având aerul că se miră: Cine vă ţine şi pe voi pe faţa pământului, muşte netrebnice?!”
Prin textul de mai sus, autorul transmite cititorului, într-un limbaj plastic, neconvenţional, ceea ce a trăit şi a aflat prin observaţie directă. Reporterul dovedeşte un ascuţit spirit de observaţie, surprinzând esenţa şi spiritul lucrurilor. Scopul său a fost să-l facă pe cititor să simtă ceea ce a descris, să-l aducă la faţa locului. Prin textul „Salutări din Râmnicu Sărat”, apărut într-un grupaj intitulat „Fişe de provincie”(1935), gazetarul se apropie de ceea ce azi numim „feature” (feature story, în limba engleză), „specie publicistică având drept scop informarea asupra unor fapte de actualitate, din realitatea imediată, de interes pentru un public larg, în urma investigării la faţa locului, apelând adesea la modalităţi literare de expresie”(Manual de Jurnalism, Polirom, 1997). De asemenea, prin reportajul menţionat, autorul dovedeşte talent literar şi i se dezvăluie cititorului drept un reporter dublat de un poet. Numele său? Geo Bogza!

Anunțuri
Categorii:Memorie Etichete:, ,
  1. Ion Negoias
    26/06/2010 la 19:55

    Retro-Razvan, esti TARE!
    Bun Articol!

  2. dana
    12/05/2011 la 21:41

    RETRO-al nostru,al celor care am prins inca acel targusor placut si cu un farmec aparte.Centrul imi facea impresia ca este un orasel american din filmele vechi,in care asteptai sa apara un cowboy.Trasura lui nea Carabelea strabatea strazile,si inca doua,parca mai erau.Dar nea Carabelea era renumit.Negustorasi cu carucioare vindeau inghetata delicioasa cu puternice arome naturale de fistic,cacao,sau alte mirodenii,Magazinul de bijuterii si cosmeticale,cu sticlute de parfum in diverse forme atragatoare mi-a ramas intiparit in mintea mea de copil.Cinematograful la care se inghesuiau ramnicenii sa prinda un bilet ca sa-l vada pe RAJ KAPOOR,LOUIS DE FNE,sau alte vedete in comedii sau povesti de iubire siropoase.Era la putin timp dupa ce razboiul incetase,trecuse seceta si viata incepea sa revina la normal,incepea o alta viata,cu case nationalizate,cu muncitori grabiti dimineata sa ajunga la fabricile care apareau rand pe rand.Trasurile romntice au inceput sa dispara,odata cu moartea stapanilor lor,si masinile s-au grabit sa le ia locul.A inceput sa circule si autobuzul.Au disparut acele dricuri cu ingerasi,cu cai impodobiti,indoliati,urmate de cateva trasuri in care tronau preoti,rude,cosuri cu colive si flori cE treceau prin tot orasul inainte de a merge pe”ultimul drum”-adica pe strada Domneasca spre ETERNITATEA.
    In piata forfoteau taranii cu marfa proaspata,se invarteau tiribombe,se leganau barcile, viu colorate,cu copii veseli.
    Acum troneaza blocuri,blocuri,blocuri…asfalt,masini,gunoaie,piata cu produse de nu stiu unde aduse,imbacsite cu conservanti ca sa reziste cat mai mult prin depozite.Ramnicenii,cei harnici si cuminti s-au imprastiat in lumea larga sa castige o bucatica de paine cinstit.Orasul plange:,doar oameni imbatraniti inainte de vreme,saraciti si tineri din ce in ce mai putini lipsiti de orice perspectiva de a mai putea supravietui pe aceste meleaguri.Pacat…era un orasel frumos,prosper si curat la un moment dat,acum au reinceput sa apara acei cuconi care asteapta sa li se aplece lumea lingusitor la picioare asa cum a descris acel reporter candva,Ne sfideaza cu masinile si dezmatul,cu vorbele”academice”de mahala.Vom reusi sa-i tinem in frau sa ramana doar o minoritate nesemnificativa?

  3. Aura A.
    03/05/2012 la 15:51

    Doamne…ce dor imi este de orasul meu din copilarie!Cel care a ramas doar in poze vechi!
    Mult mai linistit ,poate plictisitor ptr unii….dar cel putin mai sigur,si mai decent…
    Interesant mi s-a parut modul in care s-au amplasat cele 2 sau 3?crasme in preajma Colegiului national Al.Vlahutza!Am ramas fara replica!Saracii elevi stresati cred ca-si refriseaza moralul cu una mica dupe coltz….

  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: