Arhiva

Archive for Septembrie 2010

„Credinţă şi muncă, pentru ţară şi rege”

Zi de vară în târgul Râmnicului… În curtea Şcolii Comerciale s-a adunat o mulţime de elevi; fetele-s în stânga, băieţii în dreapta. În mijloc e un grup numeros de străjeri, în uniforma caracteristică, cu cămaşă albă şi pantaloni scurţi. Întrucât această organizaţie a fiinţat între anii 1937 şi 1940, înseamnă că în această perioadă a fost făcută fotografia.
Elevii fac roată în jurul directorului şcolii – profesorul Emil Butnariu, şeful Străjeriei, echipat corespunzător. Acesta, ridicat pe un mic postament, dă citire ordinii de zi.
Straja Ţării a fost o organizaţie de tineret creată şi patronată de regele Carol al II-lea. Cuprindea toţi băieţii între 7 şi 18 ani şi toate fetele între 7 şi 21 de ani. Organizaţia înlocuia asociaţia „Cercetaşii României”, însă caracterul celor două era substanţial diferit. Dacă „Cercetaşii României” era voluntară şi avea scopul educării tineretului şcolar în spirit sportiv, Straja Ţării a lui Carol al II-lea a fost o organizaţie paramilitară, obligatorie, instrumentată politic şi propagandistic. Ea avea rolul de a contrabalansa influenţa crescândă a Mişcării Legionare în rândurile tineretului român. Nu întâmplător, Straja Ţării a adoptat un stil asemănător Mişcării Legionare sau „Tineretul lui Hitler” (organizare, disciplină, simbolistic).
Comandantul suprem al Străjeriei era Carol al II-lea, supranumit şi „Marele Străjer”. Deviza străjerilor era „Credinţă şi muncă, pentru ţara şi rege”. Străjerii aveau o organizare elaborată şi desfăşurau diverse activităţi specifice cercetaşilor, care cuprindeau educaţie sportivă, gimnastică. Organizaţia avea propriile drapele, fanioane şi cântece străjereşti. Străjerii erau implicaţi în acţiuni de muncă colectivă, coordonate de Ministerul Propagandei. Erau de asemenea angrenaţi în procesul de formare a cultului personalităţii lui Carol al II-lea, fiind mobilizaţi în mari defilări cu caracter propagandistic. Straja Ţării a fost desfiinţată în 1940, imediat după înlăturarea lui Carol al II-lea de la putere, când ajunsese la patru milioane de membri.

Anunțuri

ÎN FAŢA LICEULUI DE BĂIEŢI

25/09/2010 3 comentarii

O imagine cu câţiva reprezentanţi de seamă ai corpului didactic râmnicean de odinioară nu poate decât să-i bucure pe dascălii de astăzi. Imaginea datează din anii ’30 şi a fost surprinsă în curtea Liceului de Băieţi „Regele Ferdinand”, actualul Colegiu Naţional „Al. Vlahuţă”. Dintre profesorii adunaţi (cu prilejul vreunei ceremonii, poate chiar de 10 Mai), nu recunoaştem decât o personalitate: Emil Butnariu (primul din stânga, în uniformă de străjer). Ardelean pripăşit în târgul Râmnicului, profesorul Butnariu a întemeiat aici o frumoasă şi sănătoasă familie românescă, căsătorindu-se, la sfârşitul anilor 20, cu râmniceanca Eliza Buzea. Apartenenţa la Partidul Naţional Tărănesc l-a costat arestarea (fără a fi însă condamnat) din anii ’50. Casa de pe Strada Vladimirescu (fostă Carol I) mărturiseşte gustul desăvârşit, gradul înalt de cultură şi rafinament al intelectualilor râmniceni de altădată.
La ceremonie e prezent şi avocatul Nicolae Dicescu (cel în vârstă, cu mustaţă albă), primar în 1930

BULEVARDUL GĂREI

10/09/2010 17 comentarii

La rubrica „Din localitate”, GAZETA SĂTEANULUI inserează, în iunie 1894, următoarea ştire: „Aflăm că, în fine, s-a hotărât, definitiv de astă dată, construirea gărei lângă oraş, în apropiere de bariera Balta Albă !”. Proiectul viitoarei gări a Râmnicului va fi publicat, alături de un articol semnat de Ludovic Dolinski, în numărul din martie 1896 al publicaţiei. Noua gară va fi inaugurată, parţial, în iarna anului următor – 1897, un an de bun augur pentru urbea de pe Râmnic, în acelaşi an finalizându-se, la celălalt capăt al Bulevardului Gării, Palatul Administrativ şi de Justiţie, devenit în zilele noastre un simbol al localităţii. Fostul bulevard al Gării a fost tăiat la sfârşitul veacului al XIX-lea. Puţine mai amintesc astăzi de bulevardul de demult, pavat cu piatră cubică, cu trotuare largi şi felinare cu petrol lampant, nu prea înalte din pricina luminii slabe pe care o împrăştiau, străbătut de negustori ambulanţi ori doamne elegante ieşite la promenadă. Se mai păstrează câteva case de pe la începutul secolului trecut, cu odăi înalte şi ferestre mari, umbrite de copacii ce însoţesc bulevardul.
Imaginea de mai sus este luată din apropierea răscrucii cu Strada Ştefan cel Mare, spre apus. În fundal se distinge colţul de sud-est al Palatului Administrativ. Centrul de interes îl reprezintă cele două trăsuri, una care vine şi alta care se duce. Se adaugă negustorul ambulant oprit în mijlocul străzii, atent la omul cu camera obscură.
O imagine cu Bulevardul Gărei am postat la 20 aprilie 2010, Geografia judeţului Râmnicu Sărat, 1909. E vorba de o fotografie făcută din apropierea Palatului Administrativ, spre răsărit, cu gara în fundal.

Tineri şi tinere, participaţi cu toţii la festivalul filmului sovietic!

07/09/2010 2 comentarii

Mai mulţi râmniceni s-au strâns în faţa cinematografului „Progresul” de pe Strada Suvorov (azi Victoriei) din Râmnicu Sărat. În ţinute caracteristice perioadei de început a comunismului românesc, tinerii alcătuiesc o grămadă dezordonată pe trotuar. Steaguri roşii ale Partidului Muncitoresc Român sau ale U.R.S.S. străjuiesc faţada cinematografului, însoţite de pancarte cu lozinci ca „Tineri şi tinere, participaţi cu toţii la festivalul filmului sovietic!”. Un citat din Lenin despre înalta expresie a artei cinematografice completează inscripţiile. Păcătosul a avut dreptate, unele producţii sovietice figurând în prezent printre cele mai reuşite din lume.
Cinematograful avea la momentul cu pricina vreo jumătate de veac de existenţă. La începutul secolului XX, prin 1906, cinematograful „LUX”, proprietatea Eforiei Spitalelor Civile, era arendat prin licitaţie publică evreului Strul Posmantir. După Primul Război Mondial, acelaşi Strul Posmantir administra cinematograful ca antreprenor.
În anul 1927, cinematograful „LUX” din Str. Victoriei nr. 40-42 avea o capacitate de 200 de locuri la parter şi balcon. În octombrie 1931 rulează primul film sonor – Tarakanova – potrivit ziarului „Presa”. Între 1939 şi 1940,cinematograful este administrat de către Întreprinderile Comunale Râmnicu Sărat.
În 1945, M. I. Posmantir se judeca cu Eforia Spitalelor Civile solicitând tribunalului repunerea în drepturile de chiriaş al cinematografului „LUX”, care suferise la cutremurul din 1940. Naţionalizat în 1948, cinematograful îţi schimbă denumirea în „Progresul”, iar în 1981, odată cu demolarea centrului istoric, se construieşte o nouă sală, transformată azi în club de noapte.
Aceasta este istoria telegrafiată a cinematografului râmnicean, regresul „Progresului”. Mulţumesc domnului Ion Cioroiu pentru că mi-a pus la dispoziţie pentru RETRO-RÂMNIC această fotografie veche, luată în momentul unei cotituri istorice, când lumea veche lăsa locul noii lumi, noii ideologii.