Prima pagină > Memorie > „Credinţă şi muncă, pentru ţară şi rege”

„Credinţă şi muncă, pentru ţară şi rege”

Zi de vară în târgul Râmnicului… În curtea Şcolii Comerciale s-a adunat o mulţime de elevi; fetele-s în stânga, băieţii în dreapta. În mijloc e un grup numeros de străjeri, în uniforma caracteristică, cu cămaşă albă şi pantaloni scurţi. Întrucât această organizaţie a fiinţat între anii 1937 şi 1940, înseamnă că în această perioadă a fost făcută fotografia.
Elevii fac roată în jurul directorului şcolii – profesorul Emil Butnariu, şeful Străjeriei, echipat corespunzător. Acesta, ridicat pe un mic postament, dă citire ordinii de zi.
Straja Ţării a fost o organizaţie de tineret creată şi patronată de regele Carol al II-lea. Cuprindea toţi băieţii între 7 şi 18 ani şi toate fetele între 7 şi 21 de ani. Organizaţia înlocuia asociaţia „Cercetaşii României”, însă caracterul celor două era substanţial diferit. Dacă „Cercetaşii României” era voluntară şi avea scopul educării tineretului şcolar în spirit sportiv, Straja Ţării a lui Carol al II-lea a fost o organizaţie paramilitară, obligatorie, instrumentată politic şi propagandistic. Ea avea rolul de a contrabalansa influenţa crescândă a Mişcării Legionare în rândurile tineretului român. Nu întâmplător, Straja Ţării a adoptat un stil asemănător Mişcării Legionare sau „Tineretul lui Hitler” (organizare, disciplină, simbolistic).
Comandantul suprem al Străjeriei era Carol al II-lea, supranumit şi „Marele Străjer”. Deviza străjerilor era „Credinţă şi muncă, pentru ţara şi rege”. Străjerii aveau o organizare elaborată şi desfăşurau diverse activităţi specifice cercetaşilor, care cuprindeau educaţie sportivă, gimnastică. Organizaţia avea propriile drapele, fanioane şi cântece străjereşti. Străjerii erau implicaţi în acţiuni de muncă colectivă, coordonate de Ministerul Propagandei. Erau de asemenea angrenaţi în procesul de formare a cultului personalităţii lui Carol al II-lea, fiind mobilizaţi în mari defilări cu caracter propagandistic. Straja Ţării a fost desfiinţată în 1940, imediat după înlăturarea lui Carol al II-lea de la putere, când ajunsese la patru milioane de membri.

Anunțuri
  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: