Prima pagină > Nostalgie > ÎNSEMNĂRI DESPRE FOTOGRAFIE

ÎNSEMNĂRI DESPRE FOTOGRAFIE

Râmnicu Sărat, odată…

Ceea ce a fost se poate afla dintr-o fotografie veche. În faţa acesteia, gândurile nu aleargă neapărat pe calea nostalgică a amintirii, ci – mai ales – pe calea certitudinii. „Orice fotografie e un certificat de prezenţă”, spune Roland Barthes. Vechile ilustrate surprind, pe lângă peisajul urban în ansamblu, oameni dornici să-şi certifice prezenţa într-un anumit spaţiu şi într-un anumit timp. Nu de puţine ori, profitând de pregătirile premergătoare fotografierii, orăşenii ocupau poziţii privilegiate în cadru. Sunt cei pe care-i vedem privind în obiectiv, conştienţi de importanţa momentului; trecerea timpului i-a transformat în efigii bidimensionale ale urbei de altădată.
Fotografiile au o mare putere de reprezentare, prelungind trecutul în prezent, autentificând ceea ce a fost odată… Fenomenologii spun că în fotografie, puterea de autentificare primează asupra puterii de reprezentare. În clipa în care privim fotografia, trecutul e la fel de sigur ca prezentul, ceea ce se vede pe hârtie e la fel de sigur ca tot ce e palpabil. Cercetarea ilustratelor de acum un veac reînvie şi reîntregeşte realitatea cotidiană a unor vremuri revolute. Vederile nu trebuie luate drept „còpii” ale realului, ci drept emanaţii ale realului trecut, secvenţe tulburătoare ale unei apropiate şi autentice geografii urbane.
Mărturiile fotografice mai vechi ori mai noi alungă vălul reticenţei cu care suntem obişnuiţi atunci când vorbim de istorie. Dacă o fotografie ne place, întârziem mai mult asupra ei. O privim, o cercetăm, o întoarcem pe o parte şi pe alta, dorind să aflăm mai multe despre lucrul sau persoana pe care o reprezintă. Efortul ne va fi în cele din urmă răsplătit şi ne vom bucura de adevărurile ce transpar din fotografie.

Anunțuri
Categorii:Nostalgie
  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: