Prima pagină > Memorie > POTCOAVE DE CAI MORŢI

POTCOAVE DE CAI MORŢI

M-a sunat precipitat de la Bucureşti domnul Constantin Dinu Mazilu. Întrucât primise vestea că o mână necunoscută îndepărtase inscripţia cu numele familiei de pe capacul cavoului din cimitirul de la Râmnic, m-a rugat să verific dacă locul de veci al Lupeştilor e în bună stare. Am fost azi în cimitir şi am constatat că nu e decât o alarmă falsă, literele metalice cu numele familiei Lupescu fiind la locul lor. I-am comunicat dlui Constantin Dinu Mazilu (strănepotul lui Gheorghiţă Lupescu) că nu trebuie să-şi facă griji în privinţa locului în care odihnesc membri ai familiei sale. Reamintesc paseiştilor că dl Constantin Dinu Mazilu este fiul lui Dumitru P. Mazilu şi al Tincăi Lupescu, fiica lui Constantin G. Lupescu, primar al Râmnicului între 1901 şi 1903.
După ce m-am asigurat că totul e în regulă cu necropola Lupeştilor, am luat la pas aleile cimitirului în căutarea unor nume mai mult sau mai puţin cunoscute. Ignorând mizeria ce domneşte peste tot, am găsit mormintele familiilor Follveiter, Dicescu, Buzea, Butnariu, dar şi pe al avocatului George Iorganda (cel ce semna în Almanahul Râmnicului din 1933 textul „Jitia şi Poiana Mărului”) ori al Florelei Voiculeţ, fiica învăţătorului N. D. Voiculeţ, „încetată din viaţă în al doilea an de studiu al matematicei”, în 1930, la doar 20 de ani.


Puica Florela Voiculeţ

Pe crucea soţilor Follveiter am găsit o fotografie în care cei doi tineri zâmbesc de pe bancheta unei trăsuri. Rudolf Follveiter (neamţ?) deţinea în epoca interbelică Fabrica de Tăbăcărie „Taurul”, fondată în 1924, cu instalaţii pentru prelucrarea pieilor: blănculeţ, toval, opinci, frişci, meşinării de tot felul, talpă etc. Fabrica se găsea pe Strada Costieni, iar magazinul de desfacere a produselor era instalat în centrul oraşului, pe Strada Primăriei (azi Primăverii), unde toate mărfurile se vindeau cu preţuri de fabrică. De asemenea, fabrica de pielărie cumpăra orice fel de piei, cu preţuri bune. Rudolf a trăit 59 de ani (până în 1950), în timp ce soţia sa, Vanda, s-a prăpădit la doar 34 de ani, în 1938.


Soţii Follveiter

Mormintele Diceştilor le-am găsit întâmplător deoarece sunt ascunse de vegetaţia pe care nimeni nu se îndură s-o înlăture. Nici un Dicescu nu mai locuieşte la Râmnic, deci locul de odihnă veşnică este în paragină. La Râmnic, fraţii Lazăr şi Neculai sunt înmormântaţi alături de părinţi. Tatăl, preotul Ştefan Dicescu Sachelarie, a trăit (aflăm de pe cruce) între 1848 şi 1921. Ambii fraţi au fost apropiaţi lui Nicolae Iorga, fiind şefii organizaţiei judeţene a Partidului Naţional Democrat, întemeiată de N. Dicescu în 1910, acelaşi care pune bazele ziarului „Cuvântul”, organul de presă al organizaţiei locale a PND. Nicolae a fost avocat în baroul râmnicean, deputat (1911) şi primar (1930). A locuit pe Strada Elisabeta Doamna (azi Amurgului) în casa în care în prezent locuieşte deputatul Titi Holban. A murit în 1970, la 86 de ani. Medicul Lazăr Dicescu, născut în 1879, a ajuns prefect al judeţului Râmnicu Sărat (1931-1932) şi a înfiinţat dispensarul antituberculos din oraş, în casele boierilor Neculeşti de pe bulevardul omonim (azi Str. N. Bălcescu). Domicilia pe Strada M. Eminescu, vizavi de Alexandru I. Zamfirescu. A murit în 1935.


Preotul Ştefan Dicescu cu familia; Neculai, primul din stânga; Lazăr, al doilea din dreapta

Telefonul dat de prietenul din Bucureşti m-a pus pe căutat. Şi n-am căutat în zadar, am găsit câte ceva. Mă voi reîntoarce printre morţii Râmnicului; mai am multe de aflat.

Anunțuri
  1. Andrei Stefan
    03/11/2010 la 13:05

    Maestre, esti scplipitor! Ma uimeste stilul tau savuros prin care scoti la lumina trecutul… Putem spune, citindu-ti textele, ca trecutul glorios al orasului traieste si respira prin incercarea ta de a-l reda amintirii…

  2. 03/11/2010 la 13:08

    Mulţumesc, părinte. Se vede treaba că eşti cel mai fidel cititor şi-ţi mulţumesc pentru asta. Cred c-am reuşit să te transform într-un veritabil paseist. Fără ieri nu putea fi azi, nu-i aşa?…

  3. Aura A.
    12/03/2012 la 14:14

    Ca veni vorba de cimitir….hm,am si eu mortii mei preferati ….
    Adica ,voiam sa zic ca adormitii intru Domnul desi nu-mi sunt rude mi-au trezit un sentiment de induiosare….in fotografiile de pe cruce sunt asa de tineri si de frumosi..
    Sunt chiar pe aleea principala …in dreapta …frate si sora ,morti in 1944 sau 45…nu-mi amintesc precis…mama lor i-a urmat la scurta vreme in nefiinta..
    Tatal lor a supravietuit tragediei inca multi ani ,intrebandu-se probabil pana la epuizare cu a gresit sa merite asemenea soarta…

  4. ioana
    10/09/2012 la 16:28

    Ma surprindeti cu toate articolele si fotografiile si creste mandria de ramniceanca.Stiu ca
    nu-i suficient sa ma extaziez la articolele dv. si ar trebui sa fac si eu ceva pentru mentinerea stindardului de RAMNICEAN.Macar voi face popularizare printre ramnicenii cunoscuti si nu numai ramniceni.Cu respect,Ioana Stoica Nechifor

  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: