Prima pagină > Memorie > Ştefan Pardos – fotograf de Râmnic

Ştefan Pardos – fotograf de Râmnic

Pe la începuturile celui din urmă veac, printre puţinii fotografi ai Râmnicului se număra şi un anume Ştefan Pardos (grec?). Unde-şi avea atelierul nu ştiu. Urmează să mai sap. Retro-Râmnic a pus mâna însă pe un portret de acum o sută de ani realizat în atelierul celui mai sus menţionat. Este portretul lui Alexandru Iarca (1899-1944), din neamul boierilor Ierculeşti, fiul lui Costache Iarca, proprietar la Jideni (Podgoria). Din fotografie ne priveşte un flăcău de 13-14 ani, frumos costumat, cu cămaşă cu guler tunică, răsfrânt. Îşi sprijină braţul stâng pe un suport simplu din crengi. Recuzita sărăcăcioasă din atelier mă duce cu gândul la un fotograf aflat la început de drum, mai puţin căutat decât Bernhardt Moorys, despre care am scris aici. Celor cărora numele Iarca nu le spune nimic le spun că în veacul al XIX-lea boierii Ierculeşti au avut dregătorii importante în judeţul Râmnicu Sărat, iar pe uliţa (I)erculeştilor (azi Str. Lalelelor) şedea macedoneanul Constantin Iarca, cu moşii în Câmpia Râmnicului. La cumpăna secolelor XIX şi XX, întreaga mahala din partea de miazăzi a oraşului se numea Erculeşti.

Anunțuri
  1. Constantin Marafet
    02/12/2010 la 18:12

    Familia IARCA (Erculeştii) , este originară din Gopeş- Macedonia. Într-un document din 1793 este menţionat Constantin Iarca, stabilit în anul 1781, la Râmnicu Sărat. Locuia la marginea târgului, mai târziu cartierul Erculeşti. A avut trei copii: Oprişan, Nicolae şi George. Primii doi au continuat ramura râmniceană, iar George a dat naştere ramurii buzoiene.
    Clucerul Oprişan Iarca s-a născut în anul 1760. Catagrafia din 1829 menţionează şi pe medelnicerul Teodorache Iarca, de 36 de ani, născut la Buzău în 1793, fiul clucerului de arie Oprişan Iarca. Locuia la Râmnicu Sărat şi deţinea 660 stânjeni de moşie, 10 pogoane de vie şi avea, în 1831, un venit anual de 4000 lei. La categoria feciori de boieri catagrafia din 1831 menţionează pe Iancu, fiul clucerului Iarca, pe Scarlat Iarca de 27 de ani (născut în 1804), fiu de clucer de arie cu locuinţa la Râmnicu Sărat şi Topliceni (100 lei venit anual) şi pe fratele său Iordache de 35 de ani (născut în 1796), cu un venit de 800 lei anual şi locuinţa la Râmnicu Sărat. Scarlat Iarca a fost, din septembrie 1848, preşedintele Tribunalului Râmnicu Sărat şi apoi ocârmuitor al judeţului Buzău (1852-1853).
    Pitarul Iordache Iarca (1796-1872) s-a căsătorit cu sora pitarului Constantin Perieţeanu, cu care a avut trei copii. Clucerul Scarlat Iarca (1803-1865) a fost cârmuitor al judeţului Râmnicu Sărat (1852-1853). Cei doi fraţi vor fi cap de listă între cei implicaţi în evenimentele din anul 1848. La alegerile pentru desemnarea deputaţilor în Divanul ad-hoc al Munteniei, Scarlat Iarca a obţinut un vot, în listele electorale din 1857, figurând cu un loc de casă la Buzău şi moşie la Gologanu-Balta Albă. A avut şi el tot trei copii. Caterina (Ecaterina) s-a căsătorit cu Adolf Cantacuzino, iar Elena s-a căsătorit cu A. Rădulescu, cu care a avut opt copii, care au preferat însă numele mamei şi s-au chemat Iarca. Unul din fraţi, Alecu, a locuit la Buzău, ca şi un alt frate, Costică, care a avut o casă pe bulevardul Gării. Acesta a avut doi băieţi şi o fată. Primul dintre băieţi a fost doctor şi s-a căsătorit cu fiica lui Movilă, proprietarul moşiei (şi al plajei Movila , mai apoi „2 Mai”) de la Techirghiol, unde exista şi „Vila Finţescu-Buzău”. În anul 1865, la aplicarea preve¬derilor Legii de reformă agrară, moştenitorii casei decedatului Scarlat Iarca se plâng autortiăţilor că locuitorii s-au întins şi în pământul rămas proprietăţii, din moşia Petrăcheşti. În 1876, inginerul hotarnic Ioan M. Romniceanu a efectuat hotărnicia acestei moşii, care se învecina cu moşia Bălegoşi, proprietatea Elenei Gherman, cu terenurile moşnenilor Gurgueşti, cu moşia Câmpulungeanca, proprietatea statului, terenurile locuitorilor împroprietăriţi după Legea rurală, în moşia Petrăcheştişi moşia Homocioaia, proprietatea casei Dcarlat Iarca. Ca documente s-au prezentat anaforaua din 1 decembrie 1830 prin care se stabilea hotarul lu terenurile moşnenilor Gurgueşti, având ca repere muşuroiul de la comoară (sic !), muşuroiul din linie, muşuroioul de deasupra fierarului Costandin, piatra de la Găinuşa, apa Slănicului şi via lui Toma Streche. S-a stabilit că moşia avea 977 pogoane
    Al doilea frate al lui Oprişan, Nicolae Iarca, a avut doi fii: Alecu şi logofătul Ghiţă. Acesta, împreună cu căminarul Alecu Ghica-zis şi „Căciulă mare”- au întocmit catagrafia din 26 august 1828, referitoare la căşăriile din judeţul Buzău. Alecu a ţinut în arendă mai multe moşii. În anul 1857 figurează în lista cu alegători pentru desemnarea deputaţilor în Divanul ad-hoc al Munteniei, cu titlul de serdar. Cel de al doilea fiu, Ghiţă Iarca, a luat în anul 1835 în arendă moşia Fundeni a mănăstirii Colţea. A mai ţinut în arendă moşiile Ziliştea şi Soreasca ale schitului Pantelimon, cât şi moşiile schitului Grăjdana. În anul 1840 a refăcut biserica acestui schit. Un alt membru al familiei a fost avocatul Nicolae (Nae) Iarca (1828 – 5 august 1907), menţionat în anul 1894 ca vicepreşedinte al P. N. L. Buzău. Mai amintim pe C. Iarca subprefect al Plaiului Pârscov în 1890. Acesta deţinea terenuri la Ojasca, unde, în perioada 1877 – 1882 se efectuează săpături pentru exploatarea lignitului. După ce în 1914 se obţine autorizaţia de exploatare, în 1919, concesionează terenul Societăţii Miniera.
    Ascendentul ramurii buzoiene, George (Gheorghe) Iarca, zis „Turcul” (1770-1820), era în anul 1804 căpitan de Râmnic şi ţinea în arendă moşia Berindeşti (Berindeasca) de la marginea oraşului Buzău. În anul 1817, în contractul de arendare a moşiei oraşului Râmnicu Sărat, este trecut cu titlul de clucer de arie. S-a căsătorit în anul 1796 cu Ruxandra (Luxandra) (1783-1866), fiica lui Constantin Arabol şi a Măriuţei (căsătoriţi în anul 1780 şi nepoata lui Constantin Leu din Mărăcineni), fiica lui Dumitraşcu Leul din Unguriu, proprietarul moşiei Ojasca, cumpărată în anul 1604 de către străbunii săi, de la jupân Radu Jipa şi jupâneasa Sora. Ruxandra (Luxandra), era nepoată de fiică a lui Constantin logofătul, fiul lui Leu din Mărăcineni. Acesta a fost fiul lui Tudorie grecul, căsătorit cu fiica lui Leu, căpitan de păhărnicei din Mărăcineni, menţionat într-un document din anul 1672.
    Ruxandra (Luxandra) a primit ca zestre moşiile Mărăcineni şi Câlnău, iar după moartea mamei sale şi moşia Ojasca. După decesul lui Gheorghe Iarca (1820), soţia sa, clucereasa Luxandra Erculeasa, a rămas cu cinci copii: Ştefan, Pavel, Neculai, Costache şi Eveline. Costache, care a moştenit moşia părintească Palanca-Ojasca, a avut cinci copii: o fată, căsătorită cu Anastase Filotti şi patru băieţi: Alexandru (viitor general), Costică (tot general), Mitică şi Mihai. Mitică a ajuns inginer (în 1864 era şeful poliţiei din Buzău), Mihai, sublocotenent de geniu, iar Constantin a fost prefect de Buzău şi parlamentar.
    C. C. IARCA, avocat, politician (13 iulie 1885 – 1940), s-a născut la Ojasca-Măgura, absolvent al Liceului “Matei Basarab” şi al Facultatăţii de Drept din Bucureşti (1879, cu teza de licenţă Despre prescripţie). A funcţionat ca avocat şi substitut de procuror la Buzău, supleant la Râmnicu Sărat şi procuror la Ialomiţa. Demisionează şi intră în politică, fiind o vreme şeful organizaţiei Buzău a P.N.L. A fost ales prima oară ca deputat la Colegiul I în 1888, apoi reales în 1891,iar în noiembrie 1895 la Colegiul II Buzău (cu 1123 de voturi; a pierdut Nicolae Cosăcescu, radical). Din 1892 este secretarul organizaţiei judeţene a partidului şi membru al comitetului de conducere, constituit la 6 ianuarie 1892, iar în 1894, devine membru al Comitetului permanent executiv. Candidează, alături de avocatul Nae Iarca, în alegerile pentru consiliul judeţean. În 1895, C. C. Iarca candidează pentru Cameră, figurând, totodată, şi în listele cu candidaţi pentru alegerile comunale din 1898 . C. C. Iarca mai candidează în 1899 şi 1902 (ales cu 373 voturi; a fost deputat de şase ori). În perioada 17 februarie 1900 – 1904; 1907, a fost prefect al judeţului, reuşind ca în acest timp să se construiască 54 localuri de şcoli, clădirile spitalelor din Buzău, Mizil, Pogoanele şi Pătârlagele, mai multe localuri de primării, poduri şi şosele vicinale. Primar al oraşului în 1918. În 1914 tipăreşte un memoriu în care susţinea exproprierea marilor latifundii şi împărţirea pământului la ţărani, atitudine care atrage excluderea sa din partid. Mai târziu devine şeful dizidenţei liberale-georgiste. Ca deputat, a luat de nenumărate ori cuvântul la şedinţele Camerei, discursurile sau iniţiativele sale legislative (reglementarea raporturilor dintre săteni şi proprietari, monopolul băuturilor spirtoase, problemele viticulturii, autonomia comunală etc.), fiind publicate în presă sau broşuri.
    A fost preşedinte al Comitetului Ligii Culturale, secţiunea Buzău, înfiinţată la 24 ianuarie 1891 şi delegat, împreună cu Procopie Casotta şi N. I. Constantinescu, pentru a participa la conferinţele şi congresele de la Bucureşti. La 17 aprilie 1894 lansează apelul Către cetăţeni, în sprijinul luptei pentru unitate a românilor transilvăneni, iar la 16 decembrie 1895 trimite o telegramă de salut dr. Lucaci, sosit la Bucureşti. A fost preşedinte al Sindicatului agricol şi viticol Buzău şi al Uniunii sindicatelor viticole din România, preşedinte al Societăţii comunale de electricitate (constituită în 1926). Din 1908 este director – proprietar al publicaţiei Liberalul, organ al P. N. L Buzău (1892, 1894 – 1896, 1899 – 1900, 1902, 1905 – 1910, 1928 – 1932). A colaborat, totodată, la Gazeta Buzăului (1911 – 1914), organ al aceluiaşi partid. C. Iarca este autorul lucrării Dicursuri pronunţate şi proiecte de legi depuse în Cameră (Buzău, 1925), iar Al. Iarca a scris Destinul şi istoria evreească (Buzău, 1906). În 1929 Constantin Iarca era preşedintele Ligii Agrare, secţia Buzău (constituită la 12 mai 1929; preşedinte de onoare – Constantin Garoflid). A fost decorat cu ordinele Steaua României (ofiţer) şi Coroana României (comandor).
    ALEXANDRU IARCA (1854 – 1933), general, fiul lui Costache Iarca, s-a născut la Palanca-Ojasca, comuna Unguriu. Urmează, la Buzău, şcoala primară şi seminarul, după care se înscrie la Şcoala militară de artilerie din Iaşi. Este avansat sublocotenent şi repartizat la Regimentul 1 linie, cu care participă la campania 1877/1878. Absolvent al Şcolii de Stat Major de la Bruxelles (1880-1883). Cu gradul de locotenent (1885-1886) a fost ofiţer în cadrul Regimentului 4 linie şi apoi comandant de companie la Şcoala militară. În 1886 este numit profesor de tactică la aceeaşi şcoală. Este avansat maior şi trecut în Ministerul de Război (1890 – 1892). În 1893 este avansat locotenent-colonel şi numit comandant al Regimentului 5 Călăraşi (1893-1894), iar în anii 1894-1896, şef de stat major la Divizia a IV-a Bucureşti (1894 – 1896) şi apoi la Corpul III de Armată (1896 – 1899). În 1912 este numit comandantul Regimentului 8 infanterie Buzău, de la 1 aprilie 1916, când este pensionat, stabilindu-se la Buzău.
    Preocupat de înzestrarea infanteriei cu arme moderne, existente la acea dată, cât şi de situaţia ostaşilor-ţărani, propune lui I.C. Brătianu, prin mai multe memorii, o serie de îmbunătăţiri în armată (reforma armatei). La 9 iulie 1914 este numit subinspector al armatei, calitate în care s-a pronunţat împotriva alianţei militare cu Puterile Centrale. Este autorul a 21 lucrări de specialitate militară, din care 13 tipărite la Buzău, între care şi Memorialul meu (1922). Figurează pe listele de candidaţi pentru Senat. Fiica sa Marietta a fost căsătorită cu profesorul universitar Ion. C. Cătuneanu.
    Costache Iarca (1819-1901) a moştenit moşia „Ojasca”, dar a mai luat şi câteva moşii în arendă. A fost căsătorit cu Irina, fiica serdarului Caţă cal (Catacal) din Buzău, fost casier la Vistieria Centrală. A avut patru băieţi şi patru fete. A fost înmormântat în cimitirul „Dumbrava”.
    Fratele viitorul general, Alexandru Iarca, Dumitru C. Iarca, inginer constructor, a colaborat cu Anghel Saligny (cu care a devenit cumnat, prin căsătoria cu sora acestuia, Sofia) la construcţia cunoscutului pod de la Cernavodă. După ce o vreme a fost prefect de Teleorman, se retrage la Buzău, unde îşi construieşte o casă pe strada Carol II (Independenţei), pe locul căreia s-a ridicat apoi imobilul Liceului de fete „Dr. Constantin Angelescu” (Mihai Eminescu). A avut un copil, Constantin Iarca, căsătorit cu Sculi Logoteti, care la rândul lor au avut doi copii: Dan Iarca şi Valeria (Valy), căsătorită cu Constantin (Puiu) Filotti.
    Un alt fiu al lui Costache, Constantin (Costică) C.Iarca (13 iulie 1855 – 9 noiembrie 1940), s-a născut la Ojasca. Ca politician, a fost deputat colegiul I Buzău, la alegerile din 1866 şi aprilie 1891 şi colegiul III Buzău, la alegerile din noiembrie 1895 A fost căsătorit cu Paulina Djuvara (1870-1940) din Brăila, fiica lui Constantin (Tache) Djuvara (1825-1883), fost primar al Brăilei, fost deputat, participant la evenimentele revoluţionare din anul 1848. În mai 1883, s-a judecat cu Luxandra şi Gheorghe Robescu, pentru partajarea moşiei Pârscovul de Jos.
    Prin Decretul 3574/18 noimebrie 1914 a obţinut dreptul de concesiune, pe 75 de ani a exploatării minei de lignit de pe moşia sa Palanca-Ojasca (125 ha din comuna Măgura). La 1 august 1918 a cesionat drepturile sale inginerului A. Beldiman pentru suma de 600.000 lei şi o redevenţă anuală de 6 %. La rândul lui, acesta va ceda exploatarea, la 30 martie 1919, Societăţii Miniera.
    În anul 1896, Constantin Iarca a acţionat în justiţie pe locuitorii împroprie¬tăriţi în moşia Cândeştii de Sus, pentru tulburare de posesie, în 1899 fiind menţionat ca proprietar al moşiei Zoreşti, un an mai înainte, în 1898, efec¬tu¬ându-se hotărni¬cia moşiei sale Clin¬ciu-Gorganele, numită şi Deduleasca, din co¬muna Verneşti, lucrare efectuată de către inginerul hotarnic Emanoil Meh¬tupciu.
    În anul 1923, în conformitate cu legea de reformă agrară din 1921, moşia Clinciu-Gorganele i-a fost expropriată. În 1927 era preşedintele Societăţii de vânătoare „Vânătorul” din Buzău. A fost membru al Societăţii Române de Economie şi Ajutor „Griviţa”, fondată la 9 decembrie 1899 din iniţiativa ofiţerilor în retragere, rezervă şi miliţie, la data lichidării, 30 mai 1910, fiind preşedintele acesteia. Între membrii fondatori figura şi Mihai Al. Iarca, funcţionar.
    Au avut doi copii: Oprişan Iarca (născut la 27 decembrie 1893), căsătorit cu Adela Prassa şi Irina (1896 – 17 mai 1972), căsătorită cu Ion Zamfirescu din Râmnicu Sărat.
    Constantin Marafet

  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: