Prima pagină > Identitate > METAMORFOZE URBANE

METAMORFOZE URBANE


Palatul Administrativ şi de Justiţie al judeţului Râmnicu Sărat la cumpăna secolelor


Universul literar, 1901

Ziua Republicii… şi un an de RETRO-RÂMNIC. Am ales să postez o succesiune de imagini cu „brandul” oraşului, Palatul Administrativ şi de Justiţie. Pe mai toate pliantele, albumele, monografiile dedicate Râmnicului apare această clădire în stil Beaux Arts, apărută în geografia oraşului la cumpăna veacurilor XIX şi XX. Judeţul de la curbura Carpaţilor nu avea un imobil reprezentativ care să adăpostească instituţiile importante. Din această pricină, în ultimul deceniu al celui de-al XIX-lea veac, autorităţile, sprijinite de unii politicieni locali, au hotărât să ridice un palat pe vechiul fief al boierilor Neculeşti. Maniera în care a fost înălţat este una eclectică de factură academică franceză. Parterul, cu golurile în plin cintru, susţine nivelul superior al palatului, etajul, tratat în stil corintic. Faţada este dominată de corpul central cu trei travee, decroşat şi supraînălţat peste
cornişa generală a volumului, prevăzut cu un atic acoperit de o cupolă cu baza pătrată, învelită cu ţigle de zinc dispuse sub formă de solzi. Intrarea este evidenţiată printr-o scară monumentală, încadrată de două felinare frumos lucrate de meşteri din Bucureşti. Elementele de colţ sunt decroşate, mai scunde decât corpul central şi acoperite de cupole trapezoidale cu lucarne. Palatul formează cap de perspectivă la străzile Nicolae Bălcescu şi Ion Mihalache.


Palatul Administrativ în perioada antebelică (se vede scuarul amenajat de C. Lupescu)

În privinţa celor care au contribuit la ridicarea clădirii, aflăm că: „întreprinderea construcţiunei palatului administrativ şi de justiţie al judeţului Râmnicu Sărat s-a adjudecat şi aprobat asupra d-lui E. Keller”. (Gazeta Săteanului, iulie 1895). Arhitecţii au fost Filip Xenopol şi Constantin Băicoianu. Şcolit în Germania, Xenopol ne-a lăsat o clădire de o remarcabilă valoare artistică, o adevărată emblemă a oraşului nostru.
De-a lungul timpului, palatul a văzut multe… regi, principi moştenitori, prinţese, generali, răscoale, mobilizări generale, mitinguri ş.a.

Palatul Administrativ în preajma Primului Război Mondial. Clişeu de bună calitate, dar încadrarea lasă de dorit: prea mult paviment şi prea puţin cer…

Prima imagine e de pe la 1901, când regele Carol, însoţit de principele Ferdinand şi principesa Maria, a călcat pragul palatului, cu prilejul unor manevre militare desfăşurate în judeţ. Urmează imagini ante şi interbelice, în care se observă scuarul amenajat de Constantin Lupescu în faţa clădirii în primii ani ai secolului trecut. În deceniul patru, în scuar a fost instalat bustul lui Al. Tătăranu, prefect liberal de Râmnic la sfârşitul veacului XIX. N-a stat prea mult acolo, în 1948 fiind înlăturat de puterea proletară. Trist e că azi nimeni nu ştie ce s-a întâmplat cu el. S-a păstrat doar o bucată din soclu, aflată azi în curtea muzeului local. În locul lui Tătăranu a apărut un monument închinat ţăranilor de la 1907, dispărut între timp, odată cu îndepărtarea peticului de verdeaţă din faţa vechii prefecturi. Marmura comemorativă a acestui monument se găseşte azi pe faţada clădirii, pe aripa din dreapta.


Palatul în anii ’30, cu bustul lui Al. Tătăranu în faţă.


Imagine candidă… trei copii de vârste diferite nu scapă ocazia de a fi imortalizaţi


Sfârşitul anilor ’30; războiul bate la poartă…


„Sfatul Popular al Raionului Râmnicu Sărat” este titulatură proletară de după 1947 (abolirea monarhiei). E de neacceptat ca oamenii muncii de la oraşe şi sate să muncească într-un palat. Încă n-a fost instalat monumentul comemorativ al răscoalei de la 1907. Orologiul a dispărut din lucarna centală, iar felinarele elegante au fost înlocuite cu globuri.

Locul scuarului de alătadată a fost luat ce caii-putere ai bolizilor de lux. La şedinţele de consiliu, mădularii locali îşi etalează ostentativ limuzinele de zeci de mii de euro.
Odată cu instaurarea republicii populare, la 30 decembrie 1947, peisajul urban se trasformă. De exemplu, ceasul din lucarna cupolei centrale este înlocuit cu stema RPR. Analizând ilustratele succesive ale aceleiaşi clădiri, vom constata o încărcătură ideologică diferită, în funcţie de regimul politic existent în momentul realizării fotografiei. Puterea politică se exprimă, printre altele, şi în peisajul urban, regimul căutând să-şi afirme şi să-şi legitimeze autoritatea prin controlul simbolic asupra geografiei urbane. Astfel, schimbarea ordinii politice survenită la jumătatea secolului trecut, în urma căreia românii au pierdut mai tot ce câştigaseră între 1918 şi 1938, a însemnat şi o reconfigurare a spaţiului urban. Dispar unele monumente şi apar altele, se schimbă numele instituţiilor, ale unor străzi, sunt înlocuite simbolurile heraldice. Prin desfiinţarea judeţelor, Prefectura se transformă în „Sfatul Popular al Raionului Râmnicu Sărat”, după cum vedem într-o imagine din anii ’50. Se anulează memoria colectivă a orăşenilor şi, în acelaşi timp, se inculcă mentalităţi în conformitate cu ideologia oficială. Anii ’50 i-au obligat pe oameni să se camufleze în haine proletare, salopete albastre, sandale, şepci ceferiste.


Palatul Administrativ la începutul anilor ’60. Se observă monumentul răscoalei de la 1907 şi – în lucarna din centrul cupolei – stema Republicii Populare Române


Un nou scuar apare în faţa Sfatului Popular. În mijlocul lui – obeliscul dedicat ţăranilor de la 1907


Anii ’70

Revenind la succesiunea fotografiilor cu palatul de secol XIX, observăm că de-a lungul timpului clădirea a pierdut unele ornamente, cel mai bun exemplu în acest sens fiind luminile, mai precis felinarele ce flancau intrarea monumentală, cu trepte de marmură. Ele au dispărut unul câte unul, începând probabil cu vremurile tulburi ale Primului Război Mondial. În anii ’70, două felinare din fier forjat sunt fixate pe perete, de o parte şi de alta a intrării. Sunt probabil felinarele smulse de la Casa Lupescu. Dispar şi de aici, cu destinaţie necunoscută. Azi, în locul frumoaselor felinare de odinioară (câte cinci pe fiecare stâlp), sunt două lămpi banale, în dezacord total cu arhitectura.
Aşadar, urmărind şi comparând imagini fotografice realizate la diverse intervale de timp, surprindem evoluţia (sau involuţia) urbanistică şi arhitecturală a unei zone semnificative a oraşului. Observând cu atenţie materialul iconografic, de la particular la general şi cronologic, ne putem răspunde la întrebări de genul: «Cum şi de ce s-a metamorfozat geografia urbană ?»

Anunțuri
  1. 30/12/2010 la 18:42

    De colectie!Multumim, Razvan!

    • 30/12/2010 la 20:34

      Mulţumesc şi eu, camarade! Mă bucur că-ţi place.

  2. ioana
    10/09/2012 la 16:03

    Felicitari pentru documentare si pentru minunile cu care reusiti sa ne atingeti sufletele.

  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: