Prima pagină > Educaţie > LICEUL „REGELE FERDINAND”, ANII ’30

LICEUL „REGELE FERDINAND”, ANII ’30


Pe la începutul anilor ’30 ai veacului din urmă, un fotograf s-a oprit pe Strada Carol, în faţa Liceului de Băieţi „Regele Ferdinand”. Alături de Banca Naţională, Şcoala de Băieţi Nr. 3 şi câteva case frumoase, clădirea liceului făcea fala Străzii Carol I, o stradă burgheză, cu oameni înstăriţi, cu şcoli şi instituţii de cultură, ce lega centrul urbei de mahalalele din sud.
Clădirea vechiului gimnaziu este proiectată de Leonida Negrescu, arhitectul care a plănuit şi Casa Lupescu de pe strada omonimă. Susţinut de un soclu de calcar, edificiul ne atrage atenţia prin corpul central, decroşat şi supraînălţat, ce are aplicat, pe muchii, simbolul judeţului de altădată, binecunoscutul căluţ de Râmnic. Va fi fost o vreme în care caii erau fala acestor locuri, cu precădere a celor de la obârşia râului Râmnic. Să ne reamintim că, în urmă cu mai bine de un veac, Nicolae Grigorescu a eternizat cu penelul caii Bisocăi. Simion Mehedinţi spunea în acest sens: „Cine caută rasa veche a cailor noştri să nu-şi piardă vremea cu grajdurile din Bucureşti, ci să se ducă în munţii de la Bisoca”. Sunt cuvintele unui român care şi-a cunoscut şi – mai ales – şi-a simţit pământul natal mai bine decât oricare altul.

În ultimii ani ai celui de-al XIX-lea veac, râmnicenii doreau transformarea bibliotecii gimnaziului în bibliotecă publică. În acest sens organizau serate literar-artistice în folosul bibliotecii. Ele se ţineau în amfiteatrul gimnaziului, iar amfitrioane erau doamnele din protipendada oraşului. Astfel, într-o seară de ianuarie a anului 1896, doamnele E. Ciornei, Virginia C. Datculescu, Victoria C. Iorgulescu şi Constanţa I. Oroveanu şi-au dat concursul pentru organizarea unei serate de acest fel. Doamna Ciornei a interpretat cu multă măiestrie, la pian, Rapsodia a XI-a de Liszt, doamna Constanţa I. Oroveanu a încântat auditoriul cu romanţa „Bal d’oiseau”, fiind acompaniată la pian de doamna Victoria C. Iorgulescu, iar doamna Virginia C. Datculescu a încheiat în mod strălucit serbarea cu „Alergarea după noroc”. Domnii nu s-au lăsat mai prejos: profesorul Filip a executat la vioară o „Fantezie” de Dammé, fiind acompaniat la pian de Constanţa I. Oroveanu, Mircea I. Pella a declamat patru monologuri, între care mare succes a avut „Eu poruncesc”. Profesorul Râşcan a deschis focul cu lecturi din Vlahuţă şi Coşbuc, iar profesorul Ştefan D. Popescu (directorul gimnaziului) a întreţinut câteva momente publicul cu câteva obiceiuri din viaţa chinezilor.
Domnişoara A. Popescu, sora directorului, oferea programe vizitatorilor care, cu multă plăcere, puneau în săcuşorul, menit a mări fondul bibliotecii gimnaziului, costul programei.
Constantin Datculescu a oferit gratuit imprimarea publicaţiilor, între care afişele pe mătase colorată vor fi fost o plăcută amintire pentru participanţi.


Gimnaziul de Băieţi „Vasile Boerescu”, imagine antebelică. Imobilul avea un sigur nivel. După Primul Război Mondial, va fi adăugat etajul, iar corpul central va fi înălţat. Vechiul gimnaziu se va transforma în Liceul de Băieţi „Regele Ferdinand”.

Colegiul a fost cârmuit de-a lungul timpului de oameni de spirit precum Ştefan Popescu, Gogu Alexandrescu sau Stelian Cucu. Primul, deşi licenţiat în matematici, şi-a dat doctoratul în geografie la Leipzig, cu o teză despre evoluţia văii Oltului. Director al gimnaziului între 1894 şi 1899, devine în 1904 primul profesor al proaspetei înfiinţate catedre de geografie de la Universitatea din Iaşi. Lecţia inaugurală s-a intitulat „Locul geografiei între ştiinţe.” Moartea prematură, intervenită în anul 1911, a curmat o activitate rodnică şi deosebit de promiţătoare.
Gogu Alexandrescu a înlesnit mai multor iubitori de frumos o expoziţie de tablouri, scoarţe româneşti, schiţe, documente domneşti, fotografii, porţi de lemn cu incrustaţii de pe valea Râmnicului. Colecţionarii erau Menelas Chircu, Petre Antonescu şi Alexandru I. Zamfirescu, toţi fii ai oraşului. Octavian Moşescu, fost elev al gimnaziului, scria în „Oaspeţi de altădată”: „Pentru un oraş de provincie, expoziţia a luat proporţiile unei neaşteptate manifestări artistice”.

Stelian Cucu îşi leagă numele de de cel al revistei „Glas tânăr”(1932-1941) ce „va fi consacrată exclusiv producţiunilor de literatură, artă, ştiinţă şi nu se va face ecoul vreunui curent literar sau artistic exclusivist”, ci va tinde către „frumos, adevăr şi bine”. Ideea de „atelier de ucenicie” se respectă, întrucât, pe lângă „articole scrise de persoane mature”, coloanele „au fost puse numai la dispoziţia elevilor”, ce „şi-au încercat pana lor în poezie…, schiţă…, critică…, informaţiuni de ordin ştiinţific şi tehnic”, nelimitându-se la programă.
Revenind la clişeul interbelic, remarcăm lipsa totală a vegetaţiei în grădiniţa din faţa liceului, gardul din lemn al unei proprietăţi (în dreapta) şi, în stânga, o mică parte din havuzul existent la acea dată în faţa Şcolii de Băieţi Nr. 3 (clădire legată azi de cea a liceului printr-un vestibul). În locul acestui havuz, în primăvara anului 1937, se va dezveli bustul lui Al. Vlahuţă.
Ca de fiecare dată, câteva personaje animă scena. Sunt trecători care s-au oprit în loc, atenţi la omul cu camera obscură. Printre ei şi trei elevi în uniformă. Cum spuneam şi cu alt prilej, indiferent de cine era fotograful şi oricât de departe te-ai fi aflat, nu trebuia scăpat prilejul de a fi imortalizat. Era, la urma urmei, singura dovadă că ai fost prezent în acel spaţiu şi în acel timp…

Anunțuri
  1. 23/01/2011 la 19:53

    Foarte frumos. Nu vrei sa candidezi la functia de primar? Ai merita

    • 23/01/2011 la 20:09

      Mulţumesc, meştere. Aş merita, ce? O înfrângere în campania electorală. N-am banii necesari unei victorii. Şi nici experienţă administrativă.

  2. Andrei Stefan
    17/02/2011 la 20:11

    Sunt onorat sa conduc un colegiu atat de prestigios! Istoria ma obliga sa ma ridic la inaltimea acestei raspunderi enorme…

  3. Aura A.
    06/03/2012 la 19:21

    buna seara
    intr-adevar biblioteca liceului era foarte interesanta si bine garnisita,cel putin pe vremea mea,adica intre anii 1984-1987.Aici am vazut pentru prima oara carti legate in piele ,unele datand din 1893 ,daca nu si mai vechi.
    Ptr.o pustoaica proletara ,finetea lucraturii copertilor si tiparitura cu litere gotice erau o noutate fascinanta.Multe volume (scrise in limba franceza )proveneau cred din donatii ,pe unul din ele am gasit semnatura proprietarului .
    Pe alt volum intr-un colt un cititor cu orientare legionara scrisese apasat ;Jos jidanii!:
    Desigur aceste carti se aflau in camera din spate a bibliotecii ,sala de lectura cum ii spuneam eu,acolo se gaseau si albumele de arta ,si editiile rare.Abia asteptam sa sune de pauza ca sa dau o fuga in celalalt univers….al cartilor ,recunosc ca mai intarziam spre chiul la cate o ora de ed.fizica.Pierdeam notiunea timpului ….odata intrata sub vraja lecturii ,se alegea praful de simtul responsabilitatii,domnul diriginte Toma (unul dintre cei mai indragiti profesori din liceu,in ciuda materiei pe care o preda -matematica) se amuza uneori pe tema asta.

  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: