Prima pagină > Memorie > CU CE V-AM GREŞIT?!

CU CE V-AM GREŞIT?!

Anul acesta se împlinesc 74 de ani de la dezvelirea bustului lui Alexandru Vlahuţă, din faţa Colegiului Naţional care – astăzi – îi poartă numele. La data inaugurării, statuia a luat locul unui havuz ce străjuia răscrucea din faţa Şcolii de băieţi nr. 3 (în prezent anexă a clădirii Colegiului „Al. Vlahuţă”). Interesant este că bronzul a fost turnat cu destui ani înaintea dezvelirii oficiale, dar – aşa cum se întâmplă la noi – treburile au trenat, piedicile nefiind puţine.
Vă supun atenţiei un text apărut în „Foaia Râmnicului” din 5 ianuarie 1932 (număr festiv). Articolul este semnat de Pompiliu Voiculeţ.

CUM RÂMÂNE BUSTUL LUI VLAHUŢĂ?

„Cu multă greutate, străduindu-se câţiva oameni de bine, au putut aduna sumele trebuitoare pentru a se ridica un bust lui Vlahuţă, bust modelat de sculptorul Späthe.
Am scris în acest ziar, încă de pe când bustul era expus la Salonul Oficial, că este o operă reuşită.
Privind bronzul, cei care am avut norocul de a-l cunoaşte pe poetul cu suflet de apostol, ne-am reîmprospătat imaginea plină de blândeţe şi visare a omului atât de modest care a fost Vlahuţă.
Acum, bustul a fost aşezat pe soclul ridicat lângă liceul de băieţi. Cum stă însă pe acest soclu, vede toată lumea: nu numai că soclul este prea îngust faţă de bust dar, ce e mai rău, în partea dreaptă bustul atârnă în afară mult mai mult ca în partea stângă. Parcă ar fi cumpărat „de ocazie” şi potrivit pe soclu de mântuială.
E păcat, mai ales că nu este vorba de un bust comun, ca atâtea altele, ci de o lucrare care şi prin realizare, şi prin dimensiuni mai ales, cerea cu totul un altfel de soclu. Este, desigur, vina sculptorului care trebuia – era dator, pentru el în primul rând – să facă el însuşi schiţa soclului care trebuia să fie doar proporţional cu bustul, cu care face un tot.
Lucrurile sunt prea simple şi prea supărătoare pentru ochi ca să mai insistăm.
Se poate ca acest bust să rămână pentru totdeauna astfel?
Nu vrem să o credem, nu trebuie să se întâmple aceasta. Soclul trebuieşte dărâmat şi ridicat un altul, care să se armonizeze cu bustul, şi astfel vom avea în mijlocul oraşului un monument demn şi de cel pe care vrea să-l imortalizeze, şi de cei care au avut dragoste să-l ridice.
Comitetul de iniţiativă este dator să-şi continuie activitatea şi să găsească, trebuie să găsească, mijloacele pentru îndreptarea acestei greşeli, căci altfel nu vom fi făcut altceva decât o parodie tristă şi un obiect de râs pentru oricine ar veni în acest oraş.
Ştim că însuşi sculptorul Späthe, fiind chemat aici, a recunoscut că s-a săvârşit o greşeală ce trebuieşte îndreptată. De aceea avem toată nădejdea că chipul lui Vlahuţă nu va rămâne suspendat pe un soclu meschin.”.

*

De atunci (1932) au trecut aproape 80 de ani…Înverzit de timp, autorul „României pitoreşti” pare că ne bate obrazul. Ne mustră oare pentru că l-am lăsat atâţia ani cocoţat pe un soclu „meschin”? Sau, poate, fiindcă nu îi mai curăţăm bronzul din când în când?
„Se poate ca acest bust să rămână pentru totdeauna astfel?” se întreba concitadinul nostru de peste timp. Iată că a rămas. Nu pentru totdeauna, ci pentru trei sferturi de veac. Ba, mai mult decât atât, statuia arată – suntem convinşi – mai rău decât la momentul aşezării pe soclu. Ploile şi zăpada, cutremurele şi actele de vandalism au dus-o la decrepitudine. Sigur, asta se întâmplă cu toate monumentele de for public, de la noi sau de aiurea. Problema e că, spre deosebire de noi, râmnicenii, alţii au grijă de statuile lor, în pofida faptului că au mai multe decât noi. La Râmnic nimeni nu îngrijeşte de cele trei busturi ale urbei. Preocuparea faţă de statuile lui Bagdat, Vlahuţă şi Murgoci este sublimă, dar lipseşte cu desăvârşire! Sunt la cheremul vandalilor.
Până acum, bronzul lui Vlahuţă a fost doborât de câteva ori, s-a încercat mutarea lui şi a fost „decorat” în mai multe rânduri cu sticle goale de băutură. Soclul este utilizat uneori ca suport pentru diverse afişe, electorale sau nu. Numele scriitorului nu se distinge decât din imediata sa apropiere, astfel că trecătorii neobişnuiţi cu fizionomia lui Vlahuţă nu recunosc personajul. Singura „înnoire” de care are parte monumentul este spoirea soclului cu var, ce se petrece odată la câţiva ani buni, de regulă în campaniile electorale. În rest…în ciuda faptului că se găseşte în centrul geografic al oraşului, bronzul de acum 80 de ani rămâne pe mai departe cufundat în uitare şi ignoranţă, ca o fantomă a trecutului. Nu ştiu câţi dintre râmnicenii care trec zilnic pe aici îi aruncă măcar o privire. Vlahuţă însă, cu obrazul sprijinit în mâna dreaptă, aşa cum îl ştim cu toţii, după ce timp de decenii i-a urmărit pe cei de ieri, ne priveşte acum gânditor pe fiecare dintre noi, râmnicenii de azi ce însufleţim vechea stradă Carol. Ne priveşte şi ne întreabă: cu ce v-am greşit?!

Anunțuri
  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: