Arhiva

Archive for Mai 2011

EVREICE DIN RÂMNICU SĂRAT

26/05/2011 1 comentariu

Iată o dovadă de respect pentru portul naţional românesc din partea unor evreice din Râmnicu Sărat. Imaginea am găsit-o în Yad Vashem Photo Archive.

Categorii:Memorie

MONUMENTUL INDEPENDENŢEI

09/05/2011 1 comentariu

În grădina publică, pe o alee ce duce spre toaleta publică, supravieţuieşte un monument dedicat INDEPENDENŢEI. De aproape o sută de ani, înfruntă netrebnicia balcanică, mediocritatea şi provincialismul unui târg decrepit, unde grija faţă de monument, memorie, moştenire şi perpetuare este sublimă, dar lipseşte cu desăvârşire. Cioplit dintr-o bucată de calcar, monumentul reclamă un „facelift”, ca să să folosesc un termen la modă. Numai că nimeni nu se-nghesuie să facă asta. Aşa cum nimeni nu se gândeşte că monumentul trebuie amplasat în altă parte pentru a fi cu adevărat pus în valoare. Nu pe aleea spre latrina publică este locul monumentului care-i aminteşte pe eroii din Războiul de Independenţă! Oare căciularii de la 1877 nu merită un loc mai bun?

Azi, la 134 de ani de la dobândirea INDEPENDENŢEI, am mers în grădina publică să fotografiez monumentul. Înnegrită de ani, piatra şi-a pierdut strălucirea de altădată. Printre păpădiile grădinii, e o stâncă roasă de ploile şi zăpezile de peste timp. Calcarul e măcinat, iar soclul e neglijent văruit acum câţiva ani de un ţigan care-şi ţinea căluşeii în apropiere. În apropiere, câteva eleve se hârjonesc adresându-şi vorbe „dulci”, cu trimitere la organele genitale… Sunt în primul an la colegiul din apropiere. După ce pleacă, se apropie un grup de elevi de la aceeaşi şcoală. Risc o întrebare legată de ziua de 9 Mai. Linişte, fetele şi băieţii nu ştiu ce reprezintă. Îi întreb de Monumentul Independenţei. Bănuiesc doar că ar putea fi cel lângă care ne aflam. Unul singur, venit mai târziu, a auzit de Independenţă.


Liceeni care nu ştiu că la 9 MAI 1877 ţara în care s-au născut a devenit independentă.

Mă opresc aici. Nu trag concluzii. Nu spun cum arată astfel de monumente în alte ţări şi ce se întâmplă la aniversarea neatârnării. Vă spun doar că, dacă treceţi prin grădina publică şi aveţi oarece nevoi fiziologice, nu uitaţi că în drum spre WC e un monument. Al INDEPENDENŢEI ROMÂNIEI.