Prima pagină > Identitate > CINE ŞI CUM PROMOVEAZĂ ORAŞUL?

CINE ŞI CUM PROMOVEAZĂ ORAŞUL?

Pe 8 septembrie a fost Ziua Râmnicului. Aşezarea noastră a împlinit 572 de ani de la prima atestare documentară. Dincolo de momentele festive legate de eveniment, rămân câteva întrebări la care vă invităm să răspundeţi. Cum valorificăm patrimoniul celor peste cinci sute de ani de existenţă? Cum percepem oraşul la mai bine de 20 de ani de la schimbarea din 1989? Cum promovăm potenţialul turistic? În ce mod ne percep ţăranii din fostul judeţ Râmnic, de la cei din lunca Siretului până la cei din Munţii Furu? Cine sunt cei ce susţin cu adevărat Râmnicul şi fac diferenţa între interesul personal şi cel general? Câţi militează pentru regăsirea identităţii locale? De unde vin ameninţările?
O recentă vizită în inima continentului mi-a întărit convingerea că oamenii au o identitate locală mai puternică decât cea naţională şi europeană. Un ţăran din Tirol va fi înainte de toate tirolez şi abia apoi austriac şi european. Un râmnicean va fi în primul rând un locuitor al Văii Râmnicului şi abia apoi un european, chiar dacă el doreşte – şi are motive – să lucreze pe alt meridian.
Încercarea de a oferi răspunsuri la întrebările de mai sus nu poate fi decât multidimensională. La întâlnirile prilejuite de vreo aniversare, râmnicenii glosează pe aceeaşi temă a gloriei trecute a oraşului de altădată. Mărturisesc, mi se întâmplă şi mie să cad în această capcană, idealizând trecutul, uitând de petele negre din istoria zbuciumată a acestui colţ de ţară. Nostalgici, evocăm oraşul de altădată, pe care-l trecem prin filtrul melancolic, atenuator/îndulcitor al realităţii. Opunem acest oraş de odinioară celui de azi, cufundat într-un prezent confuz şi nesigur.
Dintre întrebările de mai-nainte, m-aş opri la cea care priveşte promovarea oraşului, a ceea ce a mai rămas frumos sau urât din el. Frumuseţea arhitecturii şi picturii brâncoveneşti de la Biserica „Adormirea” atrage ochiul turistului dornic să descopere lucruri noi în vechimea lor. Tenebrele ce se ascund între zidurile penitenciarului de tristă amintire ispitesc turistul interesat de partea urâtă a vieţii… Aşadar, frumosul şi urâtul îşi dau mâna pentru a fixa oraşul nostru pe harta turismului românesc.

În vara aceasta, am făcut-o pe ghidul pentru doi tineri arhitecţi bucureşteni (soţ şi soţie), interesaţi în special de fostul penitenciar. Ea avea drept temă pentru masterat închisoarea de la Râmnicu Sărat, iar el – înscris la doctorat – o însoţea. Discuţiile cu cei doi mi-au lămurit unele aspecte ce ţin de arhitectura veche de la noi şi mi-au prilejuit conversaţii utile şi deosebit de plăcute.
Fostul penitenciar nu se vizitează, motiv pentru care am apelat la un muncitor care lucrează în incintă, posesor al cheii lacătului de la intrare. Fiind duminică, l-am deranjat pe om de acasă. A venit, ne-a deschis, a stat câteva ore bune la dispoziţia noastră, ba a făcut-o şi pe ghidul, oaspeţii bucurându-se să afle o mulţime de lucruri interesante. La final, i-am mulţumit acestui simplu tâmplar pentru efort. Ne-a mărturisit că nu suntem primii pentru care îşi sacrifică ziua de odihnă.
În aceeaşi zi, i-am dus pe arhitecţi la aşa-numitul complex brâncovenesc. Au admirat biserica medievală din incintă (doar din exterior, că uşa era încuiată), au făcut câteva observaţii de specialitate. Pe motiv că nu se vizitează Casa Domnească, o angajată a muzeului nu s-a obosit să ne deschidă, bucureştenii ratând arhitectura interioară a imobilului, secţiile de istorie, artă plastică şi etnografie. De ce s-au amenajat aici aceste secţii atâta vreme cât clădirea nu e deschisă spre vizitare? Poate ne răspund cei în drept… Mi-aduc aminte că în Noaptea Muzeelor, un angajat ne-a asigurat că ni se face un favor permiţându-ni-se accesul în Casa Domnească.
Încercând să răspund la întrebări precum «Cum ne promovăm oraşul?», «Cine îl promovează?», gândul mă duce la omul acela simplu, Vlăsceanu îl cheamă, un tâmplar care în zilele libere preferă să-şi lase familia şi să arate celor interesaţi un loc al suferinţei colective, fără să-i treacă prin cap că face un favor cuiva şi fără să ia un salariu pentru asta!

Anunțuri
Categorii:Identitate
  1. Goldmund
    11/09/2011 la 15:35

    Da, o initiativa frumoasa.
    In Ramnic a invatat mama mea scoala primara ca apoi sa se duca la Liceul de Fete-Buzau.
    In perioada interbelica exista un magazin de pantofi cu moda din …Paris(‘pantofi frantzuzesti’)de unde isi cumpara mama mea pantofi.Chiar si eu am prins Centrul Vechi al Ramnicului Sarat, care nu a fost renovat/reabilitat niciodata pentru a putea fi sters cu buretele din memoria colectiva- precum au facut peste tot dictaturile criminale – acolo ma plimbam cu mama mea prin centru, dupa care mergeam pe jos pana in Jideni, unde bunicul meu avea un conac, crama si pamanturile arabile.El a fost director de scoala in Jideni si alimenta restaurantele din Ramnic cu vin(chiar si restaurante din Bucuresti aveau vinul lui, iar pentru cativa ani a exportat chiar si in Germania si Belgia vin…Pentru ca bunicul meu a fost membru important in PNT(local, pt. Ramnic), dupa ce rusii au impus un guvern- marioneta in Romania, el a fost arestat si pana la urma a fost trimis la…Canal.In Ramnic a impartit celula cu Maniu…Ce oameni au fost, ce patrioti romani!
    Numai de bine!

  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: