Prima pagină > Nostalgie > FELINAR PRINTRE MORMINTE

FELINAR PRINTRE MORMINTE

Paseist incurabil şi arhivist în toate cele, îmi plac la nebunie vechiturile de toate felurile, în special cele cu o vârstă mai mare de cincizeci de ani, de pe vremea regilor unei ţări frumoase, la marginea continentului. Mă desfăt întotdeauna cu o hartă, o fotografie, o pictură, o mobilă ori o casă din alte vremuri, peste care timpul a aşternut liniştea misterioasă a trecutului. În spatele acestor obiecte de altădată, caut oamenii care le-au însufleţit, caut lumea în care au trăit, au iubit şi pe care au luat-o cu ei atunci când au plecat…
La Râmnic, scotocesc după oraşul de odinioară, din epoca interbelică de pildă, cu atmosfera sa colbuită, trăsurile de la gară, prăvăliile de pe strada Victoriei, casele boiereşti şi oamenii, mai ales oamenii aceia rafinaţi, cu idealuri înalte, sufocaţi de propriul oraş, de propria ţară.
Vagabond prin oraş, încerc să-mi alcătuiesc, încetul cu încetul, o colecţie de colţuri (încă) frumoase, dincolo de timp, orori şi fatalităţi. Naufragiez pe insule de ieri, într-un arhipelag gata să se scufunde sub povara prezentului. Mă însoţeşte un aparat de fotografiat cu care surprind vechiturile apărute în cale.
Era o după-amiază de toamnă când, căutând o altă faţă a oraşului, în cimitir am descoperit cu satisfacţie o vechitură demnă de toată admiraţia. Străjuind somnul unui râmnicean din alte timpuri (mai bune, mai rele?), un felinar m-a atras şi m-a făcut să-l fotografiez. Mă gândeam la rostul acestuia în apropierea mormântului. Era acolo pentru a lumina drumul către lumea de dincolo. O luminiţă în noapte, ca un obiect din lumea de ieri, rămas, în mod insolit, în lumea de azi. Nu ştiu dacă în prezent felinarul mai arde în întunericul nopţii. Probabil că nu. El rămâne însă o „frântură” din geografia de odinioară a Râmnicului, când felinarele alungau negura, cel puţin pe străzile centrale. În acelaşi timp, felinarul imortalizat e o lucrare de artă, dezvăluind meşteşug în prelucrarea fierului forjat.
Poate am părut excentric unora din cei care m-au văzut fotografiind felinarul din cimitir. Dar, nu am făcut decât să-mi urmez imboldul de a căuta în lumea de azi urme ale lumii de ieri. Am căutat şi…cred că am găsit.

Anunțuri
Categorii:Nostalgie
  1. Nicoleta Leu
    15/11/2011 la 08:16

    O fotografie perfecta, care te poarta in timp si instantaneu te fascineaza peisajul toamnei de odinioara…. cu vechiturile ei….

  2. 15/11/2011 la 08:20

    Întotdeauna atentă, doamnă Nicoleta Leu. Politeţea şi bunăvoinţa dumneavoastră mă cuceresc. Sunteţi o râmniceancă cu „R” mare! Mulţumesc.

  3. 15/11/2011 la 08:27

    Ati gasit un bun exemplu de lucratura in fier forjat din perioada de voga a acestei feronerii a anilor 1900 si inceputul urmatoarei decade! Este exprimata mai ales in spectaculoasele balcoane burduf sau para din fier forajat si portile caselor acelor vremuri in stilul tipic Romaniei acelei perioade si pe care eu il numesc generic stilul Mic Paris (in mare stiluri istoriciste neo-baroc si neo-rococo frantuzesti de sec. 19 reluate in forme mai mult sau mai putin elevate in Romania de la Fin de Siècle).
    Acest felinar are motive mai degraba neo-rococo si este format dintr-o coloana, de fier turnat de data aceasta, de buna calitate, care nu s-a corodat in secolul ce a trecut de cand a fost instalata. Coloana este o abstractizare a unei coloane corintice, se vede ceva din ideea canelurilor si capitelului acestui tip de element de arhitectura clasica. Felinarul propriu-zis este facut din benzi metalice taiate, forjate si apoi calite. Se pare ca si geamul este original.
    Daca ne uitam la elementele lui vedem ceva elemente comune cu balcoanele vremii (cum sunt melcii din benzi metalice sau spirala din varf, etc.) sau coloana care e similara cu stalpii gardurilor de fier forjat ce imprejmuiau atunci parcurile ce faceau mandria urbelor romanesti de la inceput de sec. 20.
    Ca datare mai precisa a acestui artefact, in opina mea este din perioada 1900-1907, sau 1909-1913. De ce lipseste intervalul 1907-1909 sau dupa 1913? Pentru ca a fost o perioada de recesiune dupa marea criza economica mondiala de la 1907 si Marea Rascoala Taraneasca de atunci, iar in 1913 s-a intamplat al doilea razboi balcanic, foarte sump pentru tara si care la randul lui a indus o recesiune, iar mai tarziu a fost razboiul mondial, iar dupa a trimufat stilul neoromanesc. S-ar putea sa gresesc in acele datari, dar in general corespund realitatii.
    Acum despre atelierul unde s-a facut un astfel de artefact: poate fi local, tinand cont de raspandirea extroardinara a acestui stil si boomului economic de la inceput de secol 20 in Romania, sau mai degraba ar putea proveni din orasele unde stilul Mic Paris era intr-o adevarata explozie de prefacere urbana ca Bucurestiul sau Braila. Eu unul as inclina pentru Braila, dar din nou e mai mult decat posibil sa gresesc, la fel cum am precizat si despre datare.
    In concluzie, aveti aici un interesant find de patrimoniu si identitate.
    Valentin Mandache (Case de Epoca, http://www.casedeepoca.wordpress.com)

  4. 15/11/2011 la 08:41

    Domnule Valentin Mandache, m-aţi copleşit cu o serie de informaţii de specialitate, cu atât mai valoroase cu cât un neofit ca mine nu are de unde să le ştie. Vă simt un paseist, un connaisseur dispus oricând să descopere o „noutate” veche… Vă admir şi vă preţuiesc munca. De aceea, vă doresc succes în activitatea de (re)descoperire şi scoatere la lumină a patrimoniului.

  5. 22/12/2011 la 18:46

    Wow…
    Frumos articol, frumos felinar de inceput de secol 20, dar si exceptional (pentru mine, cel putin) comentariu al dlui Valentin Mandache. Apropo, blogul „Case de epoca” este absolut superb, felicitari!

    • 23/12/2011 la 08:51

      Mulţumesc pentru aprecieri. În privinţa domnului Valentin Mandache, mi-ar plăcea să-l însoţesc într-unul dintre tururile de arhitectură.

  6. Antonela Vlad
    27/01/2012 la 14:56

    In primul rand ma bucur enorm ca am dat de blogul tau si sunt profund impresionata de pasiunea de care dai dovada; o sa iti marturisesc un secret: de fiecare data cand ma intorc in oraselul meu natal incerc sa nu ma intristez de partile negative si sa imi redescopar oarasul copilariei si orasul tineretii parintilor mei( imi amintesc cu placere povestile lor despre cum arata Ramnicul si parca imi creeam singura imagini din vorblele lor; imi amintesc cu cata ardoare o rugam pe bunica sa imi povesteasca despre oras, despre cladiri) pot sa spun ca articolele tale mi-au redat speranta si cand voi reveni in vacanta voi incerca sa regasesc si eu acele locuri frumoase acele colturi ne-alterate de ‘nou’..Zici ca ai parea excentric pentru ca ai pozat acest felinar in cimitirul orasului, eu nu cred, imi vine in minte cat ma fascina acea elice de la capatul unui mormant, sunt curioasa daca mai este acolo si cand voi veni as vrea sa fac cateva poze iar la urma urmei oricat de excentric ar parea, cimitirul poarta urmele istoriei, a orasului si a celor care au trait in el..la fel ca si bisericile, inchisoarea, casa de cultura etc

  7. Aura A.
    08/03/2012 la 10:20

    Ei bine,domnul meu…privind fotografia gandul imi zboara la curtile boieresti de la sfarsit de secol XIX inceput de secol XX.
    Incerc sa redau pe cat posibil imaginea care s-a conturat in fata ochilor…
    O curte imensa ,cu alei pietruite,tufe de trandafiri cataratori pe zidurile unei casei cu pridvor in stil brancovenesc.
    Pe scarile de marmura ale casei urca cu pas sprinten o duduca mladie ,imbracata in rochie de catifea verde ca muschiul garnisita cu o spuma de dantela ivoire.
    Ajunsa sus ,intoarce capul spre parcul plin de arbori foiosi ,admirand explozia de nuante aurii si ruginii ale frunzelor si ofteaza usor.
    Ar vrea sa fie un pictor la fel de talentat ca prietenul tatalui ei ,macar sa poata imortaliza o frantura din frumusetea ce i se desfasoara inaintea ochilor…
    Adierea rece a vantului de seara o face sa se infioare si sa stranga in jurul umerilor salul de casmir .Mai sta cateva clipe nemiscata adunand in spatele retinei multitudinea de culori apoi,se retrage usurel in odaile dumneaei.
    Imaginea se dilueaza …
    Eu una ,cu asta am asociat felinarul fotografiat de dvs.

    • 08/03/2012 la 13:15

      Frumos… Când treceţi prin Râmnic, daţi un semn. Mi-ar plăcea să vă cunosc.

  8. Aura A.
    10/03/2012 la 14:09

    Am fost chiar ieri..dar din pacate am ajuns tarziu,pe seara..iar azi am plecat devreme…
    Imi doresc sa va intalnesc,cu atat mai mult cu cat am bizara senzatie ca ne-am mai intalnit cumva ,candva…

  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: