FELINAR PRINTRE MORMINTE

Paseist incurabil şi arhivist în toate cele, îmi plac la nebunie vechiturile de toate felurile, în special cele cu o vârstă mai mare de cincizeci de ani, de pe vremea regilor unei ţări frumoase, la marginea continentului. Mă desfăt întotdeauna cu o hartă, o fotografie, o pictură, o mobilă ori o casă din alte vremuri, peste care timpul a aşternut liniştea misterioasă a trecutului. În spatele acestor obiecte de altădată, caut oamenii care le-au însufleţit, caut lumea în care au trăit, au iubit şi pe care au luat-o cu ei atunci când au plecat…
La Râmnic, scotocesc după oraşul de odinioară, din epoca interbelică de pildă, cu atmosfera sa colbuită, trăsurile de la gară, prăvăliile de pe strada Victoriei, casele boiereşti şi oamenii, mai ales oamenii aceia rafinaţi, cu idealuri înalte, sufocaţi de propriul oraş, de propria ţară.
Vagabond prin oraş, încerc să-mi alcătuiesc, încetul cu încetul, o colecţie de colţuri (încă) frumoase, dincolo de timp, orori şi fatalităţi. Naufragiez pe insule de ieri, într-un arhipelag gata să se scufunde sub povara prezentului. Mă însoţeşte un aparat de fotografiat cu care surprind vechiturile apărute în cale.
Era o după-amiază de toamnă când, căutând o altă faţă a oraşului, în cimitir am descoperit cu satisfacţie o vechitură demnă de toată admiraţia. Străjuind somnul unui râmnicean din alte timpuri (mai bune, mai rele?), un felinar m-a atras şi m-a făcut să-l fotografiez. Mă gândeam la rostul acestuia în apropierea mormântului. Era acolo pentru a lumina drumul către lumea de dincolo. O luminiţă în noapte, ca un obiect din lumea de ieri, rămas, în mod insolit, în lumea de azi. Nu ştiu dacă în prezent felinarul mai arde în întunericul nopţii. Probabil că nu. El rămâne însă o „frântură” din geografia de odinioară a Râmnicului, când felinarele alungau negura, cel puţin pe străzile centrale. În acelaşi timp, felinarul imortalizat e o lucrare de artă, dezvăluind meşteşug în prelucrarea fierului forjat.
Poate am părut excentric unora din cei care m-au văzut fotografiind felinarul din cimitir. Dar, nu am făcut decât să-mi urmez imboldul de a căuta în lumea de azi urme ale lumii de ieri. Am căutat şi…cred că am găsit.