Prima pagină > Nostalgie > IERI… CA ŞI AZI…

IERI… CA ŞI AZI…

Un gazetar de odinioară deplângea, în iarna anului 1940, situaţia nefericită în care se afla Râmnicul acelor vremuri. Pentru el, nereuşitele se datorau mediului „atât de puţin intelectual şi cultural”, lipsei încurajărilor din partea cititorilor, defăimării la care erau supuşi cei din breasla sa. Cerea înţelegere pentru profesiunea de ziarist, „atât de necesară intereselor obşteşti”. Ar fi dorit, cu prilejul Sfintelor Sărbători ale Crăciunului, să ofere cititorilor un ziar mai bogat în pagini, cu articole alese şi colaboratori de valoare. Dar, din păcate, dorinţele sunt uneori atât de puţin realizabile!
Nu a putut da râmnicenilor decât o ediţie modestă a gazetei la care trudea de atâta vreme. Atât a putut, atât a făcut. Pentru lipsa de etichetă, jurnalistul se scuza în faţa cititorilor săi. Era, probabil, un idealist care credea în ajutorul semenilor săi. Nu dorea decât să facă un bine celor de lângă el, să înlăture ingratitudinea şi egoismul celor din jur. Cât de greu este însă să faci asta!…
În finalul articolului intitulat „Cuvinte răzleţe de Crăciun”, ziaristul îndeamnă cititorii: „Să uităm micile noastre necazuri şi amărăciuni profesionale şi să privim mai departe şi mai sus. Sunt atâţia oameni care se zbat în lipsuri şi mizerie. Sunt copii neîmbrăcaţi, nemâncaţi, neîncălziţi. Pentru aceştia, Crăciunul anului 1940 am dori să le aducă câteva clipe de bucurie şi de îndestulare. Iar ţării, peste care s-au abătut atâtea nenorociri, să-i aducă liniştea şi pacea, o viaţă mai ieftină şi realizarea celui mai sfânt dintre idealuri: întregirea României lui Ferdinand I.
Aşa să ne-ajute Dumnezeu!”

Anunțuri
Categorii:Nostalgie
  1. 24/12/2011 la 13:17

    La oricare popor needucat, istoria se repetă!

  2. Nicoleta Leu
    24/12/2011 la 22:46

    D-le Chirac, va multumesc pentru tot ce inseamna RETRO-RAMNIC care ma face sa ma simt o ramniceanca fericita. Va doresc din suflet un Craciun fericit !

    Cu respect
    N.L.

  3. 25/12/2011 la 09:53

    Crăciun fericit şi dumneavoastră, doamnă Nicoleta Leu! Mulţumesc pentru încurajări şi aportul la RETRO-RÂMNIC. Sunteţi principala mea colaboratoare, alături de domnul Constantin Mazilu, urmaşul familiilor Mazilu şi Lupescu. Cu Dumnezeu, înainte!

  4. Aura A.
    13/03/2012 la 11:36

    O fotografie superba ,pe care eu as citi-o astfel
    ….dragii mei concetateni,suntem din ce in ce mai singuri si dezgoliti de sentimente,suntem pe cale sa ne ingropam idealurile si identitatea,am uitat ce inseamna caldura sufleteasca,ne e teama sa privim in adancul nostru ptr ca stim cat de intunecat este……
    …..si totusi ,chiar daca uneori existenta noastra este lipsita de culoare,am putea sa ne oprim pentru o clipa macar,in lumina,sa inchidem ochii,si sa ascultam tacerea….
    Poate ca asta nu ne-ar face mai bogati ,sau mai celebri,dar sigur ne-ar ajuta sa devenim mai intelepti….

  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: