Prima pagină > Nostalgie > GOOD TIMES, NO CARS…

GOOD TIMES, NO CARS…

„Good times, no cars!…” exclamă tipul din faţa mea la vederea unor imagini cu Bucureştii de altădată. Sunt în capitală, iau masa într-un restaurant de pe Bulevardul Elisabeta, iar de cealaltă parte a mesei e un german interesat de câteva reproduceri ale unor fotografii de secol XIX pe care tocmai le-am luat dintr-o librărie centrală.
Spre deosebire de mine, atent în special la clădiri şi la atmosfera de epocă, neamţul e atras de liniştea străzilor nestrăbătute de automobile. Avea să mai treacă ceva timp până la inventarea acestora, imaginile datând cu precădere de la jumătatea celui de-al XIX-lea veac. Iar dacă privitorul de azi e neamţ, tot unui germanic i se datorează şi fotografiile panoramice, un anume Ludwig Angerer, farmacist austriac, sosit în capitală odată cu trupele austriece implicate în Războiul din Crimeea.
Dar nu despre Bucureştii de odinioară vreau să vorbesc aici, ci despre oraşul aflat la răscruce de vânturi, pe care nimeni nu s-a învrednicit să-l fotografieze până la apusul veacului XIX, Râmnicu Sărat. Abia atunci, în trecere prin oraş, Alex Antoniu a luat câteva cadre pentru Albumul României.
Am primit azi o ilustrată cu „inima” oraşului, adică Palatul Administrativ al judeţului de odinioară. Mai am şi altele… E un cadru luat într-o zi de vară, la amiază. Punctul de staţie e în mijlocul Bulevardului Neculeşti (azi Str. N. Bălcescu), în dreptului Cercului Militar care la data fotografiei nu exista (el va apărea pe harta oraşului în 1931). Trotuarul din dreapta este străjuit de un gard de lemn (câţi dintre noi apelează la acest nobil material pentru gard?) ce împrejmuieşte curtea dispensarului antituberculos, o clădire care pe vremuri aparţinea boierilor Neculeşti, una dintre cele mai bogate stirpe râmnicene. Meritul înfiinţării dispensarului era al medicului Lazăr Dicescu, prefectul judeţului între 1931 şi 1932.
În jurul scuarului amenajat de Constantin Lupescu, primar liberal de Râmnic la începutul secolului trecut, fotograful a surprins câţiva râmniceni cu treabă la stăpânire… În stânga, o trăsură-şi aşteaptă clientul. Niciun automobil nu-şi făcuse probabil simţită prezenţa în geografia oraşului de pe Râmnic. Azi, scuarul e doar amintire, iar de jur-împrejurul palatului roiesc automobilele. Am progresat. Oraşul se modelează în prezent în funcţie de trafic, de automobil. Se lărgesc bulevarde, se amenajează parcări, se face mai mult loc pentru maşini. Şi nu vorbesc de Râmnic, ci de oraş în general. Spaţiile verzi dispar pentru a face loc parcărilor. Trotuarele au devenit neîncăpătoare, pe ele bătându-se pietonii şi autoturismele. Cu atât mai reconfortant este un astfel de cadru din geografia de odinioară a urbei, un instantaneu dintr-o altă lume, calmă, tihnită, în care un birjar îşi aşteaptă cuminte muşteriul.
Odinioară străzile erau ale oamenilor, iar târgoveţul care traversează piaţeta ilustrează cum nu se poate mai bine acest lucru. Fără teama de a fi surprins de vreun bolid, omul se-ndreaptă spre Prefectură. Sau poate doar străbate oraşul? Tot odinioară, strada îmbia la plimbare. Aşa cum se observă în această imagine din urmă cu o sută de ani, materialele de construcţie folosite la amenajarea străzii erau de cea mai bună calitate. Bulevardul pavat cu piatră magmatică este însoţit de trotuare largi dalate, cu borduri solide din granit. O să spuneţi că era totuşi principalul bulevard din judeţ. Aşa este, dar erau destule alte străzi amenajate în această manieră. Cel puţin cele centrale respectau acest model.
Aşadar, o imagine văratică, un peisaj cu inima urbei de altădată, animat de concetăţenii noştri care – spre deosebire de noi – trăiau într-un spaţiu neconfiscat de automobile şi se plimbau în tihnă pe străzile umbrite ale unei vechi aşezări de provincie, savurând din plin atmosfera începutului de secol.

Anunțuri
  1. Aura A.
    14/03/2012 la 16:19

    .E atata viata in ceea ce ati scris…….m-a cuprins un chef nebun sa ma plimb pe-aici…ce pacat ca nu e inca posibila calatoria in timp si spatiu…

    • 14/03/2012 la 20:28

      Şi mie mi-ar plăcea să traversez cadrul…

  2. 14/03/2012 la 20:43

    Cine nu şi-ar dori să traverseze oraşul de odinioară cu birja?…

  3. Alergic la proști
    14/03/2012 la 23:31

    O tempora! O mores!

  4. Nicoleta Leu
    15/03/2012 la 18:20

    Trecand azi prin centrul vechi al Bucurestiului care de fiecare data imi sopteste la ureche vechi si diverse povestioare, nu pot sa nu recunosc ca sufletul meu este tot in Ramnicu Sarat pe B-dul Neculesti pe care il descrieti atat de frumos si ca de fiecare data reusiti sa ma faceti fericita!

  5. 16/03/2012 la 19:35

    Oooo, ce vremuri!!! Parca simt linistea patriarhala a acelei veri…!

  6. Aura A.
    17/03/2012 la 17:01

    Nu mai postati nicio ilustrata de odinioara?Le simt lipsa….

  7. Aura A.
    17/03/2012 la 20:35

    astept cu muuuuuuulta nerabdare o noua incursiune in trecut!Asta ca sa nu zic ca-s moarta de curiozitate sa aflu mai repede ce surprize ne mai rezervati….!
    Le presimt savuroase…

  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: