Arhiva

Archive for Septembrie 2012

FOND LATIN, FORMĂ SLAVĂ

30/09/2012 2 comentarii

E toamnă, razele soarelui par filtrate prin miere, iar zilele sunt senine şi calde, blânde şi dulci. E sfârşit de săptămână şi de răpciune, străzile oraşului sunt mai puţin străbătute de oameni şi de maşini. În astfel de momente, când până şi praful pare de aur, te poţi întoarce în timp…Un timp antebelic ori interbelic, nici mai bun nici mai rău, doar un timp… altfel.

Pe Strada Constantin Brâncoveanu, colţ cu Primăverii (fostă Primăriei), un imobil străjuieşte vechea Piaţă a Independenţei. E o clădire tipică anilor în care a fost construită, cu prăvălii la parter şi locuinţa la etaj. Are fix 80 de ani şi a fost ridicată de comerciantul Ion Theodorescu. Fără o valoare arhitecturală deosebită, casa păstrează – pe colţul teşit, sub streaşină – un detaliu deosebit. Astfel, pietonul curios într-ale arhitecturii descoperă o casetă ornamentală cu numele proprietarului mai sus-amintit şi anul construcţiei – 1932. Un ochi antrenat va remarca forma arhaică (stilizată) a literelor, ce creează o atmosferă vetustă, ortodoxă, răsăriteană, slavă. O expresie autohtonă. Sunt litere volumetrice neoromâneşti, utilizate în arhitectura din prima jumătate a veacului XX, marcată de evoluţia acestui stil, ale cărei prime manifestări îi aparţin arhitectului Ion Mincu (născut în judeţul Râmnicu Sărat, la Focşanii-Munteni). În afara literelor, chenarul prezintă vechi motive populare româneşti. Aşadar, la peste două veacuri de la ridicarea pe malul Râmnicului a Bisericii „Adormirea” în stilul numit (ulterior) brâncovenesc, iată un detaliu neo-brâncovenesc păstrat în geografia de azi a oraşului, nu departe de ctitoria lui Mihail Cantacuzino.

O inscripţie cu caractere arhaice se află şi la Casa Lupescu („Palatul Fiscal”): https://chirac.wordpress.com/2010/02/21/palatul-fiscal/ . În epocă, astfel de litere se foloseau şi la scrierea unor tăbliţe (de asigurare, ale unor societăţi radiotelefonice etc).

Plăcuţa Societăţii Radiotelefonice din România  pe un imobil de pe Str. Victoriei din Râmnicu Sărat

Expertul Valentin Mandache (http://casedeepoca.wordpress.com/2010/07/16/litere-in-stil-neoromanesc-redate-arhitectural-fotomontaj-si-diapozitive/) consideră că „Redarea arhitecturală a literelor în stil neoromânesc (architectural lettering) reprezintă transpunerea caracterelor latine în forme inspirate din alfabetul chirilic, folosit in vechile textele bisericeşti slavone. Acest fel de a reda literele în inscripţii pe faţade de clădiri, transmite un puternic mesaj identitar reflectat în utilizarea de către vorbitorii de limba română a ambelor alfabete, chirilic şi latin, de-a lungul istoriei lor. Limba română este de origine romanică, dar cu o puternică influenţă slavă în cadrul vocabularului şi a gramaticii. Acest fapt este rezultatul dezvoltării istorico-culturale a comunităţilor româneşti în strâns contact cu vorbitorii de limbi slave din sud-estul Europei şi de asemenea din cauza religiei creştin ortodoxe, bazată secole de-a rândul pe liturghia slavă. Ca o consecinţă, alfabetul chirilic a fost folosit în redarea limbii române, până în secolul XIX”.

Cseh Gusztav – Scris Arhaic Românesc, sursa – aici

Ce ar fi de adăugat?… Că o plimbare de toamnă pe vechile străzi ale Râmnicului, cu privirea ridicată, vă va răsplăti cu prisosinţă devotamentul de pieton curios într-ale arhitecturii, istoriei, autenticului, frumosului. Nu trebuie decât să ieşiţi din casă…

Anunțuri

Moartea doamnei SOFIA DATCULESCU

10/09/2012 4 comentarii

„RETRO-RÂMNIC” vă pune la dispoziţie cel mai vechi portret al unui localnic. E vorba de portretul Sofiei Datculescu, mama lui Constantin C. Datculescu, binecunoscutul proprietar al „Gazetei săteanului”, cea mai valoroasă publicaţie apărută vreodată la Râmnicu Sărat.

Portretul (ce poartă marca „Photoglyptia Lemercier, Paris) apare în „Gazeta săteanului” din 5 august 1887, cu prilejul morţii Sofiei Datculescu. În acelaşi an, în primăvară, Constantin C. Datculescu îşi pierduse tânăra soţie (25 de ani) – Maria Datculescu.

Iată ce aflăm despre mama lui Constantin C. Datculescu:

„Doamna Sofia Datculescu era fiica răposatului serdar Gheorghe Plastara, un Spartiat (iar nu un Fanariot) cu idei liberale foarte înaintate, posesor dacă nu de o avere mare (precum ar fi putut fi dacă nu exersa caritatea pe o scară aşa de întinsă), dar de un renume de om de inimă, onest, ştiitor şi cel mai milos şi caritabil de pe acea vreme din oraşul R.-Sărat; un om în fine a cărui înmormântare a fost un fel de manifestare a sărăcimei de aici, mai având şi pe corpul său răni reamintitoare a răsboiului independenţei Greciei la care luase o aşa de activă parte ca voluntar.

Muma doamnei Sofia Datculescu, Raluca Plastara, era descendenta unei nobile familii poloneze. Părinţii săi foarte avuţi fuseseră exilaţi în Siberia ca participatori activi la revoluţiunea pentru desrobirea Poloniei; prinşi în mijlocul combaterei li se confiscă averea şi unicul lor copil (muma doamnei Sofia Datculescu), redusă la mizerie, îşi găsi azilul în Moldova. Acolo această fiică de revoluţionar polon, întâlni revoluţionarul spartan Gheorghe Plastara, care o luă de soţie.

Din această fericită căsătorie se născu, la 23 octombrie 1828 d-na Sofia Datculescu.

La 23 ianuarie 1846 fu cununată de Ministrul de-atunci de Justiţie, C. Şuţu (fratele prinţului domnitor al Moldovei, Mihail Şuţu), cu pitarul Costache Datculescu, român neaoş a cărui familie, originară din Vălenii de Munte, dădu ţării mai mulţi oameni de valoare şi vrednici.

Costache Datculescu a ocupat două funcţiuni, aceea de preşedinte de magistraţi (un fel de primar al urbei R.-Sărat de pe vremea aceea) şi de subprefect, care funcţiuni, în acel timp, se ocupau prin alegere.”.

Ce mai aflăm din necrolog? Că în ciuda eforturilor medicilor (Blasian, Stoicescu, Calenderu, Buicliu), Sofia Datculescu este lovită de apoplexie la 9 iunie 1887, orele 16,30. Serviciul funebru s-a făcut la Biserica „Bagdat”, iar cordoanele sicriului s-au ţinut de Al. I. Popescu, Anton Linde, Ioan Chiovenescu şi Dumitrescu, toţi patru prieteni ai răposatei.

Revenind la portret, acesta înfăţişează o femeie de aprox. 35-40 de ani, deci având în vedere că Sofia Datculescu a murit la 59 de ani, înseamnă că râmniceanca a pozat fotografului parizian în deceniul şapte a celui de-al XIX-lea veac.

NOTĂ
Această postare n-ar fi fost posibilă în lipsa gestului nobil al domnului Alexandru Măciucă, nepotul lui Octavian Moşescu, care a donat RETRO-RÂMNIC-ului GAZETA SĂTEANULUI, colecţiile pe anii 1887, 1888, 1889. Îi mulţumim şi pe această cale.