Prima pagină > Memorie > LA PIAŢĂ, în anii ’30

LA PIAŢĂ, în anii ’30

Un cadru cu copaci dezfrunziţi şi lume zgribulită… Piaţa oraşului, un loc unde se încrucişau şi se vor încrucişa drumurile râmnicenilor. Pe la 1880, un anume D. Crudu picta piaţa, cu vechile olării şi mulţimea de târgoveţi. Într-o altă pânză, în fundal, se observă Casa Domnească.

Cadrul de mai sus e luat de la etajul Casei Domneşti, spre apus, într-o zi a anului 193…  Subiectul este hala de carne, de jur-împrejurul căreia roiesc oamenii. Movile de cartofi, saci cu legume, cântare, paporniţe, împresoară hala, o clădire dreptunghiulară cu acoperiş semicircular. Intrarea este flancată de depozite de zarzavat şi fructe.

Pe latura de sud a halei, se observă afişe electorale. Să fie vorba de alegerile din iarna anului 1937, ultimele înainte ca regele Carol al II-lea să dizolve Parlamentul şi să instaureze o dictatură regală în februarie anul următor? Dacă-i aşa, înseamnă că fotografia e făcută în campania electorală din toamna acelui an, când pe scena politică se înfruntau Partidul Naţional Liberal, Partidul Naţional Ţărănesc, Partidul Totul Petru Ţară (expresia politică a Gărzii de Fier) şi Partidul Naţional Creştin. La Râmnic, cele mai multe voturi le-au strâns liberalii (aproape jumătate), urmaţi de legionari (o pătrime din voturi) şi ţărănişti. Partidul lui Octavian Goga, PNC, a obţinut rezultate nesemnificative în judeţul Râmnicu Sărat.

Afişe electorale pe prăvăliile de pe latura de sud a halei

Prin faţa halei trece Iazul Morilor, ce se desprindea din Râmnic în dreptul comunei Jideni (Podgoria), curgea leneş de-a lungul urbei între străzile Digului şi Constantin Brâncoveanu, făcea un cot spre est în dreptul străzii Luncii, curgând printre străzile Balta Albă şi Costieni, după care o apuca spre sud, vărsându-se în Râmnic în dreptul Cătunului Morilor, aflat azi în perimetrul oraşului, în cartierul Sârbi. Iazul a fost drenat şi canalizat pe vremea primarului Vasile Cristoforeanu (1892-1895). Câteva gâşte se bucură de prezenţa apei. Azi, iazul e istorie.

Ce detalii ne mai revelează cadrul interbelic? Câteva prăvălii pe Strada Pieţei (doar partea de sus) şi un imobil cu etaj în spatele halei, spre apus, toate dispărute. În dreapta cadrului se văd colinele subcarpatice, obturate azi de blocurile optzeciste.

Fotografia este una extrem de rară pentru că, spre deosebire de fotografiile de studio, studiate şi aranjate, aceasta reprezintă o felie de viaţă, o clipă decupată din realitatea urbei noastre de acum peste şaptezeci de ani. Cei mai mulţi dintre fotografi s-au mulţumit să ia în vizor subiecte predominant «fotogenice», cum ar fi clădirile publice din centrul oraşului, ori s-au limitat la portretele unor personalităţi locale. Nu avem imagini cu mahalalele Râmnicului, ori portretele unor sărmani din acele vremuri. Aşadar, o realitate edulcorată, ilustrată de fotografii pictorialiste, naive uneori. Imaginea de faţă este un instantaneu însufleţit de concitadinii noştri de altădată, ce-şi joacă bine rolul. Cunosc scena, decorul, recuzita, se cunosc între ei. Săraci ori bogaţi, manieraţi ori ba, contemplativi sau indiferenţi, tineri ori bătrâni, sunt surprinşi de ochiul fotografic în plină desfăşurare a piesei. Apropo de ochiul fotografic, nu ştiu cine a fost cel dindărătul aparatului de fotografiat, dar nu pot decât să-i mulţumesc pentru această imagine document.   Nu ştiu dacă dorinţa fotografului de odinioară a întrecut intenţia acestuia de a comunica doar cu contemporanii săi. Străbătând însă timpul până la noi, cei de azi, imaginile alcătuiesc o punte de comunicare între el, cel din trecut, şi noi, cei din prezent. Ele se constituie într-un vector ce poartă prin timp ideea pe care fotograful a dorit să o exprime. Unele fotografii devin astfel veritabile simboluri.

Fosta hală (magazinul „BIG” în comunism) – 24 octombrie 2012

Alătur peisajului de atunci un peisaj de acum, lăsându-l pe cititor să interpreteze imaginile în oglindă şi – dacă doreşte – să comenteze. Mie imaginea mi-a produs o revelaţie esenţială. Istoria „mică” se ascunde în detalii, în lucruri banale sau întâmplări de câteva clipe, care dau firescul cotidian, „aerul” timpului.

Despre hala de carne şi peşte de la Râmnic, clic aici.

 

Mulţumiri lui Dorin Dumitru (mi-a pus la dispoziţie imaginea) şi Roxanei Vişan (mi-a permis accesul în Casa Domnească pentru un cadru din acelaşi unghi precum cel interbelic).

 

Anunțuri
Categorii:Memorie Etichete:, , ,
  1. Aura A
    24/10/2012 la 15:07

    FASCINANT….!!!!!..PROFUND RESPECT PENTRU MUNCA DE CERCETARE! SI IMENSA RABDARE NECESARA STUDIERII DETALIILOR!!!

  2. george
    24/10/2012 la 15:48

    am in curte o piatra de moara foarte veche.banuiesc ca pe cursul iazului morilor existau mori in acele vremuri.are o stanta pe ea si ceva scris in limba franceza.as dona-o cu cea mai mare placere muzeului,daca ar fi interesati.

  3. Dorin
    24/10/2012 la 17:03

    Imi face o deosebita onoare si placere sa contribui la trezirea respectului noilor generatii fata de trecutul nostru. Din povestiri, documente si fotografii, trecutul trebuie sa faca punte in sufletul nostru cu viitorul.
    Aici trebuie sa enunt teoria mea despre „societatea tip arbore”: Cu cat generatiile trecute – „radacina societatii” – sunt mai corect conturate, cu atat generatiile prezente – „trunchiul societatii” – vor deveni suportul solid pentru generatiile viitoare – „corana societatii tip arbore”.

    • 24/10/2012 la 17:07

      Întrutotul de acord cu tine, Dorin!

  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: