Archive

Archive for the ‘Educaţie’ Category

LICEUL „REGELE FERDINAND”, ANII ’30

22/01/2011 5 comentarii


Pe la începutul anilor ’30 ai veacului din urmă, un fotograf s-a oprit pe Strada Carol, în faţa Liceului de Băieţi „Regele Ferdinand”. Alături de Banca Naţională, Şcoala de Băieţi Nr. 3 şi câteva case frumoase, clădirea liceului făcea fala Străzii Carol I, o stradă burgheză, cu oameni înstăriţi, cu şcoli şi instituţii de cultură, ce lega centrul urbei de mahalalele din sud.
Clădirea vechiului gimnaziu este proiectată de Leonida Negrescu, arhitectul care a plănuit şi Casa Lupescu de pe strada omonimă. Susţinut de un soclu de calcar, edificiul ne atrage atenţia prin corpul central, decroşat şi supraînălţat, ce are aplicat, pe muchii, simbolul judeţului de altădată, binecunoscutul căluţ de Râmnic. Va fi fost o vreme în care caii erau fala acestor locuri, cu precădere a celor de la obârşia râului Râmnic. Să ne reamintim că, în urmă cu mai bine de un veac, Nicolae Grigorescu a eternizat cu penelul caii Bisocăi. Simion Mehedinţi spunea în acest sens: „Cine caută rasa veche a cailor noştri să nu-şi piardă vremea cu grajdurile din Bucureşti, ci să se ducă în munţii de la Bisoca”. Sunt cuvintele unui român care şi-a cunoscut şi – mai ales – şi-a simţit pământul natal mai bine decât oricare altul.

În ultimii ani ai celui de-al XIX-lea veac, râmnicenii doreau transformarea bibliotecii gimnaziului în bibliotecă publică. În acest sens organizau serate literar-artistice în folosul bibliotecii. Ele se ţineau în amfiteatrul gimnaziului, iar amfitrioane erau doamnele din protipendada oraşului. Astfel, într-o seară de ianuarie a anului 1896, doamnele E. Ciornei, Virginia C. Datculescu, Victoria C. Iorgulescu şi Constanţa I. Oroveanu şi-au dat concursul pentru organizarea unei serate de acest fel. Doamna Ciornei a interpretat cu multă măiestrie, la pian, Rapsodia a XI-a de Liszt, doamna Constanţa I. Oroveanu a încântat auditoriul cu romanţa „Bal d’oiseau”, fiind acompaniată la pian de doamna Victoria C. Iorgulescu, iar doamna Virginia C. Datculescu a încheiat în mod strălucit serbarea cu „Alergarea după noroc”. Domnii nu s-au lăsat mai prejos: profesorul Filip a executat la vioară o „Fantezie” de Dammé, fiind acompaniat la pian de Constanţa I. Oroveanu, Mircea I. Pella a declamat patru monologuri, între care mare succes a avut „Eu poruncesc”. Profesorul Râşcan a deschis focul cu lecturi din Vlahuţă şi Coşbuc, iar profesorul Ştefan D. Popescu (directorul gimnaziului) a întreţinut câteva momente publicul cu câteva obiceiuri din viaţa chinezilor.
Domnişoara A. Popescu, sora directorului, oferea programe vizitatorilor care, cu multă plăcere, puneau în săcuşorul, menit a mări fondul bibliotecii gimnaziului, costul programei.
Constantin Datculescu a oferit gratuit imprimarea publicaţiilor, între care afişele pe mătase colorată vor fi fost o plăcută amintire pentru participanţi.


Gimnaziul de Băieţi „Vasile Boerescu”, imagine antebelică. Imobilul avea un sigur nivel. După Primul Război Mondial, va fi adăugat etajul, iar corpul central va fi înălţat. Vechiul gimnaziu se va transforma în Liceul de Băieţi „Regele Ferdinand”.

Colegiul a fost cârmuit de-a lungul timpului de oameni de spirit precum Ştefan Popescu, Gogu Alexandrescu sau Stelian Cucu. Primul, deşi licenţiat în matematici, şi-a dat doctoratul în geografie la Leipzig, cu o teză despre evoluţia văii Oltului. Director al gimnaziului între 1894 şi 1899, devine în 1904 primul profesor al proaspetei înfiinţate catedre de geografie de la Universitatea din Iaşi. Lecţia inaugurală s-a intitulat „Locul geografiei între ştiinţe.” Moartea prematură, intervenită în anul 1911, a curmat o activitate rodnică şi deosebit de promiţătoare.
Gogu Alexandrescu a înlesnit mai multor iubitori de frumos o expoziţie de tablouri, scoarţe româneşti, schiţe, documente domneşti, fotografii, porţi de lemn cu incrustaţii de pe valea Râmnicului. Colecţionarii erau Menelas Chircu, Petre Antonescu şi Alexandru I. Zamfirescu, toţi fii ai oraşului. Octavian Moşescu, fost elev al gimnaziului, scria în „Oaspeţi de altădată”: „Pentru un oraş de provincie, expoziţia a luat proporţiile unei neaşteptate manifestări artistice”.

Stelian Cucu îşi leagă numele de de cel al revistei „Glas tânăr”(1932-1941) ce „va fi consacrată exclusiv producţiunilor de literatură, artă, ştiinţă şi nu se va face ecoul vreunui curent literar sau artistic exclusivist”, ci va tinde către „frumos, adevăr şi bine”. Ideea de „atelier de ucenicie” se respectă, întrucât, pe lângă „articole scrise de persoane mature”, coloanele „au fost puse numai la dispoziţia elevilor”, ce „şi-au încercat pana lor în poezie…, schiţă…, critică…, informaţiuni de ordin ştiinţific şi tehnic”, nelimitându-se la programă.
Revenind la clişeul interbelic, remarcăm lipsa totală a vegetaţiei în grădiniţa din faţa liceului, gardul din lemn al unei proprietăţi (în dreapta) şi, în stânga, o mică parte din havuzul existent la acea dată în faţa Şcolii de Băieţi Nr. 3 (clădire legată azi de cea a liceului printr-un vestibul). În locul acestui havuz, în primăvara anului 1937, se va dezveli bustul lui Al. Vlahuţă.
Ca de fiecare dată, câteva personaje animă scena. Sunt trecători care s-au oprit în loc, atenţi la omul cu camera obscură. Printre ei şi trei elevi în uniformă. Cum spuneam şi cu alt prilej, indiferent de cine era fotograful şi oricât de departe te-ai fi aflat, nu trebuia scăpat prilejul de a fi imortalizat. Era, la urma urmei, singura dovadă că ai fost prezent în acel spaţiu şi în acel timp…

PROFESORI ŞI ELEVI DE ALTĂDATĂ

22/11/2010 5 comentarii

Cine oare mai face astăzi panouri cu portrete de absolvenţi? La Râmnic, nimeni. Altfel stăteau lucrurile cu ani în urmă, în perioada interbelică bunăoară, când elevii îmbrăcau cel mai bun costum şi pozau la Hansa, pe Strada Mare. Alături de ei, profesorii…
Panoul de mai sus e făcut în 1934, la absolvirea celei de-a doua promoţii a Şcolii Comerciale din oraş. La acea dată, şcoala ocupa deja noul local de pe Bulevardul Gării, pus la dispoziţie (aflăm din Almanahul Râmnicului) în primăvara anului 1932. Imobilul apare pe panou în dreapta jos. Directorul şcolii era profesorul Emil Butnariu, despre care am mai scris. Alături de el, îi regăsim pe Ionel Nestorescu, Ion Săndulescu (fost director), Rudolf Strahmuţcki, Stroe Simioana, Nicolae Bârleanu, Costică Athanasiu, Gheorghe Andronescu. Pe Ionel Nestorescu (geografie) şi Rudolf Strahmuţcki (germană) îi regăsim şi în corpul didactic secundar al Liceului „Regele Ferdinand”. S-or fi revăzut absolvenţii după zece ani, în 1944? Greu de spus în condiţiile României anului cu pricina…
Am reprodus panoul într-o după-amiază de vară petrecută la casa profesorului Butnariu, în compania urmaşilor.

GHEORGHE SIMOTTA LA RÂMNICU SĂRAT

21/11/2010 1 comentariu

Pe la mijlocul celui din urmă veac (în 1957), arhitectul Gheoghe Simotta a desenat câteva peisaje râmnicene, urbane şi rurale. Artistul şi-a îndreptat mai mult atenţia asupra unor edificii muncitoreşti, nou apărute în geografia oraşului, încă neindustrializat. Să fi primit o comandă în acest sens? La urma urmei, vechiul târg de la marginea Ţării Româneşti păstra la acea dată suficiente repere de arhitectură veche românească. De ce a decupat Simotta subiecte caracteristice clasei muncitoare? „Spiritul epocii”? Probabil.
Aromân de origine, Gheorghe Simotta s-a format sub îndrumarea şi lucrând cu arhitectul râmnicean Petre Antonescu, pe care îl evoca astfel: „Nu pot să nu subliniez frumuseţea cursului de istorie a arhitecturii universale si româneşti… E o mare pierdere faptul ca schiţele la tablă, care însoţeau acest curs, nu s-au putut păstra şi perpetua. Ar fi fost pentru toate generaţiile un exemplu de înaltă măiestrie”.
Discipol al manierei neo-româneşti, Simotta a dezvoltat un stil personal de rezonanţă balcanică, cu influenţe ale artei decorative bizantine.
Muzeul Municipal din Râmnicu Sărat expune zilele acestea câteva acuarele semnate Gheorghe Simotta. Am reprodus pentru cititorii RETRO-RÂMNIC câteva dintre ele.


Cooperativa „Solidaritatea”


Râul Râmnic


Peisaj rural


Căpiţă de fân la Vâlcelele


Uzina electrică a oraşului

LICEUL DE FETE DE PE STRADA ERCULEŞTI

30/10/2010 3 comentarii

Prin bunăvoinţa domnului profesor Florea Costache, RETRO-RÂMNIC a intrat în posesia unor adevărate comori ale învăţământului râmnicean de altădată. Printre ele, Anuarul Liceului de Fete „Doamna Elina Matei Basarab” pe anul şcolar 1928-1929, tipărit la librăria şi tipografia „Poporul”, proprietatea lui Iorgu Constantiniu. Anuarul se deschide cu o cronică a anului şcolar, început la 24 septembrie 1928 şi finalizat pe 27 iunie 1929. Urmează un calendar cu serbările şcolare, lista personalului didactic, inspecţii, elevele bursiere, distincţii, elevele premiate la finele anului şcolar, „tablorile de promoţiune”, elevele particulare, absolventele de bacalaureat ş.a.m.d. Personalul didactic era următorul: preot D. D. Roşescu (religie), Lucreţia Protopopescu (română), Zoe M. Alexandrescu (franceză), Olga Gheorghiu (română), Maria Enăchescu (română), David Heyer (elina), Lucia Demetrescu (germana), Maria Solomon (latina), Paula Georgescu (latina), Elena Degan (istoria), Ruxandra Ivănescu (geografia), Mircea Alexandescu (drept), Olga Sculy (matematica), Marieta Gheorghiu (fizico-chimice), Elena Potamian (ştiinţe naturale), Livia Teodorescu (muzica), Maria Grigorescu (desen), Valeria Georgescu (gimnastica), Elvira Mândrescu (lucru), Valeria Iosipescu (gospodărie).
Comitetul şcolar era compus din: Toma Dicescu, profesor pensionar, preşedinte; Zoe M. Alexandrescu, directoarea liceului; Mircea Alexandrescu, casier, avocat; Gh. Bacalu, contabil, funcţionar Adm. finaciară; Lucreţia Protopopescu, Clemansa Bolohan, C. Bratu, Ion Enescu, Emil Furnică, membri; Elena Degan şi Ion Zernoveanu, cenzori.
Pentru cei mai mulţi dintre râmniceni, numele de mai sus nu spun nimic. Dar, în spatele fiecărui nume se ascunde o poveste, mai mult sau mai puţin atrăgătoare. Toma Dicescu era la timpul respectiv un venerabil profesor râmnicean (avea 75 de ani), preşedinte al „Ligii Culturale” şi al Societăţii filarmonice din oraş. Doctor în filozofie şi pedagogie la Leipzig, a profesat în diverse şcoli din ţară. Lucreţia Protopopescu era soţia avocatului Nicu Protopopescu, primarul oraşului în acea perioadă. Institutorul Ion Enescu este autorul unui manual de geografie al judeţului Râmnicu Sărat, apărut în primul deceniu al veacului XX şi reeditat ulterior pe toată perioada primei jumătăţi de veac. Avocatul Emil Furnică era nelipsit de la partidele de poker de la „Intim” Club, alături de Virgil Sotirescu, Costică Zamfirescu, Ştefan Jugureanu etc. Profesoara Elena Degan era soţia procurorului Degan şi fina lui Menelas Chircu.
Comisia de bacalaureat din 1929 a fost prezidată de profesorul Cezar Papacostea, membru corespondent al Academiei Române. Elevele au obţinut note cuprinse între 9,00 şi 6,00.
Liceul de Fete a fost înfiinţat în anul 1919, din iniţiativa profesorului Vintilă Popp. Din 1923 a funcţional într-un local din strada Erculeşti (azi Lalelelor), donat provizoriu de Prefectură. Localul care astăzi adăposteşte Grupul Şcolar Economic a fost ridicat la începutul anilor ’30, din fondurile comitetului şcolar.