Archive

Posts Tagged ‘1866’

Pe Strada Victoriei

11/08/2015 1 comentariu

Str. Victoriei, water

Mulți ar putea spune că aici este „buricul” tîrgului, unde Strada Victoriei se întâlnește cu Strada Carol I (azi Tudor Vladimirescu). Asta l-a și făcut pe fotograful de odinioară să se oprească și să declanșeze la răscrucea în mijlocul căreia se găsea, de pe la finele veacului XIX, o fântână arteziană. A încadrat cinci imobile, reprezentative pentru arhitectura celei de-a doua jumătăți a secolului al XIX-lea în România. Case negustorești, cu prăvălia la parter și locuința la etaj, înguste la fațadă și desfășurate în adâncime. Trei dintre cele cinci case au balcoane din fier turnat, mai vechi decât cela din fier forjat care apar la celelalte două imobile din stânga (la cel din extrema stângă balconul e mixt, din zidărie și fier forjat). Ultimul dintre aceste balcoane a dispărut nu cu mult timp în urmă, după „modernizarea” zonei. Detalii aici: https://chirac.wordpress.com/2010/12/11/un-balcon-de-altadata/

Făcând puțină istorie, constatăm că dintre cele cinci imobile, cel mai vechi este cel din centru, pe aticul căruia apare anul 1866, alături de monogramă – MG. Există posibilitatea să ne înșelăm pentru că imobilele din dreapta nu au marcat anul construcției, ele putând fi mai vechi de 1866. Cum am spus, cele două imobile din stânga, având balcoane din fier forjat, sunt ulterioare celui de la 1866. Observați că între timp, se renunțase și la atic, acesta fiind caracteristic doar celor trei clădiri din dreapta.

Ce adăposteau la momentul fotografiei aceste clădiri? Începând de la stânga la dreapta, prima clădire găzduia cafeneaua unui grec, Mascofidis, cu denumirea pompoasă de „Acropolys”. Urmează Banca Sfatului Negustoresc din Râmnicu Sărat; ulterior (în anii 30) clădirea va adăposti Camera de Comerț  și Industrie a județului Râmnicu Sărat. În imobilul central, cel de la 1866, se găsea Banca Franco-Română, iar alături „La Centrala”, bodega lui Constantin Ivănescu: aperitive, bererie, băuturi spirtoase, vinuri albe și negre. Ultima casă, cea mai mică, avea la parter o tipografie.

Așadar, iată un segment de stradă care ilustrează cum nu se poate mai bine specificul celei mai importante artere din Râmnicu Sărat, o stradă a meseriilor liberale, ce polariza viața economică și culturală a urbei, boema de odinioară.

Imaginea e însuflețită de birje și personajul cu cravată și pălărie (o tempora…), sprijinit de ghizd. Fântâna este o efigie perfectă a „formelor fără fond” în sensul că ea avea mai puțin rolul de a împrospăta aerul încins și prăfos al zilelor de cuptor, și mai mult de a decora răspântiile mai importante, de a da o înfățișare apuseană acestui colț de oraș.

Tehnic, imaginea este bine realizată, cu clădirile reprezentate în adevăratele lor proporții, neafectate de denaturările perspectivei. Din păcate, ora declanșării a fost nefericit aleasă (aproape de miezul zilei), astfel încât umbrele puternice estompează detalii importante, în mod special la cele două imobile care adăpostesc bănci.

Nu știm când fotograful de odinioară s-a oprit în fața acestor vechi imobile. Imaginea este anterioară anului 1930 deoarece este publicată în ghidul județului apărut în anul 1931 (autor O. Moșescu). E posibil să fie chiar antebelică.

IMG_3496

Azi am luat locul fotografului de odinioară și am declanșat pe Strada Victoriei. Publicăm și această imagine, fără să facem niciun comentariu, lăsându-vă pe dumneavoastră să vă exprimați opinia.

Categorii:Fără categorie Etichete:, , ,

UN BALCON DE ALTĂDATĂ

11/12/2010 11 comentarii

Balconul de mai sus a supravieţuit până mai anul trecut când, un întreprinzător a decis că e timpul să dispară din geografia oraşului. Era pe Strada Victoriei, artera de promenadă a râmnicenilor din toate timpurile, strada meseriilor liberale, a prăvăliilor specializate în diverse mărfuri, îmbrăcăminte şi accesorii vestimentare, obiecte legate de consumul casnic. Aici se concentrau librăriile, editurile şi tipografiile. Artera polariza viaţa culturală a urbei, boema de odinioară. Era inima oraşului. Ilustratele ante şi interbelice care au străbătut timpul până la noi relevă înfăţişarea patriarhală a unei străzi mai mult sau mai puţin însufleţită de târgoveţi, cu trotuare largi şi clădiri inegale în înălţime, înfrumuseţate de ornamente. Balcoanele din fier înnobilau faţadele extrovertite, făcute pentru a fi admirate.
Casele târgoveţilor de odinioară au dispărut în anii ’80 ai veacului din urmă. Cărămida şi lemnăria de la demolări au fost folosite probabil la alte construcţii, iar feroneria balcoanelor a ajuns la fier vechi. Memoria oraşului a fost ştearsă cu brutalitate şi inconştienţă. A fost întrerupt dialogul dintre om şi oraş, urâtul a pătruns în viaţa şi în sufletul locuitorilor. Le-a fost schimbată identitatea, din râmniceni vechi în râmniceni noi. Blocuri sordide, de calitate şi gust îndoielnice, au înlocuit vechile imobile ale negustorilor râmniceni, reprezentative pentru arhitectura urbană românească. S-au păstrat doar câteva „insule” în jumătatea sudică a străzii, clădiri mutilate de aşa-zisele renovări.
E greu, dacă nu chiar imposibil, pentru râmniceanul de azi, ori pentru oaspetele nostru, să reconstituie imaginea de altădată a străzii. Poate că unii nici nu doresc acest lucru! De ce să se întoarcă în timp şi să recompună mental chipul oraşului de pe vremea bunicilor? Pentru ce să-i intereseze pe ei, pe noii râmniceni, istoria unei străzi, a unor case, a unor oameni? Doar trăiesc în prezent, trăiesc clipa. Altceva nu contează pentru ei.
Revenind la balconul nostru, am găsit pe excelentul blog CASE DE EPOCĂ un balcon asemănător aflat în centrul istoric al Bucureştilor. O simplă privire dezvăluie un model identic pentru ornamentele din fier turnat. De la Valentin Mandache aflăm că balcoanele din fier turnat sunt mai vechi decât cele din fier forjat, datând din perioada 1860-1880. Mi-aduc întradevăr aminte că în copilărie, pe una dintre clădirile din zonă am remarcat anul 1866. Poate chiar pe cea demolată anul trecut, unde în anii ’50 a locuit avocatul Ion Măgârdiceanu, după cum afirmă Matincă Costea.


Balcon din fier turnat, Bucureşti – centrul istoric, sursa CASE DE EPOCĂ

Am fotografiat balconul cât încă mai era. Am vorbit cu demolatorii. Le-am explicat că e bine să-l ducă la muzeu. M-au privit ca pe un lunatic. Locul imobilului de secol XIX a fost luat de o hidoşenie fără seamăn, din materiale ieftine, o sfidare a statului de monument istoric pe care-l are întreg perimetru central al oraşului. Nimeni nu mai iese azi pe balconul de altădată…