Arhiva

Posts Tagged ‘1900’

CRONICA AGRICOLĂ

10/12/2011 1 comentariu

Am găsit în „Gazeta săteanului”, revista râmniceană (ulterior bucureşteană) fondată de Constantin C. Datculescu, câteva fotografii făcute în anul 1900 în Câmpia Râmnicului, în perioada când România era grânarul Europei, iar în porturile Galaţi şi Brăila se fixa preţul cerealelor. Autorul lor este fiul lui C. C. Datculescu, cel care, după plecarea tatălui său la Bucureşti, se ocupa de ferma de la Slobozia Galbenu din judeţul Râmnicu Sărat. Fiul lui Datculescu se ascunde în spatele iniţialei „D” şi iscăleşte „Cronica agricolă”, semn că, întocmai ca părintele său, se pricepea la agricultură. În 1894, ferma de la Slobozia Galbenu primise brevetul de Furnizor al Curţii Regale.

Cronica agricolă din luna lui Cuptor a anului 1900 spune: „Recoltatul produselor păioase, afară de meiuri şi părânguri, e sfârşit în toate regiunile de câmp, iar treieratul grâului e pe finite la marii proprietari şi arendaşi. În părţile de sus a Ţerei, la munte şi la săteni d’abea acum începe”.
Interesat de maşinăriile care uşurau munca la câmp, Constantin C. Datculescu-fiul, fotografiază câteva astfel de utilaje, moderne pentru acea epocă: machina, secerătoarea-legătoarea „Bonnie” cu tăişul mărit, pluguri cu două brazde. El laudă calităţile secerătorii fabricată de un anume Behles, care „a izbutit a ne da cel mai simplu şi practic înnodător la maşina sa”. La această maşină, „tăişul s-a mărit fără ca prin aceasta să se îngreueze tragerea boilor, astfel că azi e singura legătoare ce seceră şi leagă mai multe pogoane pe zi”.

Datculescu-junior sfătuia agricultorii în privinţa grijii pentru animale: „Vitele, aşa obosite prin căratul recoltei, trebuie bine îngrijite, căci fără ele în putere e peste putinţă a lucra pământul la vreme, bine şi repede. Pe unde sunt fâneţuri semănate sau mirişti de orz şi ovăz care, generalmente, sunt, anul acesta, mai ierboase ca oricând, vitele se pot sătura repede, astfel că au timpul şi a se odihni şi a munci. Plugarul prevăzător le-a semănat şi lor, pentru iarnă, diferite nutreţuri, astfel că prea mult întrebuinţata lor hrană de paie să mai fie schimbată”.

În ediţia pe septembrie e revistei, „Sătuceanul” (în spatele căruia bănuim că se ascunde acelaşi Datculescu-jr.) face un rezumat al lucrării „Introducţiune în Ampelografia Română”, pe care fostul şef al serviciului viticol al Ministerului Agriculturii (un anume Nicoleanu) o publică în franţuzeşte cu prilejul Exposiţiunei Universale din 1900, „o lucrare superbă, care va aduce mari servicii cultivatorilor de vii”. O mulţime de soiuri se-ntâlneau în podgoriile României de-acum mai bine de o sută de ani: Creaţa, Feteasca, Verde, Plăvaia, Galbena, Iordana, Muntoasa, Pârciul, Frâncuşa, Braghina, Tămâioasa, Băşicată, Busuioacă, Ciomeagă, Coiunghios Alb, Firtigace, Mustoasă, Razachie, Samohaică, Ţâţa caprei, Ţâţa vacii, Tigvoasă, Zghihară etc.

Între judeţele României de atunci, Râmnicul ocupa un loc de cinste în privinţa podgoriilor: Tâmboieşti, Vârteşcoiu, Dălhăuţ, Faroanele. Imaginile ce însoţesc textul sunt din judeţul nostru, ceea ce întăreşte ideea că autorul este râmnicean.

Alese mulţumiri doamnei Nicoleta Leu pentru amabilitatea de a-mi pune la dispoziţie colecţia revistei GAZETA SĂTEANULUI, Anul al XVII-lea (5 Febr. 1900 – 5 febr. 1901).

Anunțuri

SALUTĂRI DIN RÂMNICU SĂRAT

29/03/2011 6 comentarii

Azi am pus mâna pe o piesă rară. O carte poştală ilustrată din perioada de pionierat a acestor bucăţi de hârtie devenite azi obiecte de colecţie. Ce înseamnă „perioada de pionierat”? Epoca de la sfârşitul veacului al XIX-lea, până la 1900, atunci când vederile purtau inscripţia: „Salutări din…” ori „Souvenir de la…”. Imaginea nu ocupa întreaga faţă recto, pentru a lăsa loc mesajului. Faţa verso era rezervată doar adresei destinatarului, tot aici aplicându-se timbrul. În cazul ilustratei „Salutări din Rîmnicu Sărat” (cu „î” din „i”), pe faţa recto regăsim două imagini, una cu Strada Carol I (azi T. Vladimirescu), cealaltă cu Str. Victoriei, rămase şi azi principalele artere de promenadă ale oraşului. Mesajul: „Primiţi mii de complimente de la fosta d-voastră elevă care nu vă va uita niciodată” (Constanţa Criandofil). Tot pe aversul ilustratei este trecută Editura Librăriei Ioan Spânu. Ştampila de pe faţa verso are data 23 iunie 1900, iar timbrul (5 bani) poartă efigia regelui Carol I. Aşadar, imaginile datează de la sfârşitul secolului XIX. Mărunt consumator de evenimente, peticul de carton ilustrat de acum un veac şi ceva are valoare de izvor şi furnizează adeseori informaţii preţioase.
La cumpăna veacurilor XIX şi XX, oraşul de pe Râmnic era de aproape jumătate de secol capitala unui judeţ de la curbura Carpaţilor, fără să atingă totuşi hotarul montan cu Austro-Ungaria. La data când anonimul fotograf a imortalizat cele două străzi, oraşul beneficiase de un import de civilizaţie apuseană, graţie preocupărilor urbanistice din vechiul regat. Cum scriam şi-n cartea „Râmnicu Sărat – itinerar subiectiv”, modernizarea oraşului a fost înlesnită de o serie de tineri edili, umblaţi prin ţările apusului, unii dintre ei având o aleasă cultură: Costache Zamfirescu, Toma Bagdat, Iosef Oroveanu, Pavel Robescu, Octaviu Blasianu, Vasile Cristoforeanu, Sava Gherghiceanu, Constantin Lupescu, Vespasian Pella.
Fotografiile de pe ilustrata de secol XIX sunt, până acum, cele mai vechi scene de stradă din colecţia mea. Sunt cu atât mai valoroase cu cât, în acele vremuri, deşi exista un atelier fotografic la Râmnic, deţinut de Bernhardt Moorys, acesta din urmă se mulţumea cu portretele din atelierul de pe Strada Carol. Nepreţuit gând ar fi avut Moorys dacă ar fi ieşit într-o zi, cu cutia şi vălul negru în spinare pe străzile oraşului, să fotografieze casele, prăvăliile, mahalalele, aşa cum erau ele pe la isprăvitul veacului XIX. Nepreţuit gând!…


Şcoala de Băieţi Nr. 3 şi Gimnaziul de Băieţi „V. Boerescu”

În prima imagine, cea de pe Strada Carol, fotograful a luat în vizor cele mai vechi şi impozante clădiri. Vorba vine „a luat în vizor”, pentru că – pe atunci – aparatele nu prea aveau vizor. Se foloseau aparate de format mare construite cu meşteşug, din lemn de esenţă rară – abanos, mahon, teck sau trandafir – cu piese metalice din bronz şi alamă, iar burduful din piele fină de cea mai bună calitate. Se foloseau câteva formate de plăci şi obiective cu distanţe focale diferite. Manipularea aparatului era complicată, o singură imagine necesitând mai multe operaţii. Expunerea rămânea la dispoziţia fotografului. Contau experienţa, inspiraţia, simţul acestuia. Mânuirea unei astfel de camere obscure lăsa suficient timp potenţialilor trecători să se aranjeze şi să pozeze „ca la fotograf”. De bună-seamă, prezenţa unui fotograf aplecat asupra cutiei sale de lemn era o raritate în acele timpuri.
Fotografia este una „didactică”, ambele imobile adăpostind şcoli. În prim-plan este Şcoala de Băieţi Nr. 3 (funcţionează în acest local de la 1 septembrie 1895), iar în plan îndepărtat, Gimnaziul „V. Boerescu” (funcţionează aici din 1893). În prezent, cele două clădiri sunt legate printr-un vestibul şi adăpostesc Colegiul Naţional „Al.Vlahuţă”. Exact în perioada când a fost făcută fotografia, N. Iorga, în trecere prin oraş, îşi nota impresiile: „[…] iată o şcoală primară frumuşică şi lângă ea gimnaziul curat ca un pahar; e despărţit de stradă printr-o grădiniţă îngrijită”. Gardul din fier forjat cu stâlpi de cărămidă aparentă rezistă (cu greu) şi astăzi, dovadă trăinicia lucrului bine făcut. În prim-plan, se observă un colţ din parcul grădinii publice, cu împrejmuire de lemn. Deci, grilajul şcolilor e mai vechi decât cel al grădinii. Corpurile de iluminat stradal turnate în fontă au dispărut de mult din geografia oraşului, fiind înlocuite cu stâlpi oribili de beton, numai buni de lipit afişe electorale. Timizi, oamenii stau la distanţă de fotograf, miraţi de ineditul momentului. Scena e puţin animată.


Strada Victoriei – inima oraşului Râmnicu Sărat

Cea de-a doua fotografia surprinde un crâmpei din agitaţia arterei comerciale a oraşului, strada meseriilor liberale, a prăvăliilor, strada care polariza viaţa economică şi culturală a urbei, boema de odinioară. Imaginea e luată din apropierea răscrucii cu Strada Primăriei (azi Primăverii), spre nord-vest. O plimbare pe această stradă era cu adevărat plăcută, ochiul trecătorului fiind atras de faţadele caselor negustoreşti ridicate în a doua jumătate a veacului XIX. Erau case cu prăvălia sau cârciuma la parter şi camerele de locuit la etaj, înguste la faţadă şi desfăşurate în adâncime. Balcoanele din fier forjat înnobilau faţadele, neputând fi găsite două modele identice. De teama hoţilor, vitrinele erau acoperite în timpul nopţii cu obloane metalice. Ridicarea lor dimineaţa era cel dintâi semn că proprietarul s-a trezit şi îşi aşteaptă muşteriii.
Artistul fotograf s-a instalat în mijlocul oamenilor. Spre deosebire de prima imagine, râmnicenii de aici sunt mai îndrăzneţi, apropiindu-se de obiectiv. În mijlocul cadrului, un adult în costum cu pălărie, însoţit de doi copii, nu scapă ocazia de a fi imortalizat. Nu departe de ei, alţi târgoveţi cu ochii aţintiţi spre cutia magică. Ei sunt „eroii” ce însufleţesc fotografia. Cunoscuţi sau anonimi, bogaţi ori săraci, sunt concitadinii noştri de peste timp care, fără să ne vorbească, ne spun multe despre viaţa lor de acum o sută de ani. O viaţă ce curgea încet şi liniştit, trăită în centrul urbei, ori în mahalalele mizere de la periferie, o existenţă a cărei monotonie nu era întreruptă decât de războaie ori cutremure.