Arhiva

Posts Tagged ‘1940’

LA PRIMĂRIE, ACUM 70 DE ANI

06/10/2011 3 comentarii

E miezul zilei la Râmnic, oraşul de sub podgorii, toropit de soarele verii anului 193…. În centru, în grădiniţa din faţa Primăriei, un fotograf se opreşte cât să ia un instantaneu. N-a ales cel mai bun moment, faţada edificiului fiind în umbră. Să trecem însă peste detaliile tehnice şi să intrăm în intimitatea momentului. Suntem în mahalaua „Vatra”, iar ceea ce vedem în imagine reprezintă miezul unui vechi oraş valah de margine. Este vorba de fosta mănăstire a Râmnicului, datorată Spătarului Mihail Cantacuzino, al cărui nume-l purta la data fotografiei Strada Toamnei de astăzi. În perioada regatului, o veche şi prefăcută clădire a mănăstirii adăpostea Primăria, iar strada pe care se găsea se numea a … Primăriei. Până în 1936, când a primit numele unui primar de la finele veacului XIX, Vasile Cristoforeanu. Bineînţeles că-n ’48, denumirea a fost schimbată de comunişti în… Primăverii. Primăria avea balcon din fier forjat şi un atic în lucarna căruia edilii montaseră un ceas. Tare-s curios dacă ceasul funcţiona. Azi, orologiul din lucarna centrală a Palatului Administrativ împiedică ciorile să intre în pod, nu arată ora exactă. Dincolo de atic, în fundal, se observă lanternoul turlei bisericii „Adormirea”, dispărut în urma restaurării. În dreapta cadrului, se distinge un alt imobil, utilizat decenii la rând pentru tot soiul de instituţii. Aici au funcţionat primele şcoli din oraşul de pe Râmnic şi tot aici a fost un atlant – Samson în luptă cu leul – ajuns într-un beci al unui muzeu bucureştean. În ziua de azi, imobilul (care poartă pompoasa titulatură de Casa Domnească) este – teoretic – inclus în circuitul turistic, dar nu este accesibil decât angajaţilor muzeului, publicul fiind sublim dar lipsind cu desăvârşire. Dacă din greşeală vreun turist rătăcit nimereşte aici (deşi nu există nici un indicator), este repede trimis la plimbare. De altfel, excrementele păsărilor care umplu treptele foişorului brâncovenesc ilustrează cum nu se poate mai bine „traficul turistic” al acestui monument istoric. Deci, în Casa Domnească domneşte liniştea…
Dar, să părăsim prezentul confuz şi nesigur şi să ne întoarcem în intimitatea clipei interbelice. În mijlocul grădinii, peisagistul de odinioară a imaginat un havuz cu arteziană. Deşi ar fi trebuit să învioreze aerul încins şi prăfos al zilelor de vară, fântâna avea mai degrabă rol decorativ, întrucât la Râmnic „apa era… pământul făgăduinţei”, după cum ne spune Octavian Moşescu: „În timpul campaniilor electorale, toţi candidaţii o promiteau: «Vreţi să aveţi apă, votaţi-ne!». După alegeri, o amnezie totală le învăluia memoria până la viitoarele alegeri. Şi totul era reluat de la început. Apa devenise… fata morgana”.
Imaginea ilustrează calmul oraşului de odinioară, un singur personaj oprindu-se-n loc pentru a poza, în faţa havuzului. Poartă costum, cămaşă cu guler tare şi pălărie de vară. Un domn, cum arareori aflăm azi pe străzile decrepite ale urbei. Câteva siluete se disting pe trotuarul din faţa Primăriei, oameni ce intră şi ies probabil în şi din instituţia de pe Strada Cristoforeanu ori sunt în drum spre piaţa din apropiere.
Iată aşadar o imagine nouă în vechimea ei, o secvenţă tihnită a unui colţ de oraş binecunoscut de râmniceni, o piesă a unui puzzle ce întregeşte încet-încet o lume apusă, puţin cunoscută şi înţeleasă.
Puţine amintesc azi acest decupaj din realitatea de altădată. Grădina este azi loc de refugiu pentru oropsiţi ai sorţii, nespălaţi şi cerşetori, iar havuzul serveşte drept coş de gunoi. Strada Primăverii a fost confiscată de taximetrişti, iar dintre cei doi castani din faţa Primăriei de odinioară, unul singur rezistă cu stoicism asaltului urinei trecătorilor. Un WC public există chiar pe locul de unde, în epoca interbelică, omul cu camera obscură a imortalizat scena, dar aspectul respingător îi face pe mulţi să-l ocolească, preferând copacii ori boschetele atunci când vor să-şi satisfacă nevoile.
Ilustrata a fost realizată de „Fotofilm Cluj” în 1940 şi pusă în vânzare la Librăria „Şcolarului” Tache Baldovin, Strada Victoriei, 39.

Tot despre Primăria de altădată puteţi citi aici.

Anunțuri

„Credinţă şi muncă, pentru ţară şi rege”

Zi de vară în târgul Râmnicului… În curtea Şcolii Comerciale s-a adunat o mulţime de elevi; fetele-s în stânga, băieţii în dreapta. În mijloc e un grup numeros de străjeri, în uniforma caracteristică, cu cămaşă albă şi pantaloni scurţi. Întrucât această organizaţie a fiinţat între anii 1937 şi 1940, înseamnă că în această perioadă a fost făcută fotografia.
Elevii fac roată în jurul directorului şcolii – profesorul Emil Butnariu, şeful Străjeriei, echipat corespunzător. Acesta, ridicat pe un mic postament, dă citire ordinii de zi.
Straja Ţării a fost o organizaţie de tineret creată şi patronată de regele Carol al II-lea. Cuprindea toţi băieţii între 7 şi 18 ani şi toate fetele între 7 şi 21 de ani. Organizaţia înlocuia asociaţia „Cercetaşii României”, însă caracterul celor două era substanţial diferit. Dacă „Cercetaşii României” era voluntară şi avea scopul educării tineretului şcolar în spirit sportiv, Straja Ţării a lui Carol al II-lea a fost o organizaţie paramilitară, obligatorie, instrumentată politic şi propagandistic. Ea avea rolul de a contrabalansa influenţa crescândă a Mişcării Legionare în rândurile tineretului român. Nu întâmplător, Straja Ţării a adoptat un stil asemănător Mişcării Legionare sau „Tineretul lui Hitler” (organizare, disciplină, simbolistic).
Comandantul suprem al Străjeriei era Carol al II-lea, supranumit şi „Marele Străjer”. Deviza străjerilor era „Credinţă şi muncă, pentru ţara şi rege”. Străjerii aveau o organizare elaborată şi desfăşurau diverse activităţi specifice cercetaşilor, care cuprindeau educaţie sportivă, gimnastică. Organizaţia avea propriile drapele, fanioane şi cântece străjereşti. Străjerii erau implicaţi în acţiuni de muncă colectivă, coordonate de Ministerul Propagandei. Erau de asemenea angrenaţi în procesul de formare a cultului personalităţii lui Carol al II-lea, fiind mobilizaţi în mari defilări cu caracter propagandistic. Straja Ţării a fost desfiinţată în 1940, imediat după înlăturarea lui Carol al II-lea de la putere, când ajunsese la patru milioane de membri.