Arhiva

Posts Tagged ‘C. C. Datculescu’

CRONICA AGRICOLĂ

10/12/2011 1 comentariu

Am găsit în „Gazeta săteanului”, revista râmniceană (ulterior bucureşteană) fondată de Constantin C. Datculescu, câteva fotografii făcute în anul 1900 în Câmpia Râmnicului, în perioada când România era grânarul Europei, iar în porturile Galaţi şi Brăila se fixa preţul cerealelor. Autorul lor este fiul lui C. C. Datculescu, cel care, după plecarea tatălui său la Bucureşti, se ocupa de ferma de la Slobozia Galbenu din judeţul Râmnicu Sărat. Fiul lui Datculescu se ascunde în spatele iniţialei „D” şi iscăleşte „Cronica agricolă”, semn că, întocmai ca părintele său, se pricepea la agricultură. În 1894, ferma de la Slobozia Galbenu primise brevetul de Furnizor al Curţii Regale.

Cronica agricolă din luna lui Cuptor a anului 1900 spune: „Recoltatul produselor păioase, afară de meiuri şi părânguri, e sfârşit în toate regiunile de câmp, iar treieratul grâului e pe finite la marii proprietari şi arendaşi. În părţile de sus a Ţerei, la munte şi la săteni d’abea acum începe”.
Interesat de maşinăriile care uşurau munca la câmp, Constantin C. Datculescu-fiul, fotografiază câteva astfel de utilaje, moderne pentru acea epocă: machina, secerătoarea-legătoarea „Bonnie” cu tăişul mărit, pluguri cu două brazde. El laudă calităţile secerătorii fabricată de un anume Behles, care „a izbutit a ne da cel mai simplu şi practic înnodător la maşina sa”. La această maşină, „tăişul s-a mărit fără ca prin aceasta să se îngreueze tragerea boilor, astfel că azi e singura legătoare ce seceră şi leagă mai multe pogoane pe zi”.

Datculescu-junior sfătuia agricultorii în privinţa grijii pentru animale: „Vitele, aşa obosite prin căratul recoltei, trebuie bine îngrijite, căci fără ele în putere e peste putinţă a lucra pământul la vreme, bine şi repede. Pe unde sunt fâneţuri semănate sau mirişti de orz şi ovăz care, generalmente, sunt, anul acesta, mai ierboase ca oricând, vitele se pot sătura repede, astfel că au timpul şi a se odihni şi a munci. Plugarul prevăzător le-a semănat şi lor, pentru iarnă, diferite nutreţuri, astfel că prea mult întrebuinţata lor hrană de paie să mai fie schimbată”.

În ediţia pe septembrie e revistei, „Sătuceanul” (în spatele căruia bănuim că se ascunde acelaşi Datculescu-jr.) face un rezumat al lucrării „Introducţiune în Ampelografia Română”, pe care fostul şef al serviciului viticol al Ministerului Agriculturii (un anume Nicoleanu) o publică în franţuzeşte cu prilejul Exposiţiunei Universale din 1900, „o lucrare superbă, care va aduce mari servicii cultivatorilor de vii”. O mulţime de soiuri se-ntâlneau în podgoriile României de-acum mai bine de o sută de ani: Creaţa, Feteasca, Verde, Plăvaia, Galbena, Iordana, Muntoasa, Pârciul, Frâncuşa, Braghina, Tămâioasa, Băşicată, Busuioacă, Ciomeagă, Coiunghios Alb, Firtigace, Mustoasă, Razachie, Samohaică, Ţâţa caprei, Ţâţa vacii, Tigvoasă, Zghihară etc.

Între judeţele României de atunci, Râmnicul ocupa un loc de cinste în privinţa podgoriilor: Tâmboieşti, Vârteşcoiu, Dălhăuţ, Faroanele. Imaginile ce însoţesc textul sunt din judeţul nostru, ceea ce întăreşte ideea că autorul este râmnicean.

Alese mulţumiri doamnei Nicoleta Leu pentru amabilitatea de a-mi pune la dispoziţie colecţia revistei GAZETA SĂTEANULUI, Anul al XVII-lea (5 Febr. 1900 – 5 febr. 1901).

VASILE CRISTOFOREANU – 115 ANI DE LA MOARTE

22/01/2011 3 comentarii

Luna aceasta, pe 12 ianuarie, s-au împlinit 115 de la moartea lui Vasile Cristoforeanu. Retro-Râmnic a marcat şi anul trecut momentul. În 2011, dăm cuvântul scriitorului Traian Gh. Cristea, binecunoscut râmnicenilor pentru prodigioasa activitate didactică şi literară. Textul de mai jos a fost publicat în ziarul „Sensul râmnicean”.
Despre Vasile Cristoforeanu s-a scris, însă insuficient după câte merite a avut. Încercăm şi noi să aducem în atenţie puţine informaţii, lăsând colegilor de istorie dreptul de a întocmi o lucrare amplă privind viaţa şi activitatea acestei personalităţi.
Tânărul cu faţa luminoasă şi ochi pătrunzători, născut în anul 1859, la Râmnicu Sărat, era un om cultivat, deschis noului, adept al civilizaţiei moderne de la sfârşitul secolului al XIX-lea. Strălucit avocat (era doctor în drept), pledează în procese mari atât în urbea natală, cât şi la Galaţi, Bucureşti bucurându-se de o situaţie materială bună. Făcea o politică democratică şi polemiza cu prietenul său C.C. Datculescu scriind în ziarul „Constituţionalul”: „Curios mi se pare, iarăşi, că simpatiile personale te-au făcut să vezi în mine un democrat. Democrat sunt;(…)
Astăzi mă plângi că vezi la mine ură; te înşeli: dragostea mea pentru tine nu a scăzut nicidecum; te-am considerat totdeauna ca pe un bărbat de inimă, dar care, în aprecierile tale de tot felul, te serveşti de prisma simpatiilor.” A se observa eleganţa omului de caracter care nu se sfieşte să spună deschis adevărul. Despre felul de a fi a lui V. Cristoforeanu scria succint, dar convingător, un ziarist în anul 1896: „Era un om cult, foarte simpatic, cinstit şi de inimă.” Nu putea să urască, nu era capabil de răzbunări şi calomnii, graţie unei alese educaţii şi inteligenţei remarcabile.
A iubit jurnalismul şi l-a onorat prin respectul adevărului şi al ideilor înalte. Admiratorii afirmau răspicat şi cu entuziasm că „avea o pană excelentă şi un gen plăcut de a scrie”. La Râmnicu Sărat a scos câteva ziare şi a onorat cu colaborările sale publicaţii precum „Voinţa Naţională” şi „Constituţionalul”.
Cei care l-au cunoscut spuneau că excela ca orator şi ca narator, căutându-i compania. Era o plăcere să te afli în preajma lui, să-l asculţi, să-i urmăreşti gesturile, privirea.
I-a plăcut mult să călătorească în străinătate (mai ales în Italia), să cunoască oraşe, aşezări, fiind deosebit de receptiv la progres şi civilizaţie. Cei din jur au remarcat şi alte trăsături, apreciind că Vasile Cristoforeanu era „un om de o mare iniţiativă şi vrednicie rară.” Aceste calităţi l-au adus pe scaunul de primar, onorând înalta funcţie exemplar între anii 1892 şi 1895.


Primăria oraşului se afla pe Str. Primăriei, numită apoi Str. Vasile Cristoforeanu (azi Primăverii)

Într-o perioadă scurtă, a reuşit să aibă înfăptuiri remarcabile. De aceea, a fost considerat „al doilea părinte al urbei R. Sărat.” Se apreciază că modernizarea oraşului nostru a început cu acest inimos şi priceput primar. Tot ce văzuse el prin oraşele europene i-a fost un reper pentru a schimba, mai târziu, faţa oraşului său natal. Să amintim câteva dintre realizările lui Vasile Cristoforeanu, realizări care-i asigură un loc aparte în istoria acestei aşezări.
Om înţelept şi cultivat, edilul de acum peste o sută de ani şi-a stabilit o strategie clară, cu priorităţi ce trebuiau împlinite: sănătatea, educaţia, alimentarea urbei cu apă, lucrările edilitare ş.a.
În domeniul sănătăţii publice, primarul Cristoforeanu înfiinţează serviciul sanitar şi serviciul barometric, fapt care a redus mortalitatea şi numărul de îmbolnăviri.
Alimentarea oraşului cu apă potabilă a fost una dintre cele mai importante înfăptuiri edilitare. S-au făcut captări de izvoare în zona Răduceşti, iar vechile cişmele primitive, de pe vremea lui Alecu Bagdat, au fost înlocuite cu cişmele de fontă, cişmele „presărate pe toate străzile oraşului.” Astfel s-a atenuat suferinţa locuitorilor din cauza lipsei de apă.
Pentru ca oraşul să arate mai frumos, a luat măsuri să fie pavat centrul lui şi o bună parte din străzi. Urbea râmnicenilor a căpătat astfel un aspect nou şi modern.
Tot în perioada cât a fost primar Vasile Cristoforeanu, au fost trasate două bulevarde: Al. I. Cuza şi Matei Basarab. Şcoala care astăzi îi poartă numele, fostă „Şcoala cu clasele I-VIII NR. 5”, s-a ridicat din iniţiativa acestui iscusit edil, inaugurarea edificiului având loc în anul 1895, adică la sfârşitul mandatului său.


Şcoala primară edificată în 1895 ce poartă azi numele primarului de odinioară

O altă realizare importantă este reorganizarea integrală a serviciului pompierilor care a fost dotat cu întregul utilaj modern din acel timp.
Contribuţiile acestui mare Om la modernizarea Râmnicului Sărat sunt deosebite.
Din nefericire, Vasile Cristoforeanu n-a trăit decât 37 de ani, lăsând în urmă preţuirea şi recunoştinţa râmnicenilor. Ziarele au consemnat decesul şi au omagiat distinsa lui personalitate: „Vasile Cristoforeanu, ofiţer al Coroanei României, fost primar al oraşului R. Sărat, a încetat din viaţă la 12 ianuarie 1896, ora 1 după-amiază.
Acest bărbat de inimă s-a stins în floarea vârstei, la 37 de ani.”

Impresionantă este însoţirea de către râmniceni, pe ultimul drum, a vrednicului bărbat; foarte multă lume („O mulţime imensă a însoţit cortegiul funerar până la cimitirul oraşului.”) şi o mare de flori („Pe carul funebru, neîncăpând marele număr de superbe coroane(…), s-a mai pus un al doilea car, care şi acesta era cu totul acoperit cu coroane de flori artificiale şi naturale, de foi de laur şi stejar, cu diferite inscripţiuni.”). Aceste manifestări au fost semnele unei totale preţuiri şi ale unei recunoştinţe de netăgăduit faţă de tânărul miruit de Dumnezeu cu atâtea calităţi. Trecând la cele veşnice, Vasile Cristoforeanu a lăsat în urmă „4 mici copii” printre care se afla şi vestita (mai târziu) Florica Cristoforeanu.


14 ianuarie 1896 – o mare de lume alături de cel mai iubit primar din istoria oraşului

O afirmaţie făcută în presa vremii ne-a zguduit. Fără s-o comentăm, lăsăm cititorii să-i descifreze conotaţiile: „Vasile Cristoforeanu (…) a murit sărac.” De ce oare? Că doar a fost un avocat virtuos, a moştenit o avere frumuşică de la părinţi, a fost şi primar câţiva ani. Care să fie misterul? Noi credem că, dimpotrivă, a murit bogat prin tot ce a lăsat în urmă.
Dar noi, oare ce obligaţii avem faţă de memoria „primului părinte” modern al oraşului Râmnicu Sărat? Ce-am făcut pentru a-l feri de uitare? Cum îi cinstim memoria?
Credem că bustul acestui destoinic bărbat îşi poate avea locul în parcul public sau în faţa Primăriei Municipale ca semn de veşnică cinstire. Avem convingerea că se mai găsesc râmniceni cu dare de mână şi dragoste de urbe ca să poată împlini o datorie de conştiinţă, pe care o simţim cu toţii faţă de VASILE CRISTOFOREANU.

Traian Gh. Cristea