Arhiva

Posts Tagged ‘Carol I’

Scóla primară de băeţi din R. Sărat

08/03/2010 6 comentarii

La începutul secolului XX, datorită tehnicii din ce în ce mai avansate în domeniul reproducerilor, capătă o largă circulaţie cărţile poştale ilustrate. Ele veneau în întâmpinarea nevoii de comunicare a oamenilor acelor timpuri. Câteva gânduri însemnate pe aversul ori pe reversul unei vederi micşorau distanţa dintre expeditor şi destinatar, dezvăluindu-i celui din urmă o secvenţă vizuală a locului de unde era trimisă.

Iată o ilustrată clasică, expediată în 1903 la Arnay le Duc, un oraş din departamentul Bourgogne din estul Franţei. Ilustrata are faţa verso rezervată doar adresei destinatarului, mesajul fiind semnat pe spaţiul liber al feţei recto, unde de fapt e imaginea, care nu ocupă întreaga suprafaţă. Cartea poştală a fost expediată de la Sihlea de un reprezentant al boierilor Grădişteni. Poate chiar Elena Grădişteanu, soţia lui Constantin Grădişteanu (1833-1890) şi sora poetului Alexandru Sihleanu (1834-1857). Sau poate e vorba de Ion C. Grădişteanu, fiul lui Constantin, deputat de Râmnic.
Interesant e că în 1903, expeditorul aminteşte un eveniment petrecut cu aproape doi ani mai devreme, anume manevrele militare din judeţul Râmnicu Sărat din toamna lui 1901, desfăşurate la Sihlea, manevre la care a luat parte însuşi regele Carol I. Nu e greu de bănuit că alegerea judeţului nostru a fost influenţată de Grădişteni. „A cette occasion le roi de Roumanie et ses augustes hôtes out honoré de leur prezence notre château”, scrie expeditorul sub imagine. „Notre chateau” desemna castelul costruit de Grădişteni între 1880 şi 1886, după planurile austriacului Holtzer, devenit astăzi, după numeroase modificări, şcoală generală.
Tot o şcoală putem vedea şi pe faţa recto a ilustratei. Şi nu orice şcoală! E vorba de cel mai vechi imobil destinat unei şcoli primare din oraşul nostru : Şcoala N°. 1 de Băieţi. Despre ea aflăm că „S-a construit în anul 1885, în locul cumpărat de comună de la Grigore Nelepcu. Construcţie de zid masiv, acoperită cu tablă de fier, se compune dintr-un corp cu etagiu, are patru clase, un vestibul, două culoare, o cameră pentru cancelarie, iar la etagiu de sus patru camere pentru locuinţa directorului, un culoar şi două latrine, iar ca dependinţe în curte o magazie de scânduri şi o (?). Acest imobil se află împrejmuit cu zăplazi de scânduri. Se învecinează la răsărit cu Strada Elisabeta Doamna, la apus cu proprietatea domnului Enache T., la miazănoapte cu proprietatea Bisericii Robeasca şi la miazăzi cu Strada Ştefan cel Mare. Terenul ocupat de acest imobil împreună cu curtea are o suprafaţă de 8000 m.p. ”.
Fotografia e făcută dimineaţa. Ne dăm seama de acest lucru după cum cade umbra şi după aşternuturile scoase la aerisit printr-una dintre ferestrele de la etaj, unde, aşa cum aţi aflat, era locuinţa directorului. De altfel, în cadrul celorlate două feretre ale faţadei apar directorul şi soţia sa. Îl zăriseră probabil pe fotograful instalat în faţa şcolii şi nu doreau să treacă neobservaţi. M-am întrebat şi altădată, mă întreb şi acum : doreau să vadă ce se întâmplă în curte sau doreau să fie fotografiaţi ? Oricine ar fi fost fotograful şi oricât de departe te-ai fi aflat, nu puteai rata ocazia unică de a fi prezent în cadru. Era, în cele din urmă, singura dovadă că ai fost prezent în acel spaţiu şi acel timp. Spre deosebire de cei de la etaj, la parter, în faţa intrării, observatorul atent distinge două siluete aşezate, posibil învăţători aflaţi în recreaţie. În dreapta cadrului se disting mai multe pupitre pentru cei mici.
Din păcate, nu se ştie cine a condus şcoala între 1885 şi 1906, pentru a putea spune cine este personajul de la fereastră. Cunoaştem directorii începând cu Ion Enescu (1906-1910) şi terminând cu Valentina Bacşei (din 1998). Cel mai „longeviv” director s-a dovedit Dimitrie Dicescu (1910-1937), frate cu Toma, Lazăr şi Nicolae, toţi fiii preotului Ştefan Dicescu, toţi demni reprezentaţi ai târgului de odinioară.
Cea mai mare parte a celui de-al IX-lea deceniul al veacului trecut am petrecut-o pe băncile acestei şcoli. E drept că în localul nou, construit în 1970. Dar am învăţat şi în clădirea ridicată cu 125 de ani în urmă. Nu ştiam atunci prea multe despre şcoala veche. Stiam însă (ştiu şi acum) că e cea mai bună şcoală din oraş. A fost, este şi va fi.

PALATUL FISCAL

21/02/2010 13 comentarii

Am scanat imaginea de mai sus dintr-un album monografic al Râmnicului, apărut în 2005. Legenda care însoţeşte fotografia conţine mai multe greşeli. În primul rând, denumirea: Casa Gheorghiţă Lupescu. Cel care a ridicat casa a fost Constantin Lupescu, fiul lui Gh. Lupescu. Deci, denumirea corectă este Casa Lupescu (Constantin). Arhitectul nu este Anghel Saligny (nici nu era arhitect, era inginer), ci Leonida Negrescu, care a construit un imobil geamăn în Bucureşti, pe Str. Batiştei, pentru primarul capitalei, Procopie Dumitrescu. Soarta a făcut ca, dintre cele două case, astăzi să se păstreze doar cea de la Râmnicu Sărat.
„În 1901 locuieşte câteva zile aici regele Carol I”, afirmă autorii. De fapt, regele n-a „locuit” niciodată în casa familiei Lupescu, ci doar a înnoptat în noaptea de 28-29 septembrie 1901, cu prilejul popasului la Râmnicu Sărat, prilejuit de nişte manevre militare desfăşurate în judeţ.

Potrivit autorilor albumului, casa este „o adevărată bijuterie a arhitecturii româneşti”. Că este într-adevăr o „bijuterie” suntem de acord, dar că ea aparţine arhitecturii româneşti, ne îndoim. Leonida Negrescu nu a făcut decât să imite arhitectura franceză, la modă în epocă, copiind până în cele mai mici detalii vreo vilă de pe malurile Senei. De altfel, era cel de-al doilea arhitect român (după Ion Mincu) cu diplomă la Beaux Arts Paris, luată în anul 1887. Fiind un timp arhitect şef la Ministerul de Instrucţie, a proiectat mai multe şcoli, printre ele şi gimnaziul râmnicean, azi Colegiul „Al. Vlahuţă”. Aşadar, casa de pe Str. Gh. Lupescu nu are nimic în comun cu arhitectura românească, cu stilul naţional inaugurat de Ion Mincu în 1886. O foarte succintă caracterizare arhitecturală poate fi citită în cartea mea, „Râmnicu Sărat – itinerar subiectiv”, la pag. 115: „Imobilul se face remarcat printr-o bogată ornamentaţie, prin elementul central scos în relief din planul faţadei, ce prezintă la partea superioară un fronton cu timpanul decorat cu motive vegetale. Golul în plin cintru al intrării este încadrat de pilaştri, iar deasupra are o amplă ornamentaţie în ipsos, din care se remarcă două cornuri ale abundenţei. Un belşug propriu uneia dintre cele mai avute familii din târgul Râmnicului”.

Singurul detaliu «românesc» ar putea fi considerat cartuşul decorativ de sub fronton, inscripţionat cu un tip de literă pe care tot Ion Mincu l-a inventat pornind de la alfabetul slav, folosit în vechile biserici medievale româneşti. Inscripţia „PALATUL FISCAL” va fi apărut deasupra intrării după ce casa a fost vândută Ministerului de Finanţe (în 1927), şi nu „donată primăriei oraşului”, cum susţin monografii albumului mai sus amintit.

REGELE, PRINŢUL ŞI PRINŢESA LA RÂMNICU SĂRAT

În toamna anului 1901, regele Carol I a fost preţ de câteva zile oaspetele judeţului Râmnicu Sărat. Cum pe aceste locuri s-au dat bătălii grele, Carol s-a gândit că ar fi binevenite nişte manevre militare desfăşurate tocmai în ţinutul greu încercat al Râmnicului.

Revista ilustrată enciclopedică „Gazeta săteanului” din 5/18 octombrie 1901 prezenta cititorilor desfăşurarea manevrelor militare din apropierea oraşului Râmnicu Sărat, un eveniment la care participa însuşi regele Carol I, însoţit de principele moştenitor Ferdinand şi principesa Maria.
„Manevrele au închipuit lupta a două armate, una care, venind din Moldova, după ce s-ar fi făcut stăpână şi peste fortificaţiile de la Focşani-Nămoloasa, ar căuta să apuce linia Ploieşti-Bucureşti şi să împresoare capitala ţării, Bucureşti. Bătălia cea mare s-a petrecut tocmai în judeţul Râmnicu Sărat şi cu această ocazie s-a putut arăta vlaga soldaţilor, bunătatea cailor, priceperea ofiţerilor de la cei mici până la generali. Majestatea Sa Regele şi Alteţa Sa Principele Moştenitor au rămas foarte mulţumiţi de manevre, scoţând din ele toate învăţăturile cuvenite.

Oraşul Râmnicu Sărat, locul unde s-a înfiinţat această revistă enciclopedică de popularizare, a avut onoarea prea deosebită de-a găzdui pe Majestatea Sa.”

Universul literar din 15 octombrie 1901 prezintă pe prima pagină întoarcerea trupelor la Râmnicu Sărat

„M. S. Regele a fost două zile oaspetele judeţului Râmnicu Sărat, găzduind în castelul de la Sihlea al Doamnei Elena C. Grădişteanu şi trei zile al oraşului Râmnicu Sărat, care în tot timpul a fost în sărbătoare. Aceasta cu prilejul manevrelor corpului al III-lea, împărţit în două armate deosebite, de nord şi de sud. Cu tot timpul potrivnic din cauza ploilor mari, şi tocmai pentru aceasta, izbânda manevrelor a fost mare. S-a învederat încă o dată cât e de rezistent soldatul român şi că România nu trebuie să regrete marile sacrificii ce face cu armata sa.
Râmnicenii pot fi mândri de cinstea ce li s-a făcut şi nu vor uita niciodată binevoitoarea atenţiune a iubitului nostru Rege, care le-a arătat cu toate ocaziunile mulţumirea sa.”
Regele a sosit la Râmnic în după-amiaza zilei de 28 septembrie, de la Sihlea. Primirea a fost strălucită. Din gară suita regală a mers la catedrala oraşului, unde P.S.S. Episcopul Dionisie al Buzăului a oficiat un Te-Deum, după care a descins la casa lui Constantin Lupescu, primarul Râmnicului. A urmat vizita la gimnaziul de băieţi Vasile Boerescu (actualul Colegiu Al. Vlahuţă), la spitalul judeţean şi la penitenciarul judeţului. De-a lungul străzilor împodobite cu arcuri de triumf şi steaguri, mulţimea aclama pe suveran.

În seara zilei de 29 septembrie, Regele a oferit un banchet în salonul Prefecturii. Au luat parte Principele Ferdinand; Alteţa Sa Regală Principele ereditar de Saxa-Meiningen; Excelenţa Sa Baronul Dr. de Frege-Weltzien, vice-preşedintele Reichstagului German, marele agronom din Abtnaudorf de lângă Leipzig, care voiajează cu Baroneasa – soţia sa şi d-şoara de Frege, la Constantinopol; ataşaţi militari ai marilor puteri; Dimitrie Sturdza, preşedintele consiliului de miniştrii şi ad-interim la resbel; Ion I. C. Brătianu, ministrul lucrărilor publice; senatorii şi deputaţii judeţului Râmnicu Sărat, prefectul şi primarul. Numărul participanţilor a fost de 120.

Tincuţa Lupescu, fiica primarului Constantin Lupescu, l-a primit pe rege oferindu-i un buchet de flori

Duminică, 30 septembrie, Regele a vizitat şcolile şi Primăria. La ambele şcoli, Majestatea Sa Regele a fost întâmpinat de prefectul judeţului şi de primarul oraşului, de corpul profesoral, iar elevii au cântat imnul regal.
După defilarea de la marginea oraşului, dincolo de gara cea nouă, Regele „a plecat mulţumit de izbânda manevrelor şi plăcut impresionat de chipul cu totul strălucit cum, cu drag, l-a serbat micuţul dar curatul orăşel Râmnicu Sărat, a cărui întreagă populaţie, în aceste zile şi în cele precedente, n-a avut altă grijă decât de a face o primire frumoasă celor ce le-au adus marea cinste de a fi oaspeţi trei zile.”
În aceeaşi zi, regele a plecat spre Sinaia „mulţumit de izbânda manevrelor şi plăcut impresionat de chipul cu totul strălucit cum, cu drag, l-a serbat micuţul, dar curatul orăşel R.-Sărat”.

Prima carte poştală militară, considerată întreg poştal prin faptul că nu necesita francarea.
Din ea aflăm că reşedinţa Lupeştilor a beneficiat de lumină electrică pe durata şederii regelui.

Cu prilejul vizitei regale, s-au editat mai multe cărţi poştale ilustrate cu manevrele militare. Cel care a editat aceste ilustrate a fost farmacistul Alexandru Iteanu, imaginile fiindu-i puse la dispoziţie de fotograful bucureştean S. Korn, cel care l-a însoţit pe rege în judeţul Râmnicu Sărat.