Arhiva

Posts Tagged ‘Emilian Constantinescu’

GRĂDINA PUBLICĂ, 193…

22/11/2011 1 comentariu

Anul 193… E o zi de vară, iar un fotograf s-a oprit în grădina publică a unui mic oraş de provincie, capitala unui judeţ de la curbura Carpaţilor. E amiază şi grădina e toropită de văpaia anotimpului, iar puţinii orăşeni pe care miezul zilei i-a prins în grădină caută umbra şi răcoarea. În mijlocul unu petic de verdeaţă şi a unui havuz, o ţâşnitoare pricăjită împrăştie câţiva stropi de apă. În rest, uscăciune. În ciuda caniculei, fotografii au succes. În decor văratic, ascuns îndărătul unui aparat de format mare cu burduf ori a unui modern „Leica”, omul cu camera obscură vânează (mai ales la sărbători) râmniceni dornici să-şi imortalizeze chipul. Fotograful are succes deoarece, spre deosebire de pictură, fotografia se poate acoperi de sărutări şi se poate trimite în plic persoanei iubite.
La bufetul teatrului, câţiva muşterii fac politică la o „delicioasă bere Bragadiru”. Liberali sau conservatori, regalişti ori republicani, cu toţii se bucură de licoarea rece şi de umbra zidurilor vechiului Teatru Comunal. Dacă e duminică, fanfara Regimentului de Infanterie din oraş le-ncântă auzul.
Cu mulţi ani în urmă, Emilian Constantinescu, fost absolvent al gimnaziului de băieţi din oraş, revine în oraş şi „fotografiază” în cuvinte grădina publică. Să-i dăm cuvântul:

După câţiva ani de aspră rătăcire prin alte meleaguri ale ţării, venisem – în vara aceasta – pentru un popas mai îndelung în oraşul copilăriei.
Mişcat de freamătul impresiilor şi obosit, parcă, de povara amintirilor m-am aşezat pe o bancă din grădina publică. După-amiaza era senină, caldă şi însorită. Din când în când câte o frunză se clătina şi cădea, cu zgomot molcom, la pământ.
Încet, încet, aleea, pustie la venirea mea, începu să se însufleţească. Singuratici sau în grup, râmnicenii îşi făceau plimbarea cotidiană.
Nu m-a cunoscut şi n-am cunoscut pe nimeni. Era lumea cea nouă, ce se ridicase în răstimpul lipsei mele. Astfel grădina, în aparenţă aşa de animată, era pustie pentru mine. Şi-atunci, în amarul izolării, au prins să se înfiripe icoane din altă vreme, figuri trecute demult în lumea rece a umbrelor. Mă vedeam şi eu, copil sau adolescent, pe aceeaşi bancă, pe aceeaşi alee, dar în alt decor, sub privirea altor ochi.

Mulţumiri distinsei doamne Nicoleta Leu, cea care mi-a pus la dispoziţie imaginile.

Anunțuri

ANUARUL GIMNAZIULUI „VASILE BOERESCU”

Prin bunăvoinţa domnului Constantin Dinu Mazilu, fiul reputatului profesor râmnicean Dumitru P. Mazilu (1885-1964), am intrat în posesia Anuarului Gimnaziului „V. Boerescu” (1909-1915). După cum ştiţi, acest gimnaziu a devenit în ziua de azi Colegiul Naţional „Al. Vlahuţă”, o şcoală cu care râmnicenii se mândresc.
Revenind la anii 1909-1915, e bine să ştiţi că Râmnicul era un orăşel cu aprox. 15 000 de locuitori şi, în pofida faptului că era capitală de judeţ, nu avea niciun liceu. De aceea, cei ce doreau să urmeze liceul trebuiau să plece din oraş. Astfel a procedat Octavian Moşescu care, după absolvirea gimnaziului în anul 1911, a urmat liceul „Anastasie Başotă” din Pomârla. Şi, pentru că am pomenit de Octavian Moşescu, un talentat publicist şi colecţionar de artă, cititorii vor fi probabil miraţi să afle că acest admirabil mânuitor al condeiului figura, la finele anului şcolar 1909-1910, corigent la limba română şi limba franceză. Se găsea atunci în clasa a IV-a (corespondenta clasei a VIII-a de azi), iar cel care l-a lăsat corigent era tocmai dirigintele clasei a IV-a, profesorul de limba română Dumitru P. Mazilu. Respins în sesiunea din septembrie 1910, va promova (cu media generală 5,00) abia în iunie 1911.
În aceeaşi clasă cu Octavian Moşescu se afla Emilian Constantinescu, viitor profesor secundar şi avocat, cel care – în Almanahul Râmnicului din 1933 – semna o tulburătoare evocare despre râmnicenii de altădată, intitulată „Siluete râmnicene”. Era premiantul clasei.
Printre elevii gimnaziului îl mai aflăm pe D.D. Roşescu (clasa a II-a), corigent şi el la matematică, în septembrie 1909. La începutul anilor ’30, preotul D.D. Roşescu din Bălţaţi conducea, în calitate de preşedinte, Şcoala de cântăreţi bisericeşti din Râmnicu Sărat.
Despre viitorul avocat şi deputat Virgil Sotirescu (clasa a IV-a) aflăm că, în iunie 1910, promovează examenul de corigenţă la disertaţie.
Anuarul Gimnaziului „V. Boerescu” (1910) a fost tipărit la tipografia „Lumina” N. Chiriţescu, Strada Traian, nr. 13.