Arhiva

Posts Tagged ‘Gabriel Dobreanu’

O după-amiază pe Strada Carol… Anii 1900

20/02/2012 10 comentarii

E o după-amiază târzie şi calmă la Râmnic, un orăşel cu nici 15 000 de locuitori… Trecând pe Strada Carol, un fotograf se opreşte în apropierea Gimnaziului de Băieţi, o clădire desenată de Leonida Negrescu la cumpăna veacurilor XIX şi XX. Aici învaţă cei mai buni elevi din oraş, iar exigenţa profesorilor nu-i scuteşte pe niciunul dintre ei.
Elevul Octavian Moşescu rămâne corigent la limba română şi limba franceză în clasa a IV-a (echivalenta clasei a VIII-a de azi), iar cel care-l pedepseşte este tocmai dirigintele său, profesorul de limba română Dumitru P. Mazilu. Respins în sesiunea din septembrie 1910, promovează (cu media generală 5,00) abia în iunie 1911.
În aceeaşi clasă cu Octavian Moşescu se află Emilian Constantinescu, viitor profesor secundar şi avocat, cel care – în Almanahul Râmnicului din 1933 – semna o tulburătoare evocare despre râmnicenii de altădată, intitulată „Siluete râmnicene”. Era premiantul clasei.
Printre elevii gimnaziului îl mai aflăm pe D.D. Roşescu (clasa a II-a), corigent şi el la matematică, în septembrie 1909. La începutul anilor ’30, preotul D.D. Roşescu din Bălţaţi conducea, în calitate de preşedinte, Şcoala de cântăreţi bisericeşti din Râmnicu Sărat.
Despre viitorul avocat şi deputat Virgil Sotirescu (clasa a IV-a) aflăm că, în iunie 1910, promovează examenul de corigenţă la disertaţie.
Revenind la fotografie, observăm că aceasta este luată dinspre sud şi încadrează faţada aproape în totalitate. Poarta care astăzi se găseşte în dreptul intrării profesorilor se afla în urmă cu mai bine de o sută de ani în colţul de sud-vest al grădinii gimnaziului.
Cadrul este animat de concitadinii noştri de peste timp. Oamenii pozează „ca la fotograf”, stând pe loc, cu ochii aţintiţi în obiectiv. În mijloc, un domn în costum, cu pălărie, papion şi baston, se încredinţează că prezenţa sa nu va trece neobservată. Puţin mai departe, în dreptul intrării profesorilor, doi copii sunt şi ei atenţi la omul cu camera obscură. Unul dintre ei s-a cocoţat pe postamentul din calcar al gardului din fier forjat. În plan îndepărtat, mai mulţi elevi de gimnaziu (se recunosc după şepci) privesc curioşi la neobişnuita apariţie a unui fotograf pe strada prăfuită din oraşul lor. Nu îndrăznesc să se apropie, „topindu-se” în peisajul unei urbe de provincie, la început de veac XX.
Imaginea a fost expediată în septembrie 1909, ceea ce înseamnă că fotografia a fost făcută în prima decadă a secolului, probabil pe vremea primariatului lui Gabriel Dobreanu (între 1905 şi 1907).

Anunțuri

PRIVIGHETOAREA DIN RÂMNICU SĂRAT

09/07/2011 5 comentarii

O privighetoare a avut fantezia să-şi facă cuib în grădina publică din Râmnicu Sărat, acum două luni. Trilurile ei superbe au stârnit la o sumă de persoane dorinţa de a o poseda. Aşa se întâmplă şi cu persoanele care adesea sunt comparate cu privighetorile. Deosebirea e numai că pe o privighetoare veritabilă nu poţi s-o ademeneşti cu parale. Râmnicenii amatori au întins deci laţuri, pentru ca prin curse perfide să puie mâna pe privighetoare.
Ce se întâmplă? Aflând despre aceste manopere frauduloase, d. dr. Dobreanu, primarul oraşului, a dat ordin la doi gardişti ca să privegheze pe privighetoare, să o urmărească pas cu pas şi să nu îngăduie să fie făcută prizonieră.
De două luni de zile sergenţii de oraş îşi îndeplinesc conştiincios această unică şi originală însărcinare. Când privighetoarea zboară dintr-un pom într-altul, cei doi cerberi aleargă după ea şi n-o slăbesc din ochi.
Această privighetoare costă până acum comuna Râmnicu Sărat 160 de lei, socotind a 40 de lei pe lună leafa unui gardist. Scump dar face, căci orchestra naţională sau o muzică militară în grădina publică ar fi costat mult mai mult şi ar fi cântat mult mai prost. „No, che tare-i minunate!”, a exclamat d. dr. Dobreanu, care e „frache ghe ghincolo”, făcând această socoteală din care reiese până la evidenţă modul părintesc cum administrează d-sa averea municipală.
Sunt însă unele guri rele din opoziţie care, vorbind de cazul cu privighetoarea din grădină, nu se sfiesc să parodieze astfel o cunoscută romanţă:

Privighetoarea din grădină
Nu ştiu ce-a vrut să înţeleagă,
Când mi-a şoptit cu duioşie
Primarul n-are mintea-ntreagă
Cu ce delir, cu ce ardoare,
El mă păzeşte, cum vedeţi,
Căci el vrea o privighetoare
Cu-ai lui sticleţi, cu-ai lui sticleţi.

Ghiţă, „Furnica”, mai 1905