Arhiva

Posts Tagged ‘Nicolae Iorga’

UN VECHI VAD DE VRĂJMĂŞIE

04/01/2012 2 comentarii

Fix în urmă cu 103 ani, pe 4 ianuarie 1909, Nicolae Iorga le vorbea râmnicenilor despre „un vechi vad de vrăjmăşie între români”. Unde se întâmpla asta? Probabil în amfiteatrul Gimnaziului de Băieţi de pe Strada Carol, actualul Colegiu Naţional „Al. Vlahuţă”.

În discurs, Iorga aminteşte iubirea pentru colţul de pământ unde te-ai născut, iubire care nu prea se mai regăseşte la compatrioţi: „boierii râmniceni, de pildă, nu treceau la Bucureşti decât dacă se ridicau la rang până să intre în Divanul domnesc ori să ia loc în protipendada celor «cinci» mai mari”. Istoricul deplânge starea de lucruri de la cumpăna veacurilor XIX şi XX, când românii nu numai că nu îngrijeau monumentele istorice, dar nici măcar nu le cruţau, nu le sufereau, dărâmându-le cu o totală lipsă de discernământ: „De aici şi jalnica risipă cu asemenea monumente care s-a făcut aici (la Râmnic, n.n.), sfărâmându-se deunăzi, în mijlocul indiferenţei publice, care trebuie să înceteze totuşi odată, biserica lui Ştefan cel Mare, refăcută de Constantin Brâncoveanu, şi înlăturându-se apoi, cu o adevărată furie a ignoranţei şi lipsei de pietate, până şi bolta porţii de intrare şi o parte din rămăşiţele zidului de împrejmuire”. Nimic nou sub soare, nu-i aşa? Asistăm şi azi la dispariţia unor vechi ziduri, fără să ne pese.
Conferenţiarul militează în continuare pentru încetarea acestei nenorocite stări de spirit, „pentru a păstra măcar puţinul care ne-a rămas”. Două „puteri” trebuie să stea în faţa „popoarelor harnice şi strângătoare şi ajunse astfel într-o uriaşă expansiune”: „munca de astăzi şi amintirea trecutului”.
Odată introducerea făcută, Iorga purcede la scoaterea la iveală a trecutului Râmnicului. Este amintit vadul Râmnicului, pe unde treceau „drumeţii călări, cărăuşii români cu carele lor greu încărcate mergând pe drumuri desfundate, care n-aveau, ca acelea de azi, pretenţia de a fi şosele, şi adesea şi oştile”. La curbura carpatică s-a vărsat sânge frăţesc şi – spune Iorga – „aici ar trebui să se găsească azi alţi oameni care să ridice monumente ispăşitoare”. Biserica de la Râmnic a lui Ştefan (vezi foto) a fost „durată aşa de solid, încât a putut să ţie până în zilele lui Brăncoveanu, răspânditorul de aur pentru sfinte lăcaşuri. Acesta o prefăcu – pentru ca s-o dărâme barbar cei de astăzi, lăsându-i în noroi pisania brâncovenească, piatra sub care s-a plecat smerit înaintea lui Dumnezeu capul lui Constantin-Vodă, când, în vreme de călătorii dese ale Domnilor, cunoscuţi şi iubiţi de ţară, pe care o cunoşteau şi iubeau, a cercetat Râmnicul, la 1706. Acea pisanie aruncată şi batjocorită, venind de la un meşter muntean şi dictată de unul din boierii Brâncoveanului, adesea înduşmănit şi el cu Domnii moldoveni, zice însă – ce semn bun! – lui Ştefan cel dintâi ctitor”. Biserica lui Ştefan, reconstruită practic de Brâncoveanu, va fi dărâmată în 1896, „fără a se lua măcar fotografii după zidirea sălbatic nimicită”.
Mănăstirea lui Mihail Cantacuzino a fost construită în 1891 şi 1897, „închinându-se mănăstirii Sinaia din Arabia”. „Mănăstirea a scăpat de furioşii reformatori ai vremurilor noi, şi sunt sigur că aţi şti să opriţi atentate viitoare împotriva acestui impunător monument, care trebuie scutit de vecinătatea urâtelor clădiri în care s-au prefăcut vechile chilii”. Mă alătur ideii marelui nostru istoric de a îndepărta construcţiile şubrede de pe latura de nord a vechii mânăstiri. Odată înlăturate aceste hidoşenii, biserica va putea admirată în toată splendoarea sa.
În continuare, conferenţiarul descrie arhitectura bisericii, după care aminteşte luptele dintre ruşi şi turci din apropierea oraşului, numele lui Suvorov nefiind trecut cu vederea.

CUVIOASA PARASCHEVA ŞI PASAJUL POPILOR

17/02/2010 8 comentarii

Dăm timpul înapoi cu aproape o sută de ani… Un fotograf rătăceşte pe străzile Râmnicului. În partea de miazănoapte a târgului, nu departe de apa Râmnicului, pe Strada Cuvioasa Parascheva, hoinăreala îi dezvăluie o biserică, recent ridicată, ce stă pe locul ctitoriei lui Ştefan cel Mare din veacul al XV-lea.
Pe la finalul celui de-al XIX-lea veac, arhitectul cu origine râmniceană Nicolae Gabrielescu decide dărâmarea bisericii „Piatra”, din cauza stării în care se afla şi a faptului că nu se mai păstra niciun element de interes arhitectonic şi istoric. Ca urmare, autorităţile dispun, în anul 1897, dărâmarea şi apoi reconstruirea bisericii, cu hramul Cuvioasa Parascheva, lucrare realizată în anul 1907 după planurile arhitectului Nicolae Gabrielescu de către arhitectul C. G. Vernescu.

Biserica „Piatra” sau „Domneasca”, sec. XV, atribuită lui Ştefan cel Mare

Îndepărtarea din geografia oraşului de pe Râmnic a singurei biserici ştefaniene din Ţara Românească este condamnată de Nicolae Iorga în 1910, când îi avertizează pe locuitorii oraşului cu privire la mănăstirea din piaţă: „Nu s-ar săvârşi o mai mare greşeală, decât a lăsa ca vandalii să dărâme şi acest măreţ monument, cum au dărâmat biserica lui Ştefan cel Mare”. În ochii marelui istoric, arhitectul Gabrielescu nu este altceva decât un „vandal” care ne-a sărăcit, atât pe noi – râmnicenii – dar şi pe ceilalţi iubitori de trecut din ţară, de un monument de aleasă însemnătate istorică.
Dar să revenim la fotograful nostru… După câţiva paşi prin colbul drumului, aceasta se opreşte la răscrucea dintre Strada Cuvioasa Parascheva (azi Patriei) şi Pasajul Popilor (azi Lt. Pantazescu). De aici fotografiază catedrala oraşului. Pasajul Popilor se observă în imagine, însoţind zidul ros de vreme ce flanca odinioară biserica. Pe vremuri, lega Strada Topliceni de Strada Unirii şi era străbătut de Iazul Morilor.
În prezent, din acest unghi, biserica nu se poate fotografia întrucât blocurile ce o sufocă din toate părţile împiedică o astfel de încadrare. După greşeala înlocuirii vechii biserici de secol XV cu una de secol XX, a urmat o alta – închiderea bisericii cu fronturi de blocuri ce obturează monumentul religios, care nu poate fi admirat decât frontal. Nădăjduim că râmnicenii se vor opri la aceste două greşeli.