Arhiva

Posts Tagged ‘Octavian Moşescu’

CHIOŞC PENTRU VÂNDUT TUTUN – 1921

28/06/2012 3 comentarii

Prin bunăvoinţa istoricului de artă Alexandru Măciucă (nepotul lui Octavian Moşescu), am intrat în posesia unui plan al unui „chioşc pentru vândut tutun” al invalidului Marin Spânu din Râmnicu Sărat. Datat în anul 1921, invaliditatea sus-numitului se datora probabil Primului Război Mondial.

Planul cuprinde o vedere din faţă şi două secţiuni – una verticală şi una orizontală, aceasta din urmă octogonală. Construit probabil din lemn, chioşcul avea multe deschideri vitrate şi tejghele pentru vânzarea tutunului şi a ziarelor. Acoperişul e înalt, în formă de cupolă. Un brâu cu motive populare tradiţionale înconjoară octogonul.

Desenat probabil de mâna unui arhitect, chioşcul nu este o construcţie monumentală, de anvergură, ci un accesoriu stradal bine integrat în peisajul oraşului de altădată, o bijuterie prezentă şi binevenită în complinirea confortului citadin.

O după-amiază pe Strada Carol… Anii 1900

20/02/2012 10 comentarii

E o după-amiază târzie şi calmă la Râmnic, un orăşel cu nici 15 000 de locuitori… Trecând pe Strada Carol, un fotograf se opreşte în apropierea Gimnaziului de Băieţi, o clădire desenată de Leonida Negrescu la cumpăna veacurilor XIX şi XX. Aici învaţă cei mai buni elevi din oraş, iar exigenţa profesorilor nu-i scuteşte pe niciunul dintre ei.
Elevul Octavian Moşescu rămâne corigent la limba română şi limba franceză în clasa a IV-a (echivalenta clasei a VIII-a de azi), iar cel care-l pedepseşte este tocmai dirigintele său, profesorul de limba română Dumitru P. Mazilu. Respins în sesiunea din septembrie 1910, promovează (cu media generală 5,00) abia în iunie 1911.
În aceeaşi clasă cu Octavian Moşescu se află Emilian Constantinescu, viitor profesor secundar şi avocat, cel care – în Almanahul Râmnicului din 1933 – semna o tulburătoare evocare despre râmnicenii de altădată, intitulată „Siluete râmnicene”. Era premiantul clasei.
Printre elevii gimnaziului îl mai aflăm pe D.D. Roşescu (clasa a II-a), corigent şi el la matematică, în septembrie 1909. La începutul anilor ’30, preotul D.D. Roşescu din Bălţaţi conducea, în calitate de preşedinte, Şcoala de cântăreţi bisericeşti din Râmnicu Sărat.
Despre viitorul avocat şi deputat Virgil Sotirescu (clasa a IV-a) aflăm că, în iunie 1910, promovează examenul de corigenţă la disertaţie.
Revenind la fotografie, observăm că aceasta este luată dinspre sud şi încadrează faţada aproape în totalitate. Poarta care astăzi se găseşte în dreptul intrării profesorilor se afla în urmă cu mai bine de o sută de ani în colţul de sud-vest al grădinii gimnaziului.
Cadrul este animat de concitadinii noştri de peste timp. Oamenii pozează „ca la fotograf”, stând pe loc, cu ochii aţintiţi în obiectiv. În mijloc, un domn în costum, cu pălărie, papion şi baston, se încredinţează că prezenţa sa nu va trece neobservată. Puţin mai departe, în dreptul intrării profesorilor, doi copii sunt şi ei atenţi la omul cu camera obscură. Unul dintre ei s-a cocoţat pe postamentul din calcar al gardului din fier forjat. În plan îndepărtat, mai mulţi elevi de gimnaziu (se recunosc după şepci) privesc curioşi la neobişnuita apariţie a unui fotograf pe strada prăfuită din oraşul lor. Nu îndrăznesc să se apropie, „topindu-se” în peisajul unei urbe de provincie, la început de veac XX.
Imaginea a fost expediată în septembrie 1909, ceea ce înseamnă că fotografia a fost făcută în prima decadă a secolului, probabil pe vremea primariatului lui Gabriel Dobreanu (între 1905 şi 1907).

ANALELE RÂMNICULUI

02/07/2010 8 comentarii

Câţi dintre dumneavoastră ştiu că pe la începutul anilor ’20, Ion Gane, un profesor inimos din Râmnicu Sărat, s-a străduit să scoată o revistă lunară de cultură, „ANALELE RÂMNICULUI”? Primul număr a apărut în iunie 1923, iar ultimul în mai 1924. Aşadar, revista n-a rezistat decât un an, dar – în acest scurt răstimp – a dat la iveală aspecte puţin cunoscute ale trecutului judeţului de la curbura Carpaţilor. Întreaga colecţie a revistei ne-a fost pusă la dispoziţie de dl. Constantin Dinu Mazilu, fiul lui Dumitru P. Mazilu şi strănepotul lui Gheorghiţă Lupescu, primul reprezentant al ţăranilor în divanul Ţării Româneşti. RETRO-RÂMNIC mulţumeşte acestui nobil domn pentru sprijinul dezinteresat acordat.
De pe coperta celui dintâi număr, aflăm că redacţia revistei se găsea pe Strada C. Brâncoveanu (probabil la locuinţa profesorului Gane), iar administraţia pe Strada Carol, Nr. 20, în casa lui Menelas Chircu. Coincidenţă: la decenii distanţă, acolo s-a aflat o bucată de timp şi redacţia ziarului „Sensul râmnicean”.
Numărul de debut cuprinde precuvântarea directorului, Ion Gane:
„După multe şovăiri şi piedici pe care, fatal, au avut să le preîntâmpine, Analele Râmnicului apar în sfârşit, cu scopul de a răspândi lumină şi adevăr în judeţul pe care vor să-l reprezinte culturaliceşte. Titlul revistei nu e nici mai mult nici mai puţin pretenţios decât atâta cât trebuie să fie. Le-am zis „Anale” fiindcă dorim ca, după scurgerea multor ani, cei care vor cerceta trecutul cultural al oraşului şi judeţului nostru, să răsfoiască întreaga colecţie a revistei întocmai ca pe nişte adevărate anale; le-am zis ale „Râmnicului”, fiindcă revista trebuie să intereseze, în primul rând, pe toţi fiii Râmnicului care vor să-şi cunoască judeţul şi să contribuie la progresul lui cultural, şi numai în al doilea rând, – şi întrucât suntem o părticică dintr-un tot, – să intereseze pe străinii de judeţul nostru. […]
Vrem ca Analele Râmnicului să oglindească fidel întreaga mişcare culturală din judeţ şi să arunce o lumină nouă asupra trecutului său, prin materialul documentar pe care vom căuta să-l publicăm. Acest material documentar va fi, credem, indispensabil la alcătuirea unei viitoare monografii a judeţului. În acest scop, vor fi foarte binevenite comunicările pe care ni le vor face intelectualii de la sate, în special preoţii şi învăţătorii, cu privire la folclor, port, grai, urme din vechime, precum şi la legendele care dispar fără urmă, spre marea pagubă a neamului românesc…
Revista noastră, pornită cu gândurile cele mai curate, nu este subvenţionată de nici un partid politic şi nici nu înţelege să servească interesele cutărui sau cutărui om cu influenţă. Analele Râmnicului vor să trăiască numai şi numai prin ele însele. Şi aceasta depinde, în mare parte, de bunăvoinţa cititorilor săi…
Paralel cu revista, noi,cei adunaţi în jurul altarului ei, vom căuta să facem o cât mai largă propagandă culturală în oraş şi la sate. Prin şezători, serbări, conferinţe, ţinute în diferite puncte ale judeţului, vom lumina poporul după convingerile şi puterile noastre, îndreptând sufletele simple, cinstite, pe drumul celui de-al doilea ideal al românismului: idealul cultural.
Cu îndoita credinţă că, pe deoparte, întreprindem o operă dătătoare de viaţă, iar pe de alta că vom avea sprijinul moral şi mai ales al râmnicenilor, ridicăm drapelul de luptă… şi am dori ca lupta să fie încoronată de izbândă, spre binele acestui oropsit judeţ şi spre sufleteasca mulţumire a celor ce pornesc acum, cu toată dragostea şi caldul lor entuziasm, la muncă!…”
În privinţa viitoarei monografii de care vorbeşte Ion Gane, după numai câţiva ani, în 1931, Octavian Moşescu va da la iveală un ghid al judeţului Râmnicu Sărat, în care se regăsesc multe dintre textele apărute în Analele Râmnicului. De altfel, de-a lungul apariţiei revistei, Octavian Moşescu se va dovedi un colaborator de nădejde.
În primul număr al revistei, în afara celor menţionaţi mai sus, mai semnează: Al. I. Zamfirescu, George A. Tatulescu, N. Dicescu, Ignis (pseudonim).

PORTRET DE GRUP

21/02/2010 3 comentarii

Zi de vară în târgul Râmnicului!…Băieţii de la „Boerescu” s-au strâns în faţa şcolii pentru o fotografie de grup. E o ocazie deosebită într-o urbe ca Râmnicul, unde atelierele foto sunt adevărate rarităţi. Oraşul e mic, nu atrage prea mulţi meşteri într-ale fotografiei. Tocmai de aceea, gimnaziştii, mai mici sau mai mari, în număr de vreo sută, au ieşit pe trotuar pentru a-i poza fotografului instalat în mijlocul Străzii Carol; cine ştie când mai prind o astfel de ocazie! Cei din spate s-au cocoţat pe soclul de calcar al grilajului ce împrejmuieşte grădina gimnaziului, să se vadă mai bine. Câţiva profesori s-au amestecat printre elevi. Să fie sfârşitul anului şcolar? Cine poate şti? Fotografia nu e datată. E doar dintr-un alt timp, o altă lume, plină de linişte, de amintiri şi de nostalgie !…O imagine care ne proiectează în trecut gândurile şi simţămintele prezente, un refugiu temporal din calea unui prezent confuz şi nesigur. Fundalul fotografiei e dominat de silueta gimnaziului. Imobilul nu are decât parterul, etajul fiindu-i adăugat mai târziu, pe vremea regelui Ferdinand. În acest sens, gimnaziul va primi – în 1920 – numele: Liceul „Regele Ferdinand”.

Octavian Moşescu, elev la Gimnaziul „Vasile Boerescu”, fotografiat în atelierul lui I. Hansa

Imaginea gimnaziului este anterioară Primului Război Mondial (în perioada ocupaţiei germane localul gimnaziului fiind evacuat), eveniment ce a zguduit din temelii viaţa calmă a confraţilor noştri de peste timp. Unii dintre ei, juni cu precădere, au fost surprinşi de obiectivul unui fotograf anonim într-o dulce clipă din trecut, într-un decor urban arhaic, cu o puternică tuşă nostalgică.

ANUARUL GIMNAZIULUI „VASILE BOERESCU”

Prin bunăvoinţa domnului Constantin Dinu Mazilu, fiul reputatului profesor râmnicean Dumitru P. Mazilu (1885-1964), am intrat în posesia Anuarului Gimnaziului „V. Boerescu” (1909-1915). După cum ştiţi, acest gimnaziu a devenit în ziua de azi Colegiul Naţional „Al. Vlahuţă”, o şcoală cu care râmnicenii se mândresc.
Revenind la anii 1909-1915, e bine să ştiţi că Râmnicul era un orăşel cu aprox. 15 000 de locuitori şi, în pofida faptului că era capitală de judeţ, nu avea niciun liceu. De aceea, cei ce doreau să urmeze liceul trebuiau să plece din oraş. Astfel a procedat Octavian Moşescu care, după absolvirea gimnaziului în anul 1911, a urmat liceul „Anastasie Başotă” din Pomârla. Şi, pentru că am pomenit de Octavian Moşescu, un talentat publicist şi colecţionar de artă, cititorii vor fi probabil miraţi să afle că acest admirabil mânuitor al condeiului figura, la finele anului şcolar 1909-1910, corigent la limba română şi limba franceză. Se găsea atunci în clasa a IV-a (corespondenta clasei a VIII-a de azi), iar cel care l-a lăsat corigent era tocmai dirigintele clasei a IV-a, profesorul de limba română Dumitru P. Mazilu. Respins în sesiunea din septembrie 1910, va promova (cu media generală 5,00) abia în iunie 1911.
În aceeaşi clasă cu Octavian Moşescu se afla Emilian Constantinescu, viitor profesor secundar şi avocat, cel care – în Almanahul Râmnicului din 1933 – semna o tulburătoare evocare despre râmnicenii de altădată, intitulată „Siluete râmnicene”. Era premiantul clasei.
Printre elevii gimnaziului îl mai aflăm pe D.D. Roşescu (clasa a II-a), corigent şi el la matematică, în septembrie 1909. La începutul anilor ’30, preotul D.D. Roşescu din Bălţaţi conducea, în calitate de preşedinte, Şcoala de cântăreţi bisericeşti din Râmnicu Sărat.
Despre viitorul avocat şi deputat Virgil Sotirescu (clasa a IV-a) aflăm că, în iunie 1910, promovează examenul de corigenţă la disertaţie.
Anuarul Gimnaziului „V. Boerescu” (1910) a fost tipărit la tipografia „Lumina” N. Chiriţescu, Strada Traian, nr. 13.