„Zile de sânge şi durere!…”

Azi am pus mâna pe cea mai veche imagine aeriană a oraşului. Pentru ea trebuie să le „mulţumim” ofiţerilor germani din Primul Război Mondial. De ce? Pentru că ei fotografiau teritoriile ocupate din avion.

Râmnicul a fost ocupat în decembrie 1916, în urma celei mai mari bătălii din perioada retragerii (Weihnasschtlacht – „Bătălia de Crăciun”). Pe 27 decembrie, după-amiaza, trupele germane au pătruns în oraş prin cele trei bariere din sud, în timpul luptelor oraşul fiind bombardat, Teatrul Comunal, Palatul Administrativ şi Şcoala Primară Nr. 3, suferind pagube.

Fotografia cuprinde o treime din oraşul de acum (aproape) un veac, de la Gimnaziul de Băieţi (în stânga) până la Biserica „Sf. Parascheva” (în dreapta), pe direcţia sud-nord. Pe direcţia vest-est, cadrul cuprinde aproape întreaga întindere a oraşului, de la râul Râmnic până la Bulevardul Matei Basarab. În partea de sus se vede vechiul pod peste Râmnic, aflat în dreptul Străzii Pieţei, iar în extremitatea de jos, în stânga, Arestul Preventiv, temuta închisoare politică de mai târziu. Se disting foarte bine străzile tăiate la finele veacului anterior (XIX): Bulevardul Prefecturii (azi Ion Mihalache), Strada Domnească, Strada Gheorghiţă Lupescu şi Strada Drăgăicii. Bulevardul Matei Basarab (cel mai lung) e paralel cu marginea de jos a cadrului. La răscrucea cu Strada Domnească se observă o casă existentă şi astăzi.

Fotografia cuprinde cinci dintre cele opt biserici existente la acea dată: „Sf. Parascheva”, „Sf. Ion”, „Adormirea Maicii Domnului”, „Sf. Voievozi – Câţa” şi „Robeasca”. Ochiul iscoditor remarcă cu uşurinţă Palatul Administrativ şi de Justiţie (centru-stânga), Teatrul Comunal (în grădina publică), Gimnaziul „V. Boerescu” (azi Colegiul „Al. Vlahuţă”) ori vechea mănăstire de la piaţă. Câteva case particulare boiereşti punctează geografia oraşului: Casa Lupescu (azi în paragină), Casa Iteanu (azi Poliţia Municipală), Casa Chircu (azi cârciumă şi – parţial – bancă), Casa Damian (azi Parchet), Casa Protopopescu (azi hotel şi restaurant), Casa Dicescu. Pe locul unde se află azi cel mai mare magazin universal (Kaufland) se găsea Regimentul de Infanterie 49, ai cărui soldaţi s-au jertfit în luptele de la curbura Carpaţilor.

Din aer nu se vede nenorocirea abătută asupra oraşului odată cu ocupaţia germană., cruntă pentru râmniceni. „Pe la hanuri, pe duşumelele odăilor goale şi igrasioase, cu geamurile sparte, prin care şuieră vântul a deznădejde şi a moarte, prin grajdurile aşternute cu paie râncede şi bălegar, pe sub şoproane putrezite, în curţi fără zăplazuri, pretutindeni se adăpostesc nefericiţi sinistraţi ai groaznicului război” (V. Dimitriu, „Râmnicul sub ocupaţie”). Trecuse vara în care prefectul Nicolae Gâlcă, „cu glasul sugrumat de emoţie”, vestise mobilizarea din balconul Palatului Administrativ. Erau departe zilele în care autorităţile, ofiţerii şi poporul sărbătoreau, printr-un banchet pe terenul de sport din spatele Teatrului Comunal, plecarea pe front. Clipele de mândrie şi înălţare sufletească fuseseră înlocuite cu suferinţa şi agonia războiului. Jafuri, devastări, distrugeri, violuri, alungarea locuitorilor din case, confiscări, rechiziţii forţate de ouă, lapte, păsări şi vite, a localurilor instituţiilor publice, şcolilor şi bisericilor, transformate în grajduri, cazărmi, spitale de campanie. „Zile de sânge şi durere!…”, cum spune acelaşi Victor Dimitriu.

Presa şi-a încetat activitatea, clopotele au fost topite pentru turnarea tunurilor, străzile au primit denumiri germane. S-a înfiinţat o poliţie militară – „Militar Polizei Meister” şi două tribunale – „Feldgericht” (pentru delicte între civili şi militarii armatelor de ocupaţie) şi „Kriegsgericht” (pentru delicte şi crime politice). Comandatura germană (căpitanul Rhode) alegea autorităţile locale, primarul oraşului fiind în acea perioadă Constantin David.

Slujbele pentru ocupanţi se ţineau la „Cuvioasa Parascheva”, iar spectacolele la Teatrul Comunal, reparat şi consolidat în această perioadă. Un nou aparat de proiecţie a fost instalat la cinematograful din Strada Victoriei.

În concluzie, acest cadru aerian inedit şi rar este extrem de valoros pentru cel ce vrea să înţeleagă geografia oraşului de pe Râmnic, aflat la răscruce de vânturi şi de armate, într-o zonă „balama” a istoriei, soarta fiindu-i nu de puţine ori hotărâtă de alţii. Un raport din vara lui 1919, consemna „războiul a lăsat asupra oraşului nostru urme foarte adânci; tot ce fusese construit în decursul a 40 de ani de linişte, a fost dezorganizat şi distrus”. (V. Nicolescu – „Un colţ de Ţară Românească, judeţul Slam-Râmnic, 2008”.