PROFESORI ŞI ELEVI DE ALTĂDATĂ

Cine oare mai face astăzi panouri cu portrete de absolvenţi? La Râmnic, nimeni. Altfel stăteau lucrurile cu ani în urmă, în perioada interbelică bunăoară, când elevii îmbrăcau cel mai bun costum şi pozau la Hansa, pe Strada Mare. Alături de ei, profesorii…
Panoul de mai sus e făcut în 1934, la absolvirea celei de-a doua promoţii a Şcolii Comerciale din oraş. La acea dată, şcoala ocupa deja noul local de pe Bulevardul Gării, pus la dispoziţie (aflăm din Almanahul Râmnicului) în primăvara anului 1932. Imobilul apare pe panou în dreapta jos. Directorul şcolii era profesorul Emil Butnariu, despre care am mai scris. Alături de el, îi regăsim pe Ionel Nestorescu, Ion Săndulescu (fost director), Rudolf Strahmuţcki, Stroe Simioana, Nicolae Bârleanu, Costică Athanasiu, Gheorghe Andronescu. Pe Ionel Nestorescu (geografie) şi Rudolf Strahmuţcki (germană) îi regăsim şi în corpul didactic secundar al Liceului „Regele Ferdinand”. S-or fi revăzut absolvenţii după zece ani, în 1944? Greu de spus în condiţiile României anului cu pricina…
Am reprodus panoul într-o după-amiază de vară petrecută la casa profesorului Butnariu, în compania urmaşilor.

„Credinţă şi muncă, pentru ţară şi rege”

Zi de vară în târgul Râmnicului… În curtea Şcolii Comerciale s-a adunat o mulţime de elevi; fetele-s în stânga, băieţii în dreapta. În mijloc e un grup numeros de străjeri, în uniforma caracteristică, cu cămaşă albă şi pantaloni scurţi. Întrucât această organizaţie a fiinţat între anii 1937 şi 1940, înseamnă că în această perioadă a fost făcută fotografia.
Elevii fac roată în jurul directorului şcolii – profesorul Emil Butnariu, şeful Străjeriei, echipat corespunzător. Acesta, ridicat pe un mic postament, dă citire ordinii de zi.
Straja Ţării a fost o organizaţie de tineret creată şi patronată de regele Carol al II-lea. Cuprindea toţi băieţii între 7 şi 18 ani şi toate fetele între 7 şi 21 de ani. Organizaţia înlocuia asociaţia „Cercetaşii României”, însă caracterul celor două era substanţial diferit. Dacă „Cercetaşii României” era voluntară şi avea scopul educării tineretului şcolar în spirit sportiv, Straja Ţării a lui Carol al II-lea a fost o organizaţie paramilitară, obligatorie, instrumentată politic şi propagandistic. Ea avea rolul de a contrabalansa influenţa crescândă a Mişcării Legionare în rândurile tineretului român. Nu întâmplător, Straja Ţării a adoptat un stil asemănător Mişcării Legionare sau „Tineretul lui Hitler” (organizare, disciplină, simbolistic).
Comandantul suprem al Străjeriei era Carol al II-lea, supranumit şi „Marele Străjer”. Deviza străjerilor era „Credinţă şi muncă, pentru ţara şi rege”. Străjerii aveau o organizare elaborată şi desfăşurau diverse activităţi specifice cercetaşilor, care cuprindeau educaţie sportivă, gimnastică. Organizaţia avea propriile drapele, fanioane şi cântece străjereşti. Străjerii erau implicaţi în acţiuni de muncă colectivă, coordonate de Ministerul Propagandei. Erau de asemenea angrenaţi în procesul de formare a cultului personalităţii lui Carol al II-lea, fiind mobilizaţi în mari defilări cu caracter propagandistic. Straja Ţării a fost desfiinţată în 1940, imediat după înlăturarea lui Carol al II-lea de la putere, când ajunsese la patru milioane de membri.

PORTRETE DE ALTĂDATĂ

Prin anul 193…, pe străzile Râmnicului putea fi văzut un tânăr însoţit de un aparat de fotografiat, interesat de statuile, clădirile şi grădinile oraşului. Era „pozarul” de pe strada „Mare”(Victoriei), un tânăr cu faţa prelungă, fruntea lată, de sub care ochii iscoditori scrutau străzile târgului. Ochelarii şi mustaţa completau portretul fotografului Ion G. Hansa.

Profesori şi elevi de la Şcoala Comercială; în mijloc – directorul, Emil Butnariu

Fotografiile de la începutul deceniului patru le-a făcut la îndemnul concitadinilor Paul Nicolescu şi Constantin Anastasiu, doi gazetari cărora le păsa de oraşul în care trăiau. Tinerii ziarişti au întocmit un almanah al judeţului, o „mică enciclopedie” a ţinuturilor râmnicene. Iată ce declarau cei doi în prefaţa cărţii: „(…) am căutat, în această lucrare, să scoatem în relief viaţa economică, socială, culturală şi politică; bogăţiile solului şi subsolului, precum şi trecutul istoric al oraşului şi judeţului Râmnicu Sărat.”. Pentru imagini au apelat la Ion G. Hansa, portretistul cu atelier în strada Victoriei. Acesta, deşi se deplasa la chemare, ieşea destul de rar din atelier. Specializat în portrete, Hansa era mai puţin atras de peisajul citadin, în pofida faptului că Râmnicul interbelic oferea o paletă largă de subiecte fotogenice.
Iată cum îşi făcea Hansa reclamă în epoca interbelică: „Specialist pentru fotografiatul copiilor, grupuri, nunţi, precum şi pentru banchete. Instalaţie specială modernă pentru fotografiat seara. Specialist pentru fotografiat în orice saloane cu lumină electrică sau magneziu. Măriri fotografice. Portrete la înălţimea artei fotografice. Reproduceri după picturi, instantanee, lucrări industriale şi arhitectonice. Interioare şi exterioare. Reproduceri de documente. Fotografii de porţelan pentru morminte, în orice mărime, după fotografii cât de uzate. Aparat fotografic, ultima creaţiune, care prinde mişcările cele mai vertiginoase în instantaneu cu o preciziune uimitoare: alergări de cai, curse de automobile, avioane în plin zbor, etc”. De asemenea, în atelierul din strada Victoriei nr. 146, amatorii puteau găsi diverse articole fotografice.
Imobilul în care odinioară era atelierul fotografic există şi astăzi. A adăpostit până de curând un magazin pe care actualul proprietar l-a botezat „Casa Hansa”, cu gândul şi inima la portretistul de altădată. Acum acolo se află un salon de frumuseţe.