Archive

Archive for Decembrie 2011

IERI… CA ŞI AZI…

23/12/2011 4 comentarii

Un gazetar de odinioară deplângea, în iarna anului 1940, situaţia nefericită în care se afla Râmnicul acelor vremuri. Pentru el, nereuşitele se datorau mediului „atât de puţin intelectual şi cultural”, lipsei încurajărilor din partea cititorilor, defăimării la care erau supuşi cei din breasla sa. Cerea înţelegere pentru profesiunea de ziarist, „atât de necesară intereselor obşteşti”. Ar fi dorit, cu prilejul Sfintelor Sărbători ale Crăciunului, să ofere cititorilor un ziar mai bogat în pagini, cu articole alese şi colaboratori de valoare. Dar, din păcate, dorinţele sunt uneori atât de puţin realizabile!
Nu a putut da râmnicenilor decât o ediţie modestă a gazetei la care trudea de atâta vreme. Atât a putut, atât a făcut. Pentru lipsa de etichetă, jurnalistul se scuza în faţa cititorilor săi. Era, probabil, un idealist care credea în ajutorul semenilor săi. Nu dorea decât să facă un bine celor de lângă el, să înlăture ingratitudinea şi egoismul celor din jur. Cât de greu este însă să faci asta!…
În finalul articolului intitulat „Cuvinte răzleţe de Crăciun”, ziaristul îndeamnă cititorii: „Să uităm micile noastre necazuri şi amărăciuni profesionale şi să privim mai departe şi mai sus. Sunt atâţia oameni care se zbat în lipsuri şi mizerie. Sunt copii neîmbrăcaţi, nemâncaţi, neîncălziţi. Pentru aceştia, Crăciunul anului 1940 am dori să le aducă câteva clipe de bucurie şi de îndestulare. Iar ţării, peste care s-au abătut atâtea nenorociri, să-i aducă liniştea şi pacea, o viaţă mai ieftină şi realizarea celui mai sfânt dintre idealuri: întregirea României lui Ferdinand I.
Aşa să ne-ajute Dumnezeu!”

Categorii:Nostalgie

O MULŢUMIRE

În decembrie 1900, „Gazeta Săteanului” anunţa cititorii despre starea de sănătate a patronului publicaţiei, râmniceanul Constantin C. Datculescu. Pentru cititorii RETRO-RÂMNIC, spicuim din numărul cu pricina.

Directorul „Gazetei Săteanului”, care se găsesce în Sanatoriul D-rului Anton Loew din Viena de la 24 Noembrie, sub îngrijirea Profesorului D-r Mosettig şi D-rului Popa medic al Primăriei oraşului Viena, se va întoarce, împreună cu D-an Datculescu, în curând în ţară, pe deplin sănătos, graţie lui Dumnezeu şi eşcelentei îngrijiri ce i s’a prodigat.
D-l C. C. Datculescu suferea de un neoplasm, provenit din o lovitură lângă sânul stâng încă de astă primăvară şi pe care ocupaţiunile şi grijele sale nu’l îngăduise a’l opera la timp, după avisul tuturor doctorilor şi chirurgilor din Bucuresci ce consultase.
Ilustrul chirurg din Viena, Profesorul D-r Mosettig, îi făcu în seara de 23 Noembrie, de la 6.20 la 7.35 extracţiunea sânului şi al glandelor limfatice până la subţioară şi de sub subţioară pe o lungime de circa 35 centimetre, cu cel mai deplin succes, graţie şi robustei sănătăţi a plugarului Datculescu.
Spunem cele de mai sus pentru numeroşii amici ai „Gazetei Săteanului” şi Directorul ei, cari s’au grăbit a ne cere veşti.
Şi nu trebuie să uităm şi pe un vechiu prieten şi colaborator al „Gazetei Săteanului”, Doctorul Gavril Dobreanu (foto dreapta) din R.-Sărat, care, venind în’adins la Slobozia-Galbenu, nu plecă până nu obţinu cuvântul de onoare al D-lui Datculescu că va lăsa toate nevoile şi treburile, aşa de mari pe capul plugarilor din România în aceste triste epoci, şi cel mai târziu la 22 noembrie va pleca a’şi căta sănătatea.
D-r Dobreanu elevul cel mai aplicat al Profesorului Mosettig dintre toţi românii, dupe spusa acestei ilustraţiuni europene, pe lângă că a dat probe de om de inimă, dar a văzut foarte limpede boala ce din întâmplare căzu pe capul Directorului „Gazetei Săteanului” şi care ar fi fost fatală dacă s’ar mai fi întârziat operaţia.

Categorii:Memorie

CRONICA AGRICOLĂ

10/12/2011 1 comentariu

Am găsit în „Gazeta săteanului”, revista râmniceană (ulterior bucureşteană) fondată de Constantin C. Datculescu, câteva fotografii făcute în anul 1900 în Câmpia Râmnicului, în perioada când România era grânarul Europei, iar în porturile Galaţi şi Brăila se fixa preţul cerealelor. Autorul lor este fiul lui C. C. Datculescu, cel care, după plecarea tatălui său la Bucureşti, se ocupa de ferma de la Slobozia Galbenu din judeţul Râmnicu Sărat. Fiul lui Datculescu se ascunde în spatele iniţialei „D” şi iscăleşte „Cronica agricolă”, semn că, întocmai ca părintele său, se pricepea la agricultură. În 1894, ferma de la Slobozia Galbenu primise brevetul de Furnizor al Curţii Regale.

Cronica agricolă din luna lui Cuptor a anului 1900 spune: „Recoltatul produselor păioase, afară de meiuri şi părânguri, e sfârşit în toate regiunile de câmp, iar treieratul grâului e pe finite la marii proprietari şi arendaşi. În părţile de sus a Ţerei, la munte şi la săteni d’abea acum începe”.
Interesat de maşinăriile care uşurau munca la câmp, Constantin C. Datculescu-fiul, fotografiază câteva astfel de utilaje, moderne pentru acea epocă: machina, secerătoarea-legătoarea „Bonnie” cu tăişul mărit, pluguri cu două brazde. El laudă calităţile secerătorii fabricată de un anume Behles, care „a izbutit a ne da cel mai simplu şi practic înnodător la maşina sa”. La această maşină, „tăişul s-a mărit fără ca prin aceasta să se îngreueze tragerea boilor, astfel că azi e singura legătoare ce seceră şi leagă mai multe pogoane pe zi”.

Datculescu-junior sfătuia agricultorii în privinţa grijii pentru animale: „Vitele, aşa obosite prin căratul recoltei, trebuie bine îngrijite, căci fără ele în putere e peste putinţă a lucra pământul la vreme, bine şi repede. Pe unde sunt fâneţuri semănate sau mirişti de orz şi ovăz care, generalmente, sunt, anul acesta, mai ierboase ca oricând, vitele se pot sătura repede, astfel că au timpul şi a se odihni şi a munci. Plugarul prevăzător le-a semănat şi lor, pentru iarnă, diferite nutreţuri, astfel că prea mult întrebuinţata lor hrană de paie să mai fie schimbată”.

În ediţia pe septembrie e revistei, „Sătuceanul” (în spatele căruia bănuim că se ascunde acelaşi Datculescu-jr.) face un rezumat al lucrării „Introducţiune în Ampelografia Română”, pe care fostul şef al serviciului viticol al Ministerului Agriculturii (un anume Nicoleanu) o publică în franţuzeşte cu prilejul Exposiţiunei Universale din 1900, „o lucrare superbă, care va aduce mari servicii cultivatorilor de vii”. O mulţime de soiuri se-ntâlneau în podgoriile României de-acum mai bine de o sută de ani: Creaţa, Feteasca, Verde, Plăvaia, Galbena, Iordana, Muntoasa, Pârciul, Frâncuşa, Braghina, Tămâioasa, Băşicată, Busuioacă, Ciomeagă, Coiunghios Alb, Firtigace, Mustoasă, Razachie, Samohaică, Ţâţa caprei, Ţâţa vacii, Tigvoasă, Zghihară etc.

Între judeţele României de atunci, Râmnicul ocupa un loc de cinste în privinţa podgoriilor: Tâmboieşti, Vârteşcoiu, Dălhăuţ, Faroanele. Imaginile ce însoţesc textul sunt din judeţul nostru, ceea ce întăreşte ideea că autorul este râmnicean.

Alese mulţumiri doamnei Nicoleta Leu pentru amabilitatea de a-mi pune la dispoziţie colecţia revistei GAZETA SĂTEANULUI, Anul al XVII-lea (5 Febr. 1900 – 5 febr. 1901).

VECHIUL POD PESTE RÂMNIC

03/12/2011 2 comentarii

În această fotografie, luată probabil în iarna lui 1916, apare vechiul pod peste Râmnic, din dreptul Străzii Pieţei, în aval de cel actual. Datând din veacul al XIX-lea, podul era un important punct geostrategic în geografia militară a oraşului Râmnicu Sărat. Tocmai de aceea a şi fost fotografiat de un ofiţer al armatei germane, care ocupase Râmnicul în urma Weihnachtsschlacht (Bătălia de Crăciun).
„Pe 27 decembrie, la ora 16,00, trupele germane au pătruns în oraş prin cele trei bariere din sud, în timpul luptelor oraşul fiind bombardat (daune – Palatul Administrativ şi de Justiţie, Teatrul Comunal, Şcoala Primară Nr. 3)”. (V. Nicolescu, C. Marafet – Un colţ de Ţară Românească, Ed. Rafet, 2008).
În afara podului înţesat de soldaţi, atrage atenţia silueta bisericii Cuvioasa Parascheva, folosită la oficierea slujbelor pentru ocupanţi. La capătul apusean al podului, se găsea un canton, azi dispărut, ca şi podul de altfel, demontat în epoca interbelică şi mutat în amonte, la Dumitreşti, unde poate fi aflat şi astăzi.
În prezent, mahalaua din fotografie s-a transformat, locul caselor vechi fiind luat de blocuri construite în anii ’70 ai veacului trecut. Biserica mai sus amintită nu se mai vede din pricina lor, iar Bulevardul Digului este însoţit de mizerabile garaje metalice. Locul de unde a fost făcută fotografia, punctul de staţie, cum spun fotografii, arată jalnic, gunoaiele vechi sau proaspete decorând peisajul.

Mulţumiri doamnei Nicoleta Leu pentru imaginea de epocă pusă la dispoziţia RETRO-RÂMNIC.

O imagine şi mai veche cu podul puteţi vedea aici.