LA PRIMĂRIE, ACUM 70 DE ANI

E miezul zilei la Râmnic, oraşul de sub podgorii, toropit de soarele verii anului 193…. În centru, în grădiniţa din faţa Primăriei, un fotograf se opreşte cât să ia un instantaneu. N-a ales cel mai bun moment, faţada edificiului fiind în umbră. Să trecem însă peste detaliile tehnice şi să intrăm în intimitatea momentului. Suntem în mahalaua „Vatra”, iar ceea ce vedem în imagine reprezintă miezul unui vechi oraş valah de margine. Este vorba de fosta mănăstire a Râmnicului, datorată Spătarului Mihail Cantacuzino, al cărui nume-l purta la data fotografiei Strada Toamnei de astăzi. În perioada regatului, o veche şi prefăcută clădire a mănăstirii adăpostea Primăria, iar strada pe care se găsea se numea a … Primăriei. Până în 1936, când a primit numele unui primar de la finele veacului XIX, Vasile Cristoforeanu. Bineînţeles că-n ’48, denumirea a fost schimbată de comunişti în… Primăverii. Primăria avea balcon din fier forjat şi un atic în lucarna căruia edilii montaseră un ceas. Tare-s curios dacă ceasul funcţiona. Azi, orologiul din lucarna centrală a Palatului Administrativ împiedică ciorile să intre în pod, nu arată ora exactă. Dincolo de atic, în fundal, se observă lanternoul turlei bisericii „Adormirea”, dispărut în urma restaurării. În dreapta cadrului, se distinge un alt imobil, utilizat decenii la rând pentru tot soiul de instituţii. Aici au funcţionat primele şcoli din oraşul de pe Râmnic şi tot aici a fost un atlant – Samson în luptă cu leul – ajuns într-un beci al unui muzeu bucureştean. În ziua de azi, imobilul (care poartă pompoasa titulatură de Casa Domnească) este – teoretic – inclus în circuitul turistic, dar nu este accesibil decât angajaţilor muzeului, publicul fiind sublim dar lipsind cu desăvârşire. Dacă din greşeală vreun turist rătăcit nimereşte aici (deşi nu există nici un indicator), este repede trimis la plimbare. De altfel, excrementele păsărilor care umplu treptele foişorului brâncovenesc ilustrează cum nu se poate mai bine „traficul turistic” al acestui monument istoric. Deci, în Casa Domnească domneşte liniştea…
Dar, să părăsim prezentul confuz şi nesigur şi să ne întoarcem în intimitatea clipei interbelice. În mijlocul grădinii, peisagistul de odinioară a imaginat un havuz cu arteziană. Deşi ar fi trebuit să învioreze aerul încins şi prăfos al zilelor de vară, fântâna avea mai degrabă rol decorativ, întrucât la Râmnic „apa era… pământul făgăduinţei”, după cum ne spune Octavian Moşescu: „În timpul campaniilor electorale, toţi candidaţii o promiteau: «Vreţi să aveţi apă, votaţi-ne!». După alegeri, o amnezie totală le învăluia memoria până la viitoarele alegeri. Şi totul era reluat de la început. Apa devenise… fata morgana”.
Imaginea ilustrează calmul oraşului de odinioară, un singur personaj oprindu-se-n loc pentru a poza, în faţa havuzului. Poartă costum, cămaşă cu guler tare şi pălărie de vară. Un domn, cum arareori aflăm azi pe străzile decrepite ale urbei. Câteva siluete se disting pe trotuarul din faţa Primăriei, oameni ce intră şi ies probabil în şi din instituţia de pe Strada Cristoforeanu ori sunt în drum spre piaţa din apropiere.
Iată aşadar o imagine nouă în vechimea ei, o secvenţă tihnită a unui colţ de oraş binecunoscut de râmniceni, o piesă a unui puzzle ce întregeşte încet-încet o lume apusă, puţin cunoscută şi înţeleasă.
Puţine amintesc azi acest decupaj din realitatea de altădată. Grădina este azi loc de refugiu pentru oropsiţi ai sorţii, nespălaţi şi cerşetori, iar havuzul serveşte drept coş de gunoi. Strada Primăverii a fost confiscată de taximetrişti, iar dintre cei doi castani din faţa Primăriei de odinioară, unul singur rezistă cu stoicism asaltului urinei trecătorilor. Un WC public există chiar pe locul de unde, în epoca interbelică, omul cu camera obscură a imortalizat scena, dar aspectul respingător îi face pe mulţi să-l ocolească, preferând copacii ori boschetele atunci când vor să-şi satisfacă nevoile.
Ilustrata a fost realizată de „Fotofilm Cluj” în 1940 şi pusă în vânzare la Librăria „Şcolarului” Tache Baldovin, Strada Victoriei, 39.

Tot despre Primăria de altădată puteţi citi aici.

STRADA TRAIAN

Str. Victoriei, imagine spre nord, cu faţadele apusene. În locul imobilului din colţul stâng se află magazinul „Victoria”

Ori de câte ori pun mâna pe câte-o vechitură cu Râmnicul, mă apuc să ţes istorii subiective, să-mi imaginez scene din viaţa oraşului de odinioară, recuperând cu patimă fragmente de trecut. Retina prezentului înregistrează detalii care ţâşnesc spre lumină ori de câte ori privesc o fotografie veche. Fie că e vorba de un amănunt vestimentar sau de un detaliu arhitectural, ori de aspecte ale vremii, anotimpurilor, zilei sau nopţii, detaliile produc adesea revelaţii esenţiale. Istoria „mică” se ascunde în detalii, în lucruri banale sau întâmplări de câteva clipe, care dau firescul cotidian, „aerul” timpului.
O fotografie nu este doar o imagine, o interpretare a realului. O fotografie este şi o amprentă, o urmă, ceva luat direct din realitate, precum urma piciorului sau o mască mortuară. Este, în cele din urmă, un instrument de comunicare a unor sentimente şi stări de spirit. Desuet din fire, vizitez cu asiduitate vremurile trecute, noaptea uitării fiind spartă de aceste flash-uri prin timp întruchipate de fotografiile de acum o sută de ani. Imaginile pe care le adun sunt ca un puzzle. Neavând la îndemână toate piesele, intră în joc imaginarul; (re)construiesc fragmentar trecutul, aşa cum îmi place mie, trecându-l prin filtrul melancolic, îndulcitor al realităţilor de altădată, încercând o radiografie a istoriei urbei.
Azi am completat puzzle-ul cu o nouă bucată de carton colorat. Nouă în vechimea ei… E o ilustrată interbelică cu Strada Victoriei, expediată în anul 1930 din Râmnicu Sărat. Deci, fotografia a fost făcută probabil în anii ’20 ai veacului din urmă. Mai am în colecţie un cadru asemănător, unghiul fiind niţel diferit. Fotograful s-a postat în apropierea răscrucii dintre Strada Victoriei şi Strada Traian. Şi aici, intervine prima surpriză. Până acum nu ştian că actuala Stradă Braşoveni s-a numit odinioară Traian. Pe hărţile interbelice din arhiva personală, Strada Braşoveni apare sub numele de Strada Centrală. Plăcuţa cu numele străzii se vede clar pe imobilul din stânga, care în epocă adăpostea «Librăria Şcolelor», proprietatea lui Iancu Goldenberg (librărie, tipografie, agentură şi comision, Str. Victoriei 62). În locul său se găseşte azi magazinul «Victoria».

Librăria lui Iancu Goldenberg

Ce se mai poate observa în această veche ilustrată? Alături de Goldenberg se găsea prăvălia unui coreligionar, Heinrich Zindelovici – «Haine gata», croitorie bărbătească (la Nr. 60). La Nr. 56 era tot un Zindelovici, Moritz, cu stofe şi confecţiuni.

Croitoria lui Zindelovici

Frizeria Americana, Iorgu Macovei

În plan ceva mai îndepărtat, ochiul iscoditor descoperă firma «Frizeria Americana» a lui Iorgu Macovei. Pe fundalul fotografiei, spre nord-vest, se profilează turla bisericii «Sf. Paraschiva», la acea dată o biserică nouă ridicată cu numai douăzeci de ani în urmă.

Hotelul Traian

Pe cealaltă parte a străzii, iese în evidenţă Hotelul «Traian», situat pe colţul dintre străzile Victoriei şi Traian (azi Viorelelor). Era proprietatea lui Petrache Săvulescu (foto) şi avea „confort modern, având peste 20 de camere, bine mobilate şi îngrijite”. Clădirea se vede mai bine într-o altă ilustrată, din aceeaşi epocă. Petrache Săvulescu era unul dintre cei mai bogaţi comercianţi şi proprietari din judeţ. Avea moşii la Jideni (Podgoria) şi şase imobile în oraş. Conservator, a înfiinţat magazinul care-i purta numele în 1882, unul dintre cele mai vechi în branşa manufacturii, ceaprăzăriei, pânzeturilor, mărunţişurilor. Imobilul central, adăpostind magazinul (la parter) şi camerele de hotel (la etaj), este fondat în 1888, an care apare pe frontispiciu, alături de numele proprietarului – Petrache Săvulescu. În anul următor – 1889 – se naşte Traian Săvulescu, viitorul savant fitopatolog, ajuns preşedinte al Academiei Române. Aşadar, în clipa în care fotograful a imortalizat centrul oraşului Râmnicu Sărat, numele de „Traian” era purtat de o stradă, un hotel şi de un tânăr om de ştiinţă.

Traian Săvulescu (1889-1963)

Bulina marchează locul ocupat odinioară de Hotelul Traian, demolat în anii ’80

Str. Victoriei, imagine spre nord, cu faţadele răsăritene. În locul hotelului se află azi blocuri cu magazine la parter

Dar, să scormonim mai departe în căutarea unor crâmpeie de odinioară… În prima imagine, pe stradă se află două trăsuri, pe cea din dreapta distingându-se numărul 17. Prin urmare, oraşul avea în epoca dintre cele două războaie cel puţin 17 trăsuri. Vizitiul priveşte spre stânga, spre o fetiţă în roşu ce traversează strada. Privirea ei e aţintită spre fotograf, semn că acesta n-a trecut neobservat.

Pe trotuarul din dreapta, o femeie e surprinsă de obiectiv în faţa magazinului „La «Cavalerul român»” a lui Ştain Bricher, unde flăcăii râmniceni se îmbrăcau la patru ace. Alături, un magazin de manufactură şi mărunţişuri, a lui Josef Rosenstein. Un cadru mai larg ar fi cuprins şi prăvălia lui Ghiţă Niculescu, lângă care se afla farmacia „Flora”, a lui Alexandru Iteanu.

În faţă la „Cavalerul român”

Josef Rosenstein, manufactură & mărunţişuri

Câteva consideraţii tehnice acum. Primul cadru e luat dimineaţa şi pune în valoare faţadele de pe latura de apus a străzii, până la Strada M. Kogălniceanu (E 85). Se observă că nu toate clădirile au etaj, dar toate care au sunt înfrumuseţate cu balcoane din fier turnat ori forjat, în funcţie de perioada când au fost construite.
Cel de-al doilea cadru e luat după-amiaza şi scoate în evidenţă faţadele de pe latura de răsărit a străzii, în special Hotelul «Traian», un reper arhitectural al Râmnicului veacului XIX. În prim plan apar prăvălii de stofe cu un singur nivel. În comparaţie cu primul cadru, acesta e „dinamic”, vânzătorii ambulanţi dând senzaţia de mişcare fotografiei. De remarcat vânzătorul din prim-plan din stânga, copleşit de mulţimea de mărfuri.

Imaginile sunt făcute la mică distanţă în timp una de alta, poate chiar în acelaşi an, fotograful lucrând pentru Editura „Galeria de cadouri”, Ad. Mayer & D. Stern, Bucureşti – Str. Lipscani No. 3. Deşi pe ele scrie „reproducerea interzisă”, uite că eu le produc pentru dumneavoastră, paseiştii care pierdeţi timpul pe aici, pe RETRO-RÂMNIC.

P.S. Am găsit pe net un album despre Bârladul de odinioară, cu o imagine – pe copertă – din Râmnicu Sărat. Cu siguranţă că moldovenii au comis o greşeală.

UN CRÂMPEI DE ARHITECTURĂ NAŢIONALĂ

Pe Strada Patriei, aproape de intersecţie cu Strada Unirii, am descoperit o casă în manieră neoromânească, la care m-au atras stâlpii sculptaţi ai pridvorului. Într-un cartier în care casele vechi dispar una câte una, în favoarea celor moderne (şi urâte), o astfel de verandă bucură ochiul iubitorului de frumos. Casa datează probabil din anii ’30, atunci când zona nu era infestată de blocuri socialiste şi case oribile, noi. Despre aceşti stâlpi etnografici de verandă scrie expertul Valentin Mandache pe blogul CASE DE EPOCĂ: Găsesc foarte interesant modul cum stâlpii de lemn sculptaţi cu motive etnografice sunt plasaţi în grupuri de trei la colţul verandelor de case în stil neoromânesc. Această particularitate poate izvorî din cerinţe structurale, pentru a întări structura colţului verandei sau pot constitui referinţe la simbolul Trinităţii creştine, deseori întâlnit în etnografia şi arta ţărăneasca românească. Dacă treceţi pe Strada Patriei, aruncaţi o privire casei acesteia. Nu se ştie când PVC-ul va lua locul lemnului…

PORTRETE DE ALTĂDATĂ

Prin anul 193…, pe străzile Râmnicului putea fi văzut un tânăr însoţit de un aparat de fotografiat, interesat de statuile, clădirile şi grădinile oraşului. Era „pozarul” de pe strada „Mare”(Victoriei), un tânăr cu faţa prelungă, fruntea lată, de sub care ochii iscoditori scrutau străzile târgului. Ochelarii şi mustaţa completau portretul fotografului Ion G. Hansa.

Profesori şi elevi de la Şcoala Comercială; în mijloc – directorul, Emil Butnariu

Fotografiile de la începutul deceniului patru le-a făcut la îndemnul concitadinilor Paul Nicolescu şi Constantin Anastasiu, doi gazetari cărora le păsa de oraşul în care trăiau. Tinerii ziarişti au întocmit un almanah al judeţului, o „mică enciclopedie” a ţinuturilor râmnicene. Iată ce declarau cei doi în prefaţa cărţii: „(…) am căutat, în această lucrare, să scoatem în relief viaţa economică, socială, culturală şi politică; bogăţiile solului şi subsolului, precum şi trecutul istoric al oraşului şi judeţului Râmnicu Sărat.”. Pentru imagini au apelat la Ion G. Hansa, portretistul cu atelier în strada Victoriei. Acesta, deşi se deplasa la chemare, ieşea destul de rar din atelier. Specializat în portrete, Hansa era mai puţin atras de peisajul citadin, în pofida faptului că Râmnicul interbelic oferea o paletă largă de subiecte fotogenice.
Iată cum îşi făcea Hansa reclamă în epoca interbelică: „Specialist pentru fotografiatul copiilor, grupuri, nunţi, precum şi pentru banchete. Instalaţie specială modernă pentru fotografiat seara. Specialist pentru fotografiat în orice saloane cu lumină electrică sau magneziu. Măriri fotografice. Portrete la înălţimea artei fotografice. Reproduceri după picturi, instantanee, lucrări industriale şi arhitectonice. Interioare şi exterioare. Reproduceri de documente. Fotografii de porţelan pentru morminte, în orice mărime, după fotografii cât de uzate. Aparat fotografic, ultima creaţiune, care prinde mişcările cele mai vertiginoase în instantaneu cu o preciziune uimitoare: alergări de cai, curse de automobile, avioane în plin zbor, etc”. De asemenea, în atelierul din strada Victoriei nr. 146, amatorii puteau găsi diverse articole fotografice.
Imobilul în care odinioară era atelierul fotografic există şi astăzi. A adăpostit până de curând un magazin pe care actualul proprietar l-a botezat „Casa Hansa”, cu gândul şi inima la portretistul de altădată. Acum acolo se află un salon de frumuseţe.