Archive

Archive for Octombrie 2012

INSTANTANEU… VICTORIAN

24/10/2012 6 comentarii

Strada Victoriei în apropierea răscrucii cu Strada Primăriei (azi Primăverii). Un cadru de pe la sfârşitul anilor ’30 cu artera comercială a oraşului, strada meseriilor liberale, a prăvăliilor specializate în diverse mărfuri, îmbrăcăminte şi accesorii vestimentare, obiecte legate de consumul casnic. Aici se concentrau librăriile, editurile şi tipografiile. Artera polariza viaţa culturală a urbei, boema de odinioară.

În umbra balcoanelor – multe având marcat anul ridicării clădirii – firme precum „Carmen Sylva”, „La cavalerul român”, „La Mihai Viteazu”, „La Alexandru cel Bun”(„Bogat sortiment de stofe bărbăteşti şi de damă, mătăsuri, pânzeturi, felurite mărci de bumbac pentru ţesut. Tot felul de articole pentru nunţi şi botezuri. Preţuri conştiincioase”) îndemnau muşteriii să treacă pragul prăvăliilor cu o atmosferă învăluită în mirosul de gaz ce răzbătea din podelele tocite. Sub duşumele – pivniţe boltite pentru licorile dobândite din podgoriile aflate de jur-împrejurul Râmnicului, mulţi dintre negustorii târgului având proprietăţi în vecinătate. Beciurile au ieşit la iveală în clipa demolării străzii, în vederea sistematizării din anii ’80.

Imaginea de faţă scoate la iveală, în prim plan, Camera de Comerţ şi Industrie a judeţului Râmnicu Sărat, pe latura de apus a străzii, într-o casă care dacă ar fi dăinuit ar fi bătut suta de ani (Tudorache Popescu, 1912). Pe la începutul anilor ’30, preşedintele Camerei era Iorgu Constantiniu, librar cu prăvălia pe aceeaşi stradă („Poporul”).

Alături de sediul Camerei de Comerţ, Meyer Schwartz avea o farmacie şi drogherie, iar peste drum un alt evreu, Iancu Herşcovici, ţinea o prăvălie de coloniale şi delicatese.

Strada era pavată cu piatră cubică (recent ieşită la iveală cu prilejul asfaltărilor de anul acesta) şi nu avea borduri. Un comerciant în halat alb pozează în stradă, semn că nu doreşte să treacă neobservat. El reflectă cu adevărat specificul comercial al oraşului şi se constituia într-un reper.

 

Păcat că fotografia e făcută la amiază, contrastul tăios dintre lumină şi umbră scăzându-i din valoare şi ascunzând unele detalii.

Azi, în locul faţadelor extrovertite de altădată găsim o coşmelie cu iz oriental (Administraţia Financiară), căreia-i mai lipseşte minaretul. Pe partea cealaltă – aberaţii arhitecturale aşa-zis moderne, din materiale ieftine, de proastă calitate. Una dintre ele adăposteşte o bancă şi poliţia locală, iar cealaltă boarfe orientale. Între ele, o rămăşiţă desfigurată a unei clădiri cu balcon din fier forjat, cu covrigărie la parter.

Mulţumiri lui Dorin Dumitru!

LA PIAŢĂ, în anii ’30

24/10/2012 5 comentarii

Un cadru cu copaci dezfrunziţi şi lume zgribulită… Piaţa oraşului, un loc unde se încrucişau şi se vor încrucişa drumurile râmnicenilor. Pe la 1880, un anume D. Crudu picta piaţa, cu vechile olării şi mulţimea de târgoveţi. Într-o altă pânză, în fundal, se observă Casa Domnească.

Cadrul de mai sus e luat de la etajul Casei Domneşti, spre apus, într-o zi a anului 193…  Subiectul este hala de carne, de jur-împrejurul căreia roiesc oamenii. Movile de cartofi, saci cu legume, cântare, paporniţe, împresoară hala, o clădire dreptunghiulară cu acoperiş semicircular. Intrarea este flancată de depozite de zarzavat şi fructe.

Pe latura de sud a halei, se observă afişe electorale. Să fie vorba de alegerile din iarna anului 1937, ultimele înainte ca regele Carol al II-lea să dizolve Parlamentul şi să instaureze o dictatură regală în februarie anul următor? Dacă-i aşa, înseamnă că fotografia e făcută în campania electorală din toamna acelui an, când pe scena politică se înfruntau Partidul Naţional Liberal, Partidul Naţional Ţărănesc, Partidul Totul Petru Ţară (expresia politică a Gărzii de Fier) şi Partidul Naţional Creştin. La Râmnic, cele mai multe voturi le-au strâns liberalii (aproape jumătate), urmaţi de legionari (o pătrime din voturi) şi ţărănişti. Partidul lui Octavian Goga, PNC, a obţinut rezultate nesemnificative în judeţul Râmnicu Sărat.

Afişe electorale pe prăvăliile de pe latura de sud a halei

Prin faţa halei trece Iazul Morilor, ce se desprindea din Râmnic în dreptul comunei Jideni (Podgoria), curgea leneş de-a lungul urbei între străzile Digului şi Constantin Brâncoveanu, făcea un cot spre est în dreptul străzii Luncii, curgând printre străzile Balta Albă şi Costieni, după care o apuca spre sud, vărsându-se în Râmnic în dreptul Cătunului Morilor, aflat azi în perimetrul oraşului, în cartierul Sârbi. Iazul a fost drenat şi canalizat pe vremea primarului Vasile Cristoforeanu (1892-1895). Câteva gâşte se bucură de prezenţa apei. Azi, iazul e istorie.

Ce detalii ne mai revelează cadrul interbelic? Câteva prăvălii pe Strada Pieţei (doar partea de sus) şi un imobil cu etaj în spatele halei, spre apus, toate dispărute. În dreapta cadrului se văd colinele subcarpatice, obturate azi de blocurile optzeciste.

Fotografia este una extrem de rară pentru că, spre deosebire de fotografiile de studio, studiate şi aranjate, aceasta reprezintă o felie de viaţă, o clipă decupată din realitatea urbei noastre de acum peste şaptezeci de ani. Cei mai mulţi dintre fotografi s-au mulţumit să ia în vizor subiecte predominant «fotogenice», cum ar fi clădirile publice din centrul oraşului, ori s-au limitat la portretele unor personalităţi locale. Nu avem imagini cu mahalalele Râmnicului, ori portretele unor sărmani din acele vremuri. Aşadar, o realitate edulcorată, ilustrată de fotografii pictorialiste, naive uneori. Imaginea de faţă este un instantaneu însufleţit de concitadinii noştri de altădată, ce-şi joacă bine rolul. Cunosc scena, decorul, recuzita, se cunosc între ei. Săraci ori bogaţi, manieraţi ori ba, contemplativi sau indiferenţi, tineri ori bătrâni, sunt surprinşi de ochiul fotografic în plină desfăşurare a piesei. Apropo de ochiul fotografic, nu ştiu cine a fost cel dindărătul aparatului de fotografiat, dar nu pot decât să-i mulţumesc pentru această imagine document.   Nu ştiu dacă dorinţa fotografului de odinioară a întrecut intenţia acestuia de a comunica doar cu contemporanii săi. Străbătând însă timpul până la noi, cei de azi, imaginile alcătuiesc o punte de comunicare între el, cel din trecut, şi noi, cei din prezent. Ele se constituie într-un vector ce poartă prin timp ideea pe care fotograful a dorit să o exprime. Unele fotografii devin astfel veritabile simboluri.

Fosta hală (magazinul „BIG” în comunism) – 24 octombrie 2012

Alătur peisajului de atunci un peisaj de acum, lăsându-l pe cititor să interpreteze imaginile în oglindă şi – dacă doreşte – să comenteze. Mie imaginea mi-a produs o revelaţie esenţială. Istoria „mică” se ascunde în detalii, în lucruri banale sau întâmplări de câteva clipe, care dau firescul cotidian, „aerul” timpului.

Despre hala de carne şi peşte de la Râmnic, clic aici.

 

Mulţumiri lui Dorin Dumitru (mi-a pus la dispoziţie imaginea) şi Roxanei Vişan (mi-a permis accesul în Casa Domnească pentru un cadru din acelaşi unghi precum cel interbelic).

 

Categorii:Memorie Etichete:, , ,