Prima pagină > Identitate > FIUL CÂMPULUI

FIUL CÂMPULUI

În 1995 aflam pentru prima dată de „Fiul câmpului”, sculptura lui Brâncuşi înfăţişând chipul râmniceanului Gheorghiţă C. Lupescu. Un interviu cu Constantin Dinu Mazilu, publicat în „Reporter” (bilunar ce apărea la Râmnic în acea perioadă), mi-a dezvăluit acest lucru despre care puţină lume ştie, cu atât mai mult cu cât sculptura a fost distrusă.
În 1906, la prima expoziţie la „Salon d’Automne”, lui Brâncuşi îi sunt primite trei lucrări: L’enfant, Orgueil şi Portrait de M. G. Lupesco. (Barbu Brezianu, Brâncuşi în România, Ed. a II-a, Editura Academiei, Bucureşti 1976).

„În anul răscoalelor – 1907 -, sculptorul trimitea la Bucureşti, pentru «Tinerimea artistică» o operă ce avea să atragă «luarea aminte a tuturor» şi a cărei semnificaţie – începând cu titlul – nu va scăpa opiniei publice contemporane. În contrast cu statuetele şi monumentele cu iz semănătorist ale unui Gheorghiţă Tudor ori Dimitrie Mirea, Brâncuşi nu reprezenta «un ţăran de carnaval drept muncitor al ogoarelor ţării noastre», ci înfăţişa portretul unui «uvrier», al unui autentic plugar «ars de soare şi înfruntând toate izbeliştele».”
Modelul portretului în bronz era Gheorghiţă C. Lupescu (1883-1932), colegul lui Constantin Brâncuşi de la „Cercle des étudiants roumains”, aflat în 1906 la studii în capitala Franţei. Râmniceanul Gheorghiţă C. Lupescu era fiul lui Constantin G. Lupescu, primarul liberal al oraşului Râmnicu Sărat între 1901 şi 1903; avansat locotenent după campania din 1913, a luat apoi parte – cu gradul de căpitan – la Primul Război Mondial (1916-1918), cu Regimentul 6 Călăraşi. Gheorghiţă C. Lupescu a fost căsătorit cu Ana Perlea, sora compozitorului şi dirijorului Ionel Perlea.

Scrisoare destinată soţiei, Ana Perlea, datată 19 ianuarie 1910

Din lucrarea lui Barbu Brezianu, mai sus amintită, aflăm că bustul a fost achiziţionat de doctorul D. Gerota. Ulterior, „Fiul câmpului” a fost semnalat de N. Pora în colecţia Muzeului Simu. În 1956, cu prilejul aniversării a 80 de ani ai lui Brâncuşi, în perioada când Muzeul Naţional de Artă pregătea organizarea expoziţiei, „Fiul câmpului” – după cum ne încredinţează D. D. Gerota (fiul doctorului D. Gerota) – încă exista în colecţia văduvei profesorului Gerota; fiind ciobit, el nu a fost însă acceptat de organizatorii expoziţiei. Adeverinţa nr. 1483, aflată în arhivele muzeului, confirmă faptul: „Astăzi 21.11.1956, s-a primit de la dna Gerota, Bucureşti, strada Zidurilor nr. 42, o lucrare a sculptorului Constantin Brâncuşi care ne-a fost împrumutată pentru expoziţia retrospectivă. Lucrarea este în general deteriorată şi spartă în partea de jos. Ss / Elena Urdăreanu.” Restituit, bustul accidentat avea să se spargă cu desăvârşire (relatarea D. D. Gerota).
Sculptura a fost reprodusă de către editura „Jougla” într-o emisiune de cărţi poştale internaţionale.

Portret executat în atelierul lui Ştefan W. Pardos, unul dintre primii fotografi râmniceni

Brâncuşi în România, lucrarea lui Barbu Brezianu, reproduce sculptura, iar alături de aceasta publică un portret din tinereţe a lui Gheorghiţă C. Lupescu, în uniformă militară de călăraşi. Personajul şade pe o bancă bogat decorată, aplecat pe-o parte, sprijinit în sabie. Fotografia a fost făcută cu mai bine de un veac în urmă, la Râmnicu Sărat, în atelierul lui Stefan W. Pardos, unul dintre primii fotografi din urbea noastră. Imaginea ne-a fost pusă la dispoziţie de către domnul Constantin Dinu Mazilu, nepot de soră al lui Gheorghiţă C. Lupescu. Îi mulţumim şi pe această cale.

Gheorghiţă C. Lupescu (stânga)

Casa Lupescu, imagine de epocă

Iată aşadar – pe scurt – istoria unui portret de ţăran din părţile Râmnicului, nepot al plugarului Gheorghiţă Lupescu, primul ţăran în Divanul ad-hoc al Munteniei, la 1857. Închei cu vorbele lui Leon Kalustian, unul dintre cei care i-au cunoscut pe Lupeşti, i-au apreciat şi au scris despre ei:
„O lume de umbre, o lume devorată de anonimat şi hărăzită neanturilor, o lume de vrednicii şi de neprihăniri – fără biografii scrise – ieşită din miraculoasa, inepuizabila şi fertila matrice a acestui neam – ca atâtea în lungul secolelor – care a fost dintotdeauna satul românesc.”

Anunțuri
  1. dibu
    19/01/2010 la 20:12

    Din cate observ in una din ilustratiile de mai jos, casa lui Gheorghita Lupescu este fostul Fisc,Judecatori,Spital si ce a mai fost.Pacat ca acum are crapaturi de 30 de cm grosime de sus pana jos.Mai nou au pus o tablita pe care scrie „Pericol de prabusire”.Pacat..mare pacat.O cladire cu o arhitectura speciala,care adaposteste atata istorie.In curand se va prabusi fara ca noi macar,ramnicenii,sa stim ce semnificatie are acea cladire.Strada fosta Zorilor unde se afla casa(actual Gheorghita Lupesc)..are ca simbol aceasta cladire,care stapaneste tinutul din punctul cel mai inalt al zonei,pacat ca nici cei care locuiesc pe aceea strada nu stiu macar cine a fost Ghe.C.Lupescu.

  2. 11/11/2012 la 23:42

    Casa Lupeștilor din Râmnicul Sărat, este una din cele două făcute de A. Saligni în România.

    Felicitări pentru articol. Sunt o strănepoată a lui Gh. C. Lupescu și până azi nu am văzut nicio imagine cu acest bust. Mulțumesc!

  3. 12/11/2012 la 05:32

    Proiectul Casei Lupescu îi aparţine lui Leonida Negrescu, nu lui Anghel Saligny. Acesta din urmă nu era arhitect, ci inginer.

  4. Radu Dumitrescu
    12/11/2012 la 14:36

    http://www.turismbuzau.ro/turism-cultural-muzee-case-memoriale-buzau/51-orasul-ramnicu-sarat.html
    Acesta din urma, intr-adevar, era arhitect. Cu toate acestea, a proiectat doua case in Romania. De asta este atat de speciala.
    Un alt stranepot al lui Gh. C. Lupescu 🙂

    • 12/11/2012 la 15:09

      Cred că nu m-am făcut înţeles: A. Saligny nu era arhitect. Casa Lupescu avea o soră geamănă în Bucureşti – casa primarului capitalei între 1901-1902, Procopie Dumitrescu, azi dispărută (se găsea pe Strada Batiştei). Ambele au fost ridicate după acelaşi proiect al arhitectului Leonida Negrescu. În privinţa lui A. Saligny, se perpetuează aceeaşi greşeală ca în cazul staţiei feroviare, atribuită aceluiaşi „arhitect”. În realitate, niciuna dintre gări (nici cea veche nici cea nouă) nu aparţine lui Saligny. În ceea ce priveşte informaţiile de pe TurismBuzău.ro, unele sunt corecte (cele preluate de la mine) şi altele incorecte (preluate din alte surse).

  1. 20/03/2011 la 21:03

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: