FIUL CÂMPULUI

În 1995 aflam pentru prima dată de „Fiul câmpului”, sculptura lui Brâncuşi înfăţişând chipul râmniceanului Gheorghiţă C. Lupescu. Un interviu cu Constantin Dinu Mazilu, publicat în „Reporter” (bilunar ce apărea la Râmnic în acea perioadă), mi-a dezvăluit acest lucru despre care puţină lume ştie, cu atât mai mult cu cât sculptura a fost distrusă.
În 1906, la prima expoziţie la „Salon d’Automne”, lui Brâncuşi îi sunt primite trei lucrări: L’enfant, Orgueil şi Portrait de M. G. Lupesco. (Barbu Brezianu, Brâncuşi în România, Ed. a II-a, Editura Academiei, Bucureşti 1976).

„În anul răscoalelor – 1907 -, sculptorul trimitea la Bucureşti, pentru «Tinerimea artistică» o operă ce avea să atragă «luarea aminte a tuturor» şi a cărei semnificaţie – începând cu titlul – nu va scăpa opiniei publice contemporane. În contrast cu statuetele şi monumentele cu iz semănătorist ale unui Gheorghiţă Tudor ori Dimitrie Mirea, Brâncuşi nu reprezenta «un ţăran de carnaval drept muncitor al ogoarelor ţării noastre», ci înfăţişa portretul unui «uvrier», al unui autentic plugar «ars de soare şi înfruntând toate izbeliştele».”
Modelul portretului în bronz era Gheorghiţă C. Lupescu (1883-1932), colegul lui Constantin Brâncuşi de la „Cercle des étudiants roumains”, aflat în 1906 la studii în capitala Franţei. Râmniceanul Gheorghiţă C. Lupescu era fiul lui Constantin G. Lupescu, primarul liberal al oraşului Râmnicu Sărat între 1901 şi 1903; avansat locotenent după campania din 1913, a luat apoi parte – cu gradul de căpitan – la Primul Război Mondial (1916-1918), cu Regimentul 6 Călăraşi. Gheorghiţă C. Lupescu a fost căsătorit cu Ana Perlea, sora compozitorului şi dirijorului Ionel Perlea.

Scrisoare destinată soţiei, Ana Perlea, datată 19 ianuarie 1910

Din lucrarea lui Barbu Brezianu, mai sus amintită, aflăm că bustul a fost achiziţionat de doctorul D. Gerota. Ulterior, „Fiul câmpului” a fost semnalat de N. Pora în colecţia Muzeului Simu. În 1956, cu prilejul aniversării a 80 de ani ai lui Brâncuşi, în perioada când Muzeul Naţional de Artă pregătea organizarea expoziţiei, „Fiul câmpului” – după cum ne încredinţează D. D. Gerota (fiul doctorului D. Gerota) – încă exista în colecţia văduvei profesorului Gerota; fiind ciobit, el nu a fost însă acceptat de organizatorii expoziţiei. Adeverinţa nr. 1483, aflată în arhivele muzeului, confirmă faptul: „Astăzi 21.11.1956, s-a primit de la dna Gerota, Bucureşti, strada Zidurilor nr. 42, o lucrare a sculptorului Constantin Brâncuşi care ne-a fost împrumutată pentru expoziţia retrospectivă. Lucrarea este în general deteriorată şi spartă în partea de jos. Ss / Elena Urdăreanu.” Restituit, bustul accidentat avea să se spargă cu desăvârşire (relatarea D. D. Gerota).
Sculptura a fost reprodusă de către editura „Jougla” într-o emisiune de cărţi poştale internaţionale.

Portret executat în atelierul lui Ştefan W. Pardos, unul dintre primii fotografi râmniceni

Brâncuşi în România, lucrarea lui Barbu Brezianu, reproduce sculptura, iar alături de aceasta publică un portret din tinereţe a lui Gheorghiţă C. Lupescu, în uniformă militară de călăraşi. Personajul şade pe o bancă bogat decorată, aplecat pe-o parte, sprijinit în sabie. Fotografia a fost făcută cu mai bine de un veac în urmă, la Râmnicu Sărat, în atelierul lui Stefan W. Pardos, unul dintre primii fotografi din urbea noastră. Imaginea ne-a fost pusă la dispoziţie de către domnul Constantin Dinu Mazilu, nepot de soră al lui Gheorghiţă C. Lupescu. Îi mulţumim şi pe această cale.

Gheorghiţă C. Lupescu (stânga)

Casa Lupescu, imagine de epocă

Iată aşadar – pe scurt – istoria unui portret de ţăran din părţile Râmnicului, nepot al plugarului Gheorghiţă Lupescu, primul ţăran în Divanul ad-hoc al Munteniei, la 1857. Închei cu vorbele lui Leon Kalustian, unul dintre cei care i-au cunoscut pe Lupeşti, i-au apreciat şi au scris despre ei:
„O lume de umbre, o lume devorată de anonimat şi hărăzită neanturilor, o lume de vrednicii şi de neprihăniri – fără biografii scrise – ieşită din miraculoasa, inepuizabila şi fertila matrice a acestui neam – ca atâtea în lungul secolelor – care a fost dintotdeauna satul românesc.”