CUVIOASA PARASCHEVA ŞI PASAJUL POPILOR
Dăm timpul înapoi cu aproape o sută de ani… Un fotograf rătăceşte pe străzile Râmnicului. În partea de miazănoapte a târgului, nu departe de apa Râmnicului, pe Strada Cuvioasa Parascheva, hoinăreala îi dezvăluie o biserică, recent ridicată, ce stă pe locul ctitoriei lui Ştefan cel Mare din veacul al XV-lea.
Pe la finalul celui de-al XIX-lea veac, arhitectul cu origine râmniceană Nicolae Gabrielescu decide dărâmarea bisericii „Piatra”, din cauza stării în care se afla şi a faptului că nu se mai păstra niciun element de interes arhitectonic şi istoric. Ca urmare, autorităţile dispun, în anul 1897, dărâmarea şi apoi reconstruirea bisericii, cu hramul Cuvioasa Parascheva, lucrare realizată în anul 1907 după planurile arhitectului Nicolae Gabrielescu de către arhitectul C. G. Vernescu.
Biserica „Piatra” sau „Domneasca”, sec. XV, atribuită lui Ştefan cel Mare
Îndepărtarea din geografia oraşului de pe Râmnic a singurei biserici ştefaniene din Ţara Românească este condamnată de Nicolae Iorga în 1910, când îi avertizează pe locuitorii oraşului cu privire la mănăstirea din piaţă: „Nu s-ar săvârşi o mai mare greşeală, decât a lăsa ca vandalii să dărâme şi acest măreţ monument, cum au dărâmat biserica lui Ştefan cel Mare”. În ochii marelui istoric, arhitectul Gabrielescu nu este altceva decât un „vandal” care ne-a sărăcit, atât pe noi – râmnicenii – dar şi pe ceilalţi iubitori de trecut din ţară, de un monument de aleasă însemnătate istorică.
Dar să revenim la fotograful nostru… După câţiva paşi prin colbul drumului, aceasta se opreşte la răscrucea dintre Strada Cuvioasa Parascheva (azi Patriei) şi Pasajul Popilor (azi Lt. Pantazescu). De aici fotografiază catedrala oraşului. Pasajul Popilor se observă în imagine, însoţind zidul ros de vreme ce flanca odinioară biserica. Pe vremuri, lega Strada Topliceni de Strada Unirii şi era străbătut de Iazul Morilor.
În prezent, din acest unghi, biserica nu se poate fotografia întrucât blocurile ce o sufocă din toate părţile împiedică o astfel de încadrare. După greşeala înlocuirii vechii biserici de secol XV cu una de secol XX, a urmat o alta – închiderea bisericii cu fronturi de blocuri ce obturează monumentul religios, care nu poate fi admirat decât frontal. Nădăjduim că râmnicenii se vor opri la aceste două greşeli.
Lasă un comentariu
RTC / Fotografii
Comentarii recente
| Rozalia Taicutu la Pe Strada Victoriei | |
 | chirac la 1939 |
 | Iulian la 1939 |
| chirac la O după-amiază pe Strada Carol… |
| chirac la Scóla primară de băeţi din R.… |
RETRO-RÂMNIC 
Articolul se inscrie in nota celorlalte.Adica foarte bun. Felicitari!
Mulţumesc, profesore! Mă bucur că un istoric exigent ca tine apreciază ceea ce fac.
Aproape în fiecare articol în care figura o hartă sau un nume de stradă m-a lovit gândul că, acum 70 de ani, numele străzilor din Râmnic erau mult mai frumoase decât cele de azi. Aici mi se pare cu atât mai mult o prostie rebotezarea întrucât e vorba de o stradă botezată după o biserică.
Doi: nu ştiu cât de mult merită condamnată decizia de dărâmare a bisericii lui Ştefan cel Mare, având în vedere „starea în care se afla” – presupun că ar fi fost restaurată dacă exista posibilitatea, dar decât să se reducă o biserică la ruină, eventual cu nişte credincioşi sau obiecte de cult în ea, parcă mai potrivită pare ridicarea unei noi biserici.
Trei: nu mi se pare atât de grotescă flancarea bisericii cu blocuri. De când eram mic şi locuiam cu bunicii pe „23 august” trec zilnic în jos pe Drăgăicii, şi de fiecare dată văd, în faţă, turla bisericii Sfânta Paraschiva ridicându-se peste blocuri. Într-un fel, ironic, flancarea asta cu blocuri socialiste îi permite bisericii să le biruiască.
De acord că, în cele mai multe cazuri, vechile nume ale străzilor erau nu neapărat mai frumoase, ci mai nimerite. În privinţa demolării bisericii medievale, deşi biserica de azi e mai mare şi mai arătoasă, cu mai multe turle, este stingheră între blocurile ce o sufocă din toate părţile. Spre deosebire de „Piatra”, ea nu exprimă oraşul de odinioară. În spatele efigiei ctitoriei lui Ştefan cel Mare se aflau bătăliile ce au marcat istoria locurilor, numele preoţilor ce au slujit, ale oamenilor care au îngrijit biserica şi care au scris despre ea. Iată ce spune însuşi arhitectul Nicolae Gabrielescu într-o broşură intitulată „Privire generală asupra monumentelor naţionale şi mijlocul de a împiedica distrugerea lor”(1889): „Multă lume crede că s-a restaurat un monument când se ridică o reproducere nouă pe locul unei clădiri zdruncinate. Aceasta este o sfruntare adusă artei şi istoriei în acelaşi timp, pentru că, chiar dacă s-ar reproduce imperfecţiunile de mai înainte, ele nu mai prezintă acelaşi interes şi pentru că substituie unui monument vechi o lucrare nouă, lovind cultul nobil şi delicat care pricepea farmecul unei clădiri vechi. Sistemul adoptat de stat atunci – de a se da prea multă îngrijire pentru unele monumente făcându-le mai luxoase decât erau, este foarte greşit şi păgubitor în acelaşi timp şi pentru stat şi pentru artă. Mijlocul cel mai nimerit ar fi să se facă strictul trebuincios, pentru a le păstra, aceste lucrări de conservare bine dirijate ar fi ca prime începuturi de restaurare. Cu chipul acesta am pus în siguranţă un număr mare de clădiri şi restaurarea lor definitivă s-ar face treptat, şi cu sacrificiul a mai multor generaţii” . Paradoxal, în anul 1896, acelaşi Nicolae Gabrielescu întocmeşte un raport de expertiză cu propunerea ca biserica „Piatra” să fie dărâmată şi reconstruită.
Îmi place ideea cu „turla bisericii Sfânta Paraschiva ridicându-se peste blocuri”.
Dacă acelaşi Nicolae Gabrielescu care a scris rândurile de mai sus a dat raportul de expertiză care a recomandat demolarea bisericii (nu că aş fi un mare fan al dărâmării locaşelor de cult, oricare ar fi ele), mă gândesc că respectivul edificiu chiar nu mai putea suferi nici măcar „aceste lucrări de conservare bine dirijate [care] ar fi ca prime începuturi de restaurare”. Nu îmi propun să apăr înlocuirea edificiilor vechi cu unele noi, dar nici nu prea îmi vine a crede cât este de condamnabilă decizia lui N.G. de atunci.
Mai condamnabilă şi mai ironică mi se pare noua catedrală, ce va fi amplasată în groapă, lângă primărie. Turla Sf. Parascheva se ridică peste blocuri, dar am dubii serioase cu privire la cea/cele ale viitoarei catedrale.
Nu ştiu în ce stadiu se găsea vechea biserică înainte de demolare, dar din fotografia lui Alex Antoniu din Albumul României (făcută nu cu mult timp înainte de dărâmare), apreciez că nu era chiar la pământ.
Foarte interesanta postarea. Chiar acum cautam pe internet date despre biserica lui Stefan cel Mare, ca-mi amintisem de ea… Pisania ei suna cam asa:
„Această sfântă şi dumnezeiască biserică a căreia este hramul Sfânta Paraschiva fost-au făcută de Ştefan Vodă cel Bun din Moldova. Şi trecând mulţi ani, s-au stricat. În zilele lui Io Constantin Basarab Brâncoveanu Voievod s-au îndemnat vecinătatea şi au ajutat cine cu ce s-au îndurat şi o au refăcut de la ferestre în sus. Şi s-au făcut şi slon căci n-au fost, fiind ispravnic Dumitraşco căpitan Bagdat vel agă. Şi el cu a sa cheltuială s-au îndemnat de a au învelit şi au făcut şi stâlpii uşilor şi o au şi pardosit, pentru a tuturor vecinică pomenire septembrie, leat 7312 (1704).”
De aici rezulta ca biserica daramata pe la 1900, cea din poza lui Alex Antoniu, avea deja multe prefaceri, insa cel putin pana la ferestre zidurile sale erau cele autentice, din vremea lui Stefan cel Mare.
O alta chestiune – data ridicarii bisericii stefaniene. Multe surse de pe net indica 1474, dar se pare ca biserica a fost ridicata in urma bataliei de la Ramnic din 8 iulie 1481, impotriva lui Basarab cel Tanar (Tepelus), domn instalat chiar de Stefan in urma cu 4 ani dar care trecuse de partea turcilor. Batalia a fost cea mai grea dintre cele purtate impotriva muntenilor, acestia din urma fiind sustinuti de armata otomana condusa de Ali-beg si Skender-beg, care tocmai pradase Tara de Jos a Moldovei. In lupta a cazut eroic hatmanul Sendrea, cumnatul domnului Moldovei si portarul Sucevei, care a fost dus si ingropat in ctitoria sa de la Dolhesti, in Tara de Sus, care purta hramul „Cuv. Paraschiva”. Probabil ca mai mult in amintirea credinciosului boier, Stefan a ridicat la scurta vreme in Ramnic, un lacas purtand acelasi hram cu al lui Sendrea.
Interesant ar fi de aflat cum de a fost posibila ridicarea unei biserici intr-un oras al Munteniei si intr-o zona ostila lui, care era in acea vreme teatru de lupta cu turcii si muntenii supusi lor. Ma gandesc ca lacasul trebuie sa fi fost tolerat, poate chiar protejat de evlaviosul domn Vlad Calugarul, instalat la domnie chiar de Stefan in toamna lui 1481, si care, chiar daca dupa 1482 a trebuit sa se supuna si el turcilor, a ramas probabil in relatii bune cu Stefan, ca si urmasul sau, Radu cel Mare.
P.S. Se pare ca vechea biserica stefaniana figureaya si pe stema orasului: http://ro.wikipedia.org/wiki/Fi%C5%9Fier:Interbelic_Ramnicu_Sarat_CoA.png (asta daca intre timp stema interbelica nu a fost inlocuita cu alta, si din cate stiu nu – ea fiind descrisa intocmai si pe site-ul primariei)